La Bucureşti a fost format un Comitet Naţional pentru maladia Ebola

Comitetul este format din reprezentanţii tuturor ministerelor care au atribuţii în acest domeniu, a declarat ministrul sanatăţii Nicolae Bănicioiu.

El a precizat că acest comitet se va ocupa de la monitorizare până la izolarea pacientului confirmat cu ebola.

Este funcţional în acest moment, echipamentele există şi sunt deja în spitalele desemnate, cum este „Matei Balş” pentru Bucureşti. Camerele de izolare sunt deja cu presiune negativă, exact cum este recomandarea OMS. Este un întreg etaj amenajat la „Matei Balş” cu circuit separat fără a afecta circuitul institutului. Laboratorul este separat tocmai pentru ca probele să nu poată interacţiona cu cele din institut. Transportul se face cu ambulanţă specială, deja este amenajată. Toate lucrurile sunt puse la punct şi în fiecare zi sunt efectuate aceste exerciţii de instruire a personalului.

Autorităţile române ţin sub supraveghere medicală în prezent 18 persoane care s-au întors din ţări ale Africii de Vest.

Starea lor de sănătate şi temperatura le vor fi monitorizate pe parcursul a 3 săptămâni, potrivit procedurilor internaţionale.

RRA

 

Sursa: libertatea.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis a...

Parteneri