Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a salutat victoria lui Klaus Iohannis
Este o veste excelentă pentru România şi pentru întreaga Uniune Europeană, iar Iohannis va menţine România pe calea democraţiei, se arată într-un comunicat de presă al PPE.
Daul a salutat rata mare a participării la vot, dar s-a declarat ”extrem de dezamăgit” de condiţiile de votare din străinătate, pe care le-a calificat drept ‘defectuoase’.
Liderul PPE i-a mulţumit preşedintelui în exerciţiu, Traian Băsescu, pentru cei 10 ani de mandat ‘într-o perioadă foarte dificilă’ şi a apreciat că, în mandatul acestuia, România a încheiat procesul de aderare la Uniunea Europeană, în 2007, şi a devenit un actor important în UE.
Agerpres
Sursa: www.caleaeuropeana.ro