Dorin Florea vrea să-i scrie Papei în legătură cu şcolile ale căror clădiri au fost retrocedate

Primarul din Tîrgu Mureş  a anunţat, azi, că îi va trimite o scrisoare Papei Francisc al II-lea pentru a-i prezenta pericolul la care sunt expuşi elevii Liceului de Artă şi ai Colegiului Naţional Unirea din oraş, ca urmare a neefectuării lucrărilor de întreţinere a clădirilor de către proprietarul clădirilor, adică Biserica Romano-Catolică. 

Deşi Primăria Tîrgu Mureş a solicitat bisericii să cedeze municipalităţii pentru 25 de ani clădirile respective pentru a le reabilita cu fonduri europene  curatoriile bisericilor au refuzat. 

În aceeaşi situaţie este şi clădirea Liceului Bolyai, retrocedată Bisericii Reformate, spune Florea, pentru care au fost alocaţi bani publici destinaţi unor reparaţii, care acum trebuie recuperaţi.

Primarul spune că le va solicita parlamentarilor să blocheze printr-un act normativ aplicarea legilor retrocedării.

Florea a spus că bisericile ar trebui obligate să cedeze aceste clădiri primăriilor.

În prezent,  Primăria Tg.Mureş  plăteşte pentru clădirile a 5 unităţi de învăţământ retrocedate o chirie de 2 euro/ mp.

 

Sanda Viţelar

 

Sursa: www.radiomures.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicate...

Parteneri