Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a încheiat procesul de evaluare

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a încheiat procesul de evaluare în vederea acreditării la nivelul III, respectiv ca spital „cu grad de încredere ridicat”.

Conducerea instituţiei a declarat joi, că evaluarea a fost efectuată de o echipă de specialişti din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), care timp de o săptămână a verificat în ce măsură spitalul din Sfântu Gheorghe îndeplineşte cele 2471 de criterii necesare acreditării, iar dintre acestea numai 131 nu au fost bifate.

Deficienţele constatate au vizat în principal construcţia clădirii, aflată în curs de reabilitare, precum şi lipsa facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Acreditarea a presupus aproape doi ani de muncă din partea întregii echipe şi un efort financiar de aproape un milion de lei.

Conducerea spitalului a menţionat că criteriile de evaluare au fost stabilite la standarde europene şi nu au fost uşor de atins, dar speră ca anul viitor să obţină acreditarea.

Potrivit acesteia, în ţară sunt acreditate la ora actuală 77 de spitale din totalul de 460 înscrise, iar 56 sunt în curs de evaluare sau avizare.

Mara Deleanu

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Un spectaculos obicei de Paște, la Sânmi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pogăniciul numit și plugarul, unul din c...

Parteneri