Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Autorităţile de la Buşteni vor să alunge urşii din oraş cu ajutorul laserului şi ultrasunetelor

Publicat de APETRI MARGARETA, 14 iulie 2022, 11:37

Autorităţile din staţiunea Buşteni vor încerca să îndepărteze urşii din zona intravilană folosind raze laser şi ultrasunete. Primele astfel de dispozitive urmează să fie montate în oraş în cursul săptămânii viitoare.

Primarul Mircea Corbu afirmă că zilnic au loc multiple acţiuni pentru îndepărtarea animalelor sălbatice, una dintre zonele cu cele mai multe evenimente fiind cea a cimitirului. În aceste condiţii, se caută soluţii pentru rezolvarea problemei, astfel că în Buşteni va fi pus în aplicare un program pilot de îndepărtare a urşilor cu ajutorul unui sistem bazat pe raze laser şi ultrasunete. Edilul a precizat că dacă rezultatele vor fi bune, sistemul va fi extins pe raza staţiunii.

Pe de altă parte, autorităţile au solicitat Gărzii Forestiere relocarea a cinci urşi, unul fiind deja dus în pădurea din Săcele, a arătat primarul Mircea Corbu. Este vorba despre un exemplar tânăr, care a fost lovit uşor de un autoturism, a precizat edilul.

Virgil Natea

Drum județean finanțat de CJ Brașov după sistarea Programului ”Anghel Saligny”
Titlurile zilei joi, 9 octombrie 2025, 10:49

Drum județean finanțat de CJ Brașov după sistarea Programului ”Anghel Saligny”

Modernizarea DJ 104 pe porţiunea Făgăraş – Şoarş – Bărcut este o investiție importantă pentru județul Brașov, fiindcă face...

Drum județean finanțat de CJ Brașov după sistarea Programului ”Anghel Saligny”
UAT-urile de pe tronsonul Miercurea Nirajului – Sărăţeni al Autostrăzii A8, solicitate să coopereze pentru demararea lucrărilor
Titlurile zilei miercuri, 8 octombrie 2025, 14:00

UAT-urile de pe tronsonul Miercurea Nirajului – Sărăţeni al Autostrăzii A8, solicitate să coopereze pentru demararea lucrărilor

Săptămâna aceasta a avut loc, la Consiliul Județean Mureş, o întâlnire prin care s-a solicitat autorităţilor locale şi proprietarilor de...

UAT-urile de pe tronsonul Miercurea Nirajului – Sărăţeni al Autostrăzii A8, solicitate să coopereze pentru demararea lucrărilor
Caravana Rurală Bucurie în Mișcare ajunge azi la Zau de Câmpie
Titlurile zilei miercuri, 8 octombrie 2025, 11:39

Caravana Rurală Bucurie în Mișcare ajunge azi la Zau de Câmpie

Proiectul, sponsorizat de un lanț de magazine din România, își propune să ajungă în 15 sate și comune din România, în perioada 1 octombrie...

Caravana Rurală Bucurie în Mișcare ajunge azi la Zau de Câmpie
DSU: fără probleme majore în noaptea de marți spre miercuri
Titlurile zilei miercuri, 8 octombrie 2025, 09:36

DSU: fără probleme majore în noaptea de marți spre miercuri

În această dimineață, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că nu au fost semnalate probleme deosebite în această noapte în...

DSU: fără probleme majore în noaptea de marți spre miercuri
Titlurile zilei marți, 7 octombrie 2025, 15:08

Programe noi de pregătire pentru asistenții medicali și paramedici la SMURD Mureș

SMURD Mureș lansează anul viitor un nou program de atestare a asistenților din medicina de urgență. Programul a primit deja aprobările de la...

Programe noi de pregătire pentru asistenții medicali și paramedici la SMURD Mureș
Titlurile zilei marți, 7 octombrie 2025, 12:20

”Săptămânile roz” pentru depistarea cancerului mamar

Pentru al patrulea an consecutiv Spitalul Județean de Urgență (SJU) Miercurea-Ciuc derulează o amplă campanie de depistare a cancerului mamar,...

”Săptămânile roz” pentru depistarea cancerului mamar
Titlurile zilei luni, 6 octombrie 2025, 15:12

Începe a doua etapă din proiectul parcării subterane de la Târgu Mureș

Mâine va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local cu un singur punct pe ordinea de zi, și anume preluarea de la Consiliul Județean...

Începe a doua etapă din proiectul parcării subterane de la Târgu Mureș
Titlurile zilei luni, 6 octombrie 2025, 13:12

La 4 luni de la tragedia de la Praid, situația e neschimbată

A trecut aproape o jumătate de an de când ploile abundente au dus la infiltrații în minele vechi de la Praid, traversate de pârâul Corund, un...

La 4 luni de la tragedia de la Praid, situația e neschimbată