Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Au fost descoperite noi particule „exotice”, nemaivăzute până acum

Au fost descoperite noi particule „exotice”, nemaivăzute până acum
Foto: Foto: VALENTIN FLAURAUD / AFP

Publicat de Rotar Mirela, 7 iulie 2022, 14:01 / actualizat: 20 iulie 2022, 22:04

Oamenii de știință au găsit noi moduri prin care quarkurile, cele mai mici particule cunoscute de omenire, se grupează. Noile structuri există o perioadă extrem de scurtă, însă ar putea explica însăşi formarea Universului, potrivit BBC.

Atomii conțin particule mai mici numite neutroni și protoni, care sunt formate fiecare din trei quarkuri.

În ultimii ani a fost descoperită materia aşa-numită “exotică”, cu proprietăţi diferite de materia obişnuită, formată din patru şi cinci quarkuri – tetraquarkuri şi pentaquarkuri. Acum, cercetătorii care lucrează la acceleratorul de particule Large Hadron Collider de la CERN, în Elveţia, au descoperit încă un pentaquark şi două tetraquarkuri, numărul total al acestor structuri ajungând astfel la 21. Fiecare este unic, dar cercetătorii sunt încântați de calitățile celor trei noi descoperiri.

Noul pentaquark se descompune în particule pe care niciunul dintre ceilalți nu le produce, iar cele două tetraquarksuri au aceeași masă, ceea ce înseamnă că ar putea fi prima pereche cunoscută de structuri “exotice”.

Un alt aspect important al acestei descoperiri este că acum există suficiente particule de acest fel pentru a le grupa, într-un mod similar tabelului periodic al elementelor. Acesta este un prim pas esențial către crearea unei teorii și a unui set de reguli care guvernează materia “exotică”.

Dana Boieriu

Un designer de Adidas își cere scuze pentru pantofii inspirați din tradiția mexicană Oaxaca
Life-style marți, 12 august 2025, 10:11

Un designer de Adidas își cere scuze pentru pantofii inspirați din tradiția mexicană Oaxaca

Creatorul de modă american Willy Chavarria și-a cerut scuze după ce o pereche de pantofi creată în colaborare cu Adidas Originals a fost...

Un designer de Adidas își cere scuze pentru pantofii inspirați din tradiția mexicană Oaxaca
Papa Leon a discutat cu astronautul Buzz Aldrin
Life-style luni, 21 iulie 2025, 17:10

Papa Leon a discutat cu astronautul Buzz Aldrin

La cincizeci și șase de ani după ce Apollo 11 a aterizat pe Lună, Papa Leon al XIV-lea a vorbit duminică seara cu astronautul Buzz Aldrin,...

Papa Leon a discutat cu astronautul Buzz Aldrin
Cea mai mare rocă de pe Marte a fost vândută la licitaţie 4,3 milioane de dolari
Life-style vineri, 18 iulie 2025, 14:53

Cea mai mare rocă de pe Marte a fost vândută la licitaţie 4,3 milioane de dolari

Cel mai mare meteorit marţian care a ajuns vreodată pe Pământ, a fost vândut miercuri la o licitație din New York pentru o sumă de 4,3...

Cea mai mare rocă de pe Marte a fost vândută la licitaţie 4,3 milioane de dolari
Arheologii au descoperit un oraș peruan, vechi de 3.500 de ani
Life-style luni, 7 iulie 2025, 15:49

Arheologii au descoperit un oraș peruan, vechi de 3.500 de ani

Arheologii din Peru au anunțat descoperirea unui oraș antic vechi de 3.500 de ani, situat în nordul țării, în provincia Barranca, scrie BBC....

Arheologii au descoperit un oraș peruan, vechi de 3.500 de ani
Life-style luni, 16 iunie 2025, 20:12

O Biblie în limba galeză, tipărită în 1588, expusă pentru prima dată

O copie rară a primei traduceri complete a Bibliei în limba galeză, tipărită în 1588, va fi expusă în premieră în Ţara Galilor. Biblia, cu...

O Biblie în limba galeză, tipărită în 1588, expusă pentru prima dată
Life-style miercuri, 4 iunie 2025, 15:08

Japonia a adoptat o lege pentru a proteja angajații de bolile cauzate de căldură

Începând cu 1 iunie, Japonia a adoptat o legislație revizuită care obligă angajatorii să ia măsuri stricte pentru protejarea lucrătorilor...

Japonia a adoptat o lege pentru a proteja angajații de bolile cauzate de căldură
Life-style luni, 2 iunie 2025, 13:11

Un parapantist chinez a înregistrat accidental un record de altitudine într-un zbor de testare

Un parapantist chinez a supraviețuit miraculos după ce a fost propulsat accidental la 8.500 de metri altitudine, în nord-vestul Chinei, scrie BBC....

Un parapantist chinez a înregistrat accidental un record de altitudine într-un zbor de testare
Life-style luni, 19 mai 2025, 09:20

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | China face un pas în viitorul producției de energie electrică

China face un pas în viitorul producției de energie electrică, prin noul reactor cu toriu, care funcționează în deșertul Gobi. Cercetătorii...

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | China face un pas în viitorul producției de energie electrică