Unii angajați ai Naționalului târgumureșean contestă numirea la conducerea instituţiei a actorului Nicu Mihoc

Este vorba de funcția de director interimar Teatrului Naţional, în care acesta ar putea fi numit după demisia din 6 septembrie a directorului Gasparik Attila.

Astfel, ”un grup de actori și foști actori ai companiei Liviu Rebreanu din cadrul Teatrului Național Tg. Mureș” a trimis o scrisoare deschisă ministrului Culturii prin care aceştia atrag atenţia asupra probităţii morale a lui Nicu Mihoc.

Acesta ar fi fost dovedit colaborator al fostei Securități comuniste iar ca director artistic al companiei Liviu Rebreanu a făcut constant abuz de putere, se spune în scrisoarea adresată ministrului Lucian Romașcanu.

Contactat de Radio Tg.Mureş, Nicu Mihoc a replicat că nu comentează acuzele, însă nici nu ar refuza o eventuală numire:

Nu comentez, pentru că e o anonimă, care pornește de al un adevăr și, după aceea, începe să “întoarcă” o grămadă de chestii. E o opinie a lor. ”Acceptați numirea de director interimar a Teatrului Național până la organizarea de concurs?” Nu cred că sunt în măsură să comentez eu așa ceva.

Directorul general al Teatrului Naţional din Tg.Mureş, Gáspárik Attila, confirmă situația lui Nicu Mihoc și deplânge inexistența unei legi a lustrației în România pentru perioada comunistă.

Lui Gáspárik Attila i-a expirat mandatul la începutul anului și de atunci este interimar pe funcție, statut ce expiră în 19 septembrie. Acesta spune că va mai semna actele oficiale ale instituției până săptămâna viitoare, după care nu știe ce se va întâmpla:

Nu vreau să comentez. Cât am fost director, am putut să țin situația în frâu, știu despre toate aceste probleme. După părerea mea, nici până în ziua de azi, în 32 de ani, nu am reușit să ne ocupăm de trecutul mai urât al socialismului. În privința semnării pe viitor a actelor, a facturilor, ministerul nu discută cu nimeni, cazul nu este nou, de mult nu avem acolo cu cine discuta.

Secretarul de stat în Ministerul Culturii, Demeter Attila, dă asigurări că din data de 19 septembrie Teatrul Național din Tg. Mureș va avea un nou director interimar, dar nu a dorit să îl numească:

Actele vor fi semnate de noul interimar, care va asigura conducerea curentă a Teatrului Național din Tg.Mureș, altă soluție nu avem. Numirea lui Nicu Mihoc ca director interimar este o legendă urbană și o presupoziție. Până la momentul în care domnul ministrul nu va semna ordinul de numire, nu are rost să discutăm despre acest aspect.

O altă problemă curentă o constituie scoaterea la concurs a postului de manager al Teatrului Național Tg. Mureș. Noua conducere va avea ca obiectiv elaborarea unui proiect viabil de reabilitare a clădirii Teatrului.

Luna trecută, Demeter Attila declara pentru Radio Tg. Mureș că ministerul Culturii va emite un caiet de sarcini privind realizarea investiției în sine, urmând ca dintre candidații care se vor prezenta să se aleagă proiectul managerial cel mai fundamentat și argumentat.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri