Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş semnalează, într-un comunicat de presă, că istoria oraşului Sfântu Gheorghe este...
Operatorul regional de apă şi canalizare Hydrokov SA a anunţat, azi (luni), că va acorda tuturor consumatorilor o reducere de 2% din valoarea...
Aproximativ 150 de cadre didactice au pichetat astăzi pentru a 17-a zi sediul Ministerului Educației și Cercetării. Profesorii sunt nemulțumiți...
Nouă persoane care făceau parte dintr-un grup infracțional organizat specializat în fabricarea ilegală a țigărilor au fost reținute de către...
În contextul dificultăţilor economice cu care se confruntă România, șefii instituţiilor subordonate municipalității au acceptat solicitarea...
Asociația Pro Infrastructură a cerut intervenția autorităților în cazul lucrărilor la Centura Reghin, pe fondul unor suspiciuni de...
Gândită ca un omagiu adus marelui compozitor, personalitatea universală ce a purtat creaţia muzicală românească pe marile scene simfonice ale...
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, cu puţin timp în urmă, că este nevoie, săptămâna aceasta, de mai multe discuţii,...
Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de măsuri fiscale şi bugetare...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș lansează un nou program de studii universitare...
Patru autobuze electrice au fost achiziționate prin PNRR cu 1,5 milioane de euro. Astfel, transportul local de la Întorsura Buzăului a fost...
„TeraPlast Arena” din Bistrița a găzduit, recent, Supercupa României la handbal masculin, competiție adjudecată de campioana țării, Dinamo...
Liga Națională de Rugby s-a reluat sâmbătă,16 august, după o pauză de trei luni, cu meciurile etapei a noua: Rapid București – Știința...
ANA (All Nippon Airways) a devenit prima companie aeriană din lume care a lansat tehnologia BlueWX pentru predicția turbulențelor bazată pe...
Primele după-amiezi de toamnă calendaristică vin cu muzici numai bune de ascultat. Exemple? Câte vreți: Post Malone feat Morgan Wallen („I Had...
Serviciul Antifraudă ANAF a derulat recent o amplă acţiune în mediul online, care a vizat peste 200 de firme nerezidente în România, anunţă...
În Parcul Diamant, mingea aleargă cât e ziua de lungă alături de Tudor, Raul, Matei și Marc. Pentru ei, fotbalul e mai mult decât un joc: e...
Un agent de poliție din Mureș s-a ales cu ordin de protecţie şi dosar penal pentru violenţă în familie, după ce a fost acuzat de concubina sa...
Un incendiu a izbucnit, în această dimineaţă, la o hală cu soia din localitatea Catalina, județul Covasna. Peste 20 de pompieri intervin la...
Cea de-a treia ediție a Campionatului Național de canotaj pe mare a reunit, zilele trecute, la Constanța, peste 100 de sportivi de la cluburi din...
Patru prieteni pun la cale un plan isteț: brățări fermecate și loțiuni magice care fac musafirii înaripați să zboare departe. Copiii din...
Un condamnat urmărit internațional, relaționat cu Emil Gânj, a fost găsit în Germania, de Poliţia Română. Localizarea lui Sălăgean Ilie...
Reușită românească de excepție: Katia Pascariu a fost recompensată cu premiul pentru cea mai bună actriță, la Festivalul Internațional de...
Orașul Toyoake din prefectura Aichi a îndemnat toți utilizatorii de smartphone-uri să limiteze timpul petrecut în fața ecranelor la două ore...
Potrivit ISU Mureș accidentul s-a produs pe Calea Sighișoarei la intrarea pe strada Valea Rece. Este vorba despre doi băieți, cu vârste de...
Polițiștii harghiteni au fost sesizați ieri după masă cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită decedată pe un teren din...
Un cutremur de magnitudine 4,4 s-a produs la ora 14:18 în judeţul Gorj, la o adâncime de 15 kilometri. Seismul a avut loc în apropierea...
Cea mai mare sumă, 556 de milioane anual, o reprezintă indemnizațiile pe legi speciale, precum cele nou introduse, de urmaș ai persecutaților...
Organizația Salvați Copiii începe în această lună cea de-a treia ediție a Programului Cutia Bebelușului. În următoarele 12 luni, alte...
Evenimentul are loc în perioada 27 -31 august și, potrivit organizatorilor, se desfășoară sub înaltul patronaj al Președintelui României, în...
Este vorba de persoane care au fost până acum coasigurate și care trebuie să depună la organele fiscale o declarație unică prin care se...
Cele trei tenismene din România prezente pe tabloul principal al turneului US Open, ultimul de Grand Slam al anului, și-au aflat adversarele din...
Operatorul regional de salubritate din zona Ciuc a reuşit să colecteze această cantitate din Miercurea-Ciuc şi 12 comune din...
Ministerul Sănătății a retras, pe ultima sută de metri, după intervenția reprezentanților pacienților din România, prevederea din proiectul...
Campioana României la fotbal, FCSB și Universitatea Craiova sunt favorite la calificarea în grupele Europa League, respectiv Conference League,...
Prim-divizionara de baschet masculin CSM Tg.Mureș se pregătește intens în vederea viitorului sezon competițional, care va debuta la 24...
Pe 24 august, de Ziua Națională a Ucrainei, posturile de radio din întreaga lume sunt invitate să participe la un flashmob radio global, pentru...
De luni, 25 august, la Târgu Mureș intră în vigoare Regulamentul privind ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar, a celor care blochează...
Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Educațional Interetnic pentru Tineret din oraș. Deschiderea oficială are loc pe 27 august, la...
Vorbim de cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei şi nord-estul Munteniei. Potrivit Administraţiei Naţionale de...
Încetinirea vieții înseamnă să elimini presiunea, fără să faci mai puține lucruri. Timpul pentru tine e o nevoie de bază care hrănește...
Românii care călătoresc în Italia trebuie să se aştepte la fenomene meteo extreme, până sâmbătă după-amiază. Sunt vizate regiunile...
La grădiniță, copiii au organizat o nuntă a animalelor de jucărie, cu oaspeți speciali veniți chiar de la Polul Sud. Singurul absent a fost...
Pașapoartele simple temporare vor include începând cu 15 septembrie un cod QR semnat digital, verificabil, optic, pentru a preveni falsificarea...
Decizia de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru revocarea membrilor Consiliului de Administraţie din cadrul companiei Salrom a fost...
Consiliul Superior al Magistraturii a decis să convoace, între 26 şi 27 august, adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, pentru a...
Guvernul a decis astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea cu şase luni a termenului de aplicare a noilor tarife rutiere, de la 1 ianuarie...
La Garda de Mediu Mureș au fost înregistrate mai multe sesizări privind prezența ambroziei, dar cele mai multe sesizări au fost greșite și au...