Așa a anunţat, astăzi, Casa Regală, care a publicat programul funeraliilor fostului Suveran. Românii care doresc să-i aducă un ultim omagiu o...
Baschetbaliștii sârbi Aleksandar Mladenovic și Milivoje Mijovic, precum și americanul Devon Mitchell(foto), au decis să se despartă de gruparea...
Anunţul a fost făcut în plenul Senatului de social-democratul Şerban Nicolae. Decizia a fost luată la reuniunea UNESCO ce se desfăşoară în...
Controalele din luna noiembrie ale ITM Mureș au descoperit 14 persoane care nu aveau contracte și peste 30 care prestau muncă...
Asociația Lindefeld va desfășura la Tîrgu-Mureș pe 10 decembrie un târg caritabil. Voluntarii proiectului „Ajungem mari” au intrat în...
În ultimii şase ani creșterea a fost cu circa 250%, de la 120 lei/mc, în 2011, la 300 lei/mc, în 2017. Există însă și maxime de până la...
Odată cu venirea Sfântului Nicolae încep festivitățile din luna cadourilor. Astăzi, de la ora 18.00, se aprind luminițele de sărbători în...
A venit Moș Nicolae și pe la noi, lăsându-ne șlagăre la pachet în încălțări! Ni-l amintim astăzi pe cel supranumit „Caruso al...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că este important ca membrii unei familii, în acest caz profesionale, să se...
În plenul Camerei Deputaţilor au fost proiectate pe ecran, iar parlamentarii au putut asculta secvenţe din discursul rostit de fostul Suveran, în...
Surse oficiale au declarat că este vorba despre trei zile, pe 14, 15 şi 16 decembrie. Tot astăzi, Casa Regală ar urma să anunţe programul...
Autoritățile din domeniul mediului se încăpățânează să protejeze prin lege o specie care s-a înmulțit extrem de mult. Reprezentanții...
Tema este pusă în discuție de Fundația comunitară Mureș. Scopul dezbaterii de joi este acela de a propune un proiect de Hotărâre de...
Sportivii secției de înot a Clubului Sportiv Școlar Tg.Mureș s-au întors cu 5 medalii, dintre care una de argint și patru de bronz, de la...
Marţi seară, 5 decembrie, au avut loc primele opt meciuri din etapa a şasea, ultima a grupelor UEFA Champions League: Benfica Lisabona – FC...
Conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie , dintre cei 423 de copii...
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat un contract pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii...
Agenţia ONU pentru copii a avertizat că 17 milioane de copii sub vârsta de un an respiră aer toxic, ceea ce le pune în pericol dezvoltarea...
Documentarul Când corupţia ucide, semnat de Dan Vasiliu, realizatorul matinalului Espresso de la Radio România Cultural, a obţinut Marele...
Şefa Casei Regale, Principesa Margareta, a ajuns ieri, la Aubonne, în Elveţia, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale, unde în zilele...
Dirijorul german Matthias Manasi se va afla la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio vineri, 8 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio,...
Sfântul Nicolae a fost episcop la Myra Licia şi a trăit la sfârșitul secolului al III-lea în timpul împăraților Dioclețian, Maximilian și...
Marți a fost lansată Tribuna Consumatorilor, o platformă online cu ajutorul căreia cei interesaţi pot căuta informaţii despre protecţia...
Johnny Hallyday avea74 de ani și a murit din cauza unui cancer pulmonar, a anunţat soţia sa. Pe numele său adevărat Jean-Philippe Smet, el a...
Primăria Brașov dă startul Sărbătorilor de Iarnă prin pornirea iluminatului festiv de pe străzile orașului dar și de pe Bradul de Crăciun...
Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” invită melomanii brașoveni astăzi, de la ora 17.00, la muzeul din Piața Sfatului la Recitalul de...
Marţi, 5 decembrie, în Ajun de Moş Nicolae, s-au disputat meciurile etapei a 3-a din grupa A, de la Trier, a Campionatului Mondial de handbal...
Reprezentantul Municipalității brașoveane, Sorin Toarcea arată că „Documentaţia pentru stabilirea proiectanţilor care să realizeze...
Cerul va fi mai mult noros. Local se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla în general moderat cu...
Acțiunea Departamentului Supraveghere Piață al RAR a avut loc între 15 octombrie și 30 noiembrie, fiind controlate 50 de astfel de ateliere de...
- Este cea de-a 340-a zi a lui 2017. Au rămas 25 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:51 şi va apune la ora 16:35. -...
Foşti şefi de stat ai României, premierul şi preşedinţii celor două camere ale parlamentului, dar şi lideri ai opoziţiei au transmis mesaje...
Conform tradiției din cele mai vechi timpuri, românii se pregătesc în această seară de vizita lui Moș Nicolae. Bătrânul atât de îndrăgit...
Modificarea a fost votată de Senat și va permite o mai bună finanțare a liceelor cu profil agricol. Secretarul de stat din cadrul Ministerului...
De sărbătoarea Sfântului Nicolae, în lumea satului se constituiau cetele de feciori pentru a umbla la colindat în seara de Crăciun. Obiceiul...
Criza manualelor pentru minorități este în toată țara, din cauza unor proceduri care nu au permis realizarea la timp a traducerilor. În aceste...
Șapte spadasine, printre care Schlier Zsuzsana, de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, au reprezentat România la etapa de Cupă Mondială pentru...
Majestatea Sa, Regele Mihai, a încetat din viaţă, astăzi, la reşedinţa sa din Elveţia. Fostul suveran avea 96 de ani, iar în ultimele luni...
Cu prilejul evenimentelor organizate de Ziua Națională a României, Muzeul de Științele Naturii din Tg. Mureș va organiza miercuri, împreună...
Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, la ora 13.00, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia, anunţă Casa Regală. La...
Drapelul de la Castelul Peleş din Sinaia a fost coborât în bernă în această după-amiază după moartea Regelui Mihai. O Carte de Condoleanţe...
Naționalele de fotbal Under 19 și Under 17 ale României își vor afla, miercuri, adversarele din Turul de Elită, ultimul premergător...
Potrivit ministerului, va fi înfiinţată o linie telefonică specială la care medicii din toată ţara pot anunţa apariţia cazurilor grave care...
Casa de Asigurări de Sănătate Covasna a imputat, în primele nouă luni din acest an, peste 98.000 de lei unor furnizori de servicii...
Am aflat cu adâncă mâhnire de trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale, regele Mihai I al României. Ne-a părăsit un om unic, cu o statură...
Singurul eveniment înregistrat anul acesta la Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș a fost decesul unui alpinist utilitar, care a căzut de la...
O şedinţă tehnică va avea loc în această după-amiază, la Palatul Victoria, pe tema funerariilor Regelui Mihai I, au declarat pentru AGERPRES...
Anunțul a fost făcut de UDMR. Această formaţiune politică a înregsitrat în luna noimebrie un proiect de lege cu privire la reînfiinţarea...