Managerul divizionarei secunde de fotbal, Dinu Gheorghe, a susținut, vineri, prima sa conferință de presă de la instalarea sa în funcție....
Trimestrul al doilea al acestui an a marcat revenirea activităţii de transplant din România, pe fondul creşterii progresive a donării de organe...
Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului au descoperit la Cuptorul cu plăcinte, din satul de vacanță, sute de kilograme...
Prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, la Limba şi literatura română, va fi susţinută luni, potrivit calendarului aprobat de...
Teatrul 'Andrei Mureşanu' din Sfântu Gheorghe va organiza în toamna acestui an cea de-a doua ediţie a Festivalului naţional D-BUTAN-T, eveniment...
Astfel specialiștii au emis un nou cod, de această dată unul portocaliu pentru județele Harghita și Sibiu, care este valabil până la ora...
Este un amplu proiect internațional de cercetare a fenomenului fumatului în România , derulat în ultimii cinci ani de Universitatea de Medicină...
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări nowcasting de vreme rea. Sub cod galben se află la această oră inclusiv...
Zilele trecute s-a semnat, la Alba Iulia, finanțarea a două obiective de patrimoniu, respectiv capela ”Inima lui Isus” din Odorheiu Secuiesc...
Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș prin secția Școala Populară de Arte, în parteneriat cu Muzeul de...
Este cea mai spectaculoasă reducere înregistrată statistic în țara noastră, a declarat, la Tg. Mureș, preşedintele Societăţii Române de...
Este al patrulea an consecutiv de derulare a programului „Premii de excelenţă“. Și în acest an, Primăria Brașov va acorda premii în bani...
Deși administratorii lacului au anunțat că deschiderea oficială va avea loc azi, în urma unei furtuni apa nu a mai fost potrivită pentru...
Până la ora 16:30 județele Brașov și Mureș sunt sub cod portocaliu de furtună. Se vor semnala: vijelii cu viteze ce vor depăși la rafală 90...
Ieri seara, polițiștii mureșeni au fost sesizați că în incinta unui magazin de articole sportive dintr-un complex comercial din Tîrgu Mureș,...
Evenimentul are peste 100 de ani de când este organizat, fiind așteptat cu nerăbdare atât de iubitorii de folclor, cât și de locuitorii Văii...
Alteța Sa Regală va fi prezent la întâlnirea cu cititorii brașoveni și va oferi o sesiune de autografe. Curtea Veche Publishing și Muzeul...
Astfel, până la ora 15,45, jud. Covasna se află sub cod portocaliu de vreme rea. Aici se vor semnala: intensificări ale vântului care vor lua...
Din cele patru persoane diagnosticate una este un adolescent şi trei sunt adulţi, iar în prezent aceștia sunt trataţi de medicii sibieni, a...
Avertizarea nowcasting emisă de meteorologi vizează zona de munte a județului. Se vor semnala: intensificări ale vântului cu aspect de vijelie...
Manifestarea va avea loc mâine după-amiază, începând cu ora 16, în Valea Zânelor din staţiune. În program sunt cuprinse, printre altele, o...
De asemenea, nici izolaţia exterioară nu a trecut de testele de siguranţă, a anunţat poliţia, precizând că ia în considerare formularea de...
Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România până azi este de peste 7.200, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control...
Informația a fost comunicată pentru AGERPRES de reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu...
Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de către organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul...
În oraşul finlandez Vaasa se va desfăşura, între 23-25 iunie, Campionatul European de Atletism pe echipe - Liga I, la care iau parte 12...
Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru râuri şi afluenţii acestora din judeţele Maramureş, Satu Mare,...
În plus, aproape jumătate dintre elevi declară că în prezența lor se fumează acasă. Și ponderea femeilor gravide care fumează este mare....
Şirnea, primul sat turistic din România, înfiinţat în 1968, găzduieşte vineri seara, începând cu ora 18, manifestarea 'Noaptea de...
Decizia a fost luată ieri de Comitetul de reglementare al ANRE. Astfel, de luna viitoare, prețul final la electricitate pentru consumatorii...
Peste 100 de copii și tineri instituționalizați în centre de plasament din 9 județe vor încânta publicul prezent la unul dintre cele mai...
Legea privind locuinţele de sprijin, destinate persoanelor care au fost evacuate prin executare silită din casele proprietate personală fiindcă...
Numărul total al elevilor şi studenţilor în anul şcolar şi universitar 2016 – 2017 a fost de aproape 3 milioane 600 de mii, în scădere cu...
Studenţii care fac parte din categorii sociale defavorizate se pot înscrie de astăzi, gratuit, în tabăra organizată de Alianţa Naţională a...
Încheiem agitata săptămână lucrătoare bucurându-ne de revenirea în România, cu două concerte, a carismaticei Patricia Kaas. Tot bucurie va...
Turneul final al Campionatului European de fotbal rezervat echipelor de tineret, U-21, se desfăşoară în Polonia, între 16-30 iunie. Joi, 22...
La Praga s-au disputat joi, 22 iunie, sferturile de finală ale Campionatului European de baschet feminin pentru senioare, turneu găzduit de Cehia,...
Animalele au început să intre în gospodăriile săcelenilor și să omoare tot ce le iese în cale. Locuitorii municipiului Săcele, din județul...
Vizitatorii îmbrăcaţi în ii sau cămăşi tradiţionale vor intra gratis, de astăzi până duminică, în Muzeul ASTRA, unde va fi...
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã amiaza şi seara când local se vor semnala averse de ploaie, însoţite de frecvente...
- Este cea de-a 174-a zi a lui 2017. Au rămas 191 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:29 şi va apune la ora...
Problema forței de muncă este una din ce în ce mai acută în România. Zilele trecute m-am oprit la un mic restaurant din centrul Tîrgu...
Hidrologii au emis, azi, o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din cinci bazine hidrografice aferente județelor Maramureș, Satu Mare,...
Afirmația a fost făcută de viitorul preşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie, Anca Trifan, în cadrul unui congres de specialitate...
Doi muncitori intoxicaţi cu monoxid, semiconştienţi, au fost transportaţi azila spital de ambulanţe SMURD, a anunţat Inspectoratul pentru...
Legătura dintre tocurile femeilor și setea bărbaților, o poveste cu un câine prea prietenos pentru a fi și polițist, precum și o mica mostră...
Ministerul Justiţiei a anunţat, azi, programul de desfăşurare a dezbaterii publice privind modificarea şi completarea dispoziţiilor din Codul...
Concursul de romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a 50-a, jubiliară, se va desfășura în perioada 19-21 octombrie, la Târgoviște. Cei care...