Rezervaţia de zimbri, din padurea de la marginea oraşului Haţeg, a fost redeschisă vizitatorilor după ce timp de două luni s-a aflat în...
În 1919, când gripa a ucis 40 milioane de oameni, un doctor vizita fermierii pentru a-i ajuta să combată gripa. Mulți dintre fermieri...
Potrivit nutriţioniştilor, un mic dejun sănătos conţine şi un pahar de suc de portocale. Bogat în vitamine şi minerale, sucul natural de...
Sâmbătă, Debrecen a învins pe Sport Club Miercurea Ciuc cu 4-3, într-un meci din cadrul Ligii MOL la hochei pe gheaţă. Înt-o altă...
În Tunisia se desfăşoară alegeri prezidenţiale, primele de la adoptarea noii Constituţii, la începutul acestui an. Alegătorii consideră...
Proba feminină din cadrul celei de-a 5-a etape a Circuitului Marelui Premiu la patinaj artistic, Trofeul Bompard de la Paris, s-a încheiat cu...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Arad, astăzi, până la ora 19:00,...
Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse în sudul şi estul zonei se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub...
Pentru actuala editie a Targului International GAUDEAMUS Carte de Învățătură, Editura Integral a venit cu o propunere extrem de...
Tragedie în Afganistan, după ce peste 45 de persoane au murit, iar alte 60 au fost rănite în urma unui atentat sinucigaş. Din primele...
Nativii din zodia Scoprion au parte de o zi bună pe plan sentimental, cei născuţi în zodia Peşti vor primi o sumă de bani, iar cei din zodia...
Acum 10 minute s-a produs un cutremur de 5,6 pe scara Richter, în zona seismica Vrancea. Cutremurul s-a produs la 40 de km...
Cele mai bune proiecte pentru tineret derulate în acest an au fost premiate sâmbătă în cadrul primei Galei Naţionale a Societăţii Civile...

Ministerul Sănătăţii a scos la concurs aproape 4.000 de posturi în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie Peste 5.600 de...
Cerul va fi variabil, temporar noros. Pe arii restrânse în sudul şi estul zonei se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub...
Ei au arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului. Purtătorul de cuvânt al Spitalului clinic de chirurgie plastică, reparatorie şi...
La această oră, mii de persoane vizitează standurile de carte din Complexul ROMEXPO. Intre ei sunt copii, tineri, oameni în vârstă care...
După ce a lansat un robot pe o cometă, Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte pentruo nouă misiune: explorarea planetei Mercur. Misiunea...
Astfel amatorii de rafting au, uneori, surpriza de anu avea apă pe cursul pe care ar trebui să practice acest sport plin de adrenalină. Acestea...
Până atunci, va fi o perioadă de tranziţie în care echipele celor doi îşi vor transmite dosarele importante. La ceremonia de validare a...
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a murit azi-noapte la vârsta de 62 de ani, în urma unei boli incurabile, potrivit unui anunţ...
El s-a întâlnit cu membrii familiilor celor 8 militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul de elicopter de ieri, din judeţul...
Purtătorul de cuvânt al spitalului, Adrian Stănculea, a declarat azi că acesta este supus unei proceduri de îndepărtare a unui...
Târgul Internaţional de Cariere Medicale „Cariere în Alb" se află la cea de-a noua ediţie şi a fost dedicat cadrelor medicale care...
Declaraţia îi aparţine secretarului de stat în Ministerul Sănătății, dr. Dorel Săndesc, care a arătat că acum România este un...
Radio România este iniţiatorul şi organizatorul Târgului Internaţional "GAUDEAMUS - Carte de învăţătură" şi al întregului...
Zeci de evenimente au loc şi astăzi la Gaudeamus. Printre ele: o dezbatere despre implicaţiile sociale ale consumului de droguri şi un eveniment...
În staţiunea Covasna are loc, la această oră, premierea proiectelor înscrise la prima ediţie a Galei Naţionale a Societăţii Civile...

Şefa DIICOT, Alina Bica, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce magistraţii Curţii Supreme au aprobat solicitarea făcută de...
Oscar de la Renta, stilistul dominican care a îmbrăcat numeroase vedete de la Hollywood şi doamnele din înalta societate din întreaga lume, a...
A anunţat ieri dupa-amiaza Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc. El a adăugat că, la altitudini mai mari de 1400 de...
Cei doi militari care au supravieţuit accidentului aviatic de ieri dimineaţă, din judeţul Sibiu, au fost operaţi azi-noapte. Ei sunt internaţi...