Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Reghin au fost solicitați să intervină în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui...
După ce au fost efectuate ample lucrări de renovare, castelul își va redeschide porțile pentru vizitatori începând de joi, 16 iulie, însă...
Acoperirea vaccinală a copiilor din România a rămas sub nivelurile recomandate și în 2025, potrivit unui raport publicat astăzi de UNICEF și...
Alianța pentru Unirea Românilor a încheiat un acord de consultare și colaborare cu principalele confederații sindicale în legătură cu...
Sezonul turistic din judeţul Harghita este mai slab decât cel de anul trecut şi se conturează a fi sub media ultimilor ani, pe fondul situaţiei...
Programul Rabla Auto pentru persoanele fizice începe luni, 20 iulie, anunţă Administraţia Fondului pentru Mediu. Înscrierea persoanelor...
Timp de trei zile, centrul orașului Zărnești va deveni punctul de întâlnire al muzicii, tradiției și divertismentului, reunind artiști...
Organizatorii Festivalului „Vama de la Munte” au anunțat că locuitorii comunei brașovene Vama Buzăului vor beneficia de o reducere de 50% la...
Sancțiunile au fost date în urma controalelor efectuate între 27 mai și 12 iulie de echipe mixte formate din jandarmi, polițiști, inspectori de...
Operatorul regional de salubritate Tega a încheiat prima etapă din acest an a campaniei de colectare a deşeurilor voluminoase, a echipamentelor...
Curtea Constituțională a amânat din nou să se pronunțe în legătură cu cererea liderului PSD, Sorin Grindeanu, privind soluționarea unui...
Munții Apuseni găzduiesc, în premieră, un festival de muzică electronică organizat în cadrul tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele...
Campionatul Mondial de Fotbal din 2026 este la cea de-a 23-a ediție, fiind cel mai important eveniment internațional de fotbal la nivel de...
Spaniolul Jorge Martin, campion mondial de MotoGP în 2024, şi japonezul Ai Ogura (FOTO) vor fi piloţii oficiali ai echipei Yamaha pentru...
România a încheiat pe locul patru, ultimul, în grupa a III-a principală a Campionatului European masculin de handbal tineret, al cărui turneu...
Un centru de sănătate mintală destinat prevenirii și tratării dependențelor va fi înființat la Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe...
Pe parcursul verii 2026, Radio România Muzical, singurul post românesc dedicat muzicii culte, aduce în casele tuturor mari evenimente de pe scene...
Este vorba de două proiecte întocmite și câștigate de Consiliul Județean Brașov pentru aparatură medicală de ultimă generație dedicată...
Autorităţile au în sfârşit planuri ca să salveze sistemul feroviar, după ce infrastructura de profil a fost subfinanţată constant în...
Consiliul Județean Brașov va aloca 118.000 de lei pentru asistență juridică în trei procese care vizează suspendarea și anularea unor acte...
Cultura cartofului se află într-o stare bună spre foarte bună în județul Harghita, chiar dacă hărțile agrometeorologice au indicat secetă...
Mircea Cojocar, un mureșean originar din localitatea Archita, comuna Vânători, a sesizat postul nostru de Radio cu privire la cazul unui localnic...
Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică - va intra în vigoare peste o oră şi va fi valabil până la ora 23:00. Sunt...
Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, se redeschide publicului după...
Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de lege care înăsprește semnificativ sancțiunile pentru infracțiunile de mediu, în...
Cultura cartofului din judeţul Harghita se află într-o stare bună spre foarte bună, în ciuda faptului că hărţile agrometeorologice indică...
România dă cel mai important examen financiar al verii, în faţa experţilor agenţiilor de rating, de care depinde păstrarea ţării în...
Inspectorii Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au aplicat amenzii în valoare de peste 218.000 de lei în...
Orașele italiene Porto San Giorgio și Cisterna di Latina găzduiesc, în perioada 7-18 iulie, turneul final al Campionatului European de volei...
Campionatul Mondial de fotbal, găzduit de SUA, Mexic și Canada, a ajuns în faza meciurilor din penultimul act. În „careul de ași” și-au...
aal lSecţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc a fost acreditată oficial centru de cercetare în...
Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuţelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a...
Rata de participare la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar, care a avut loc astăzi, a fost de 96,4%, iar...
bbbvLiderul social-democraţilor, Sorin Grindeanu, a revenit azi cu explicaţii după ce încă de ieri a vorbit despre condiţionarea adoptării...
srrGospodăriile țărănești vor avea la dispoziție o platformă online pe care își vor putea promova ofertele de agroturism, iar clienții vor...
sSpitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu aparatură medicală performantă destinată diagnosticării şi tratării...
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mureș au dispus ieri reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 40 de ani, din...
Procesul de înscriere în vederea admiterii la facultățile Universității de Medicină Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din...
Lucrările la viitorul patinoar artificial din municipiul Sfântu Gheorghe sunt în avans faţă de graficul de execuţie, iar alte investiţii...
Pokémon GO a împlinit 10 ani de la lansare în iulie 2026, celebrând un deceniu de căutare a personajelor prin evenimente globale, transmisiuni...
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după orele amiezii. Pe arii extinse în zonele montane și submontane și local în rest,...
La debutul său, Campionatul Mondial de fotbal din 2026 a prezentat interes pentru mai puţin de 30% dintre adulţii americani, potrivit unui sondaj...
Pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Nazna în care au fost implicate două...
România s-a calificat în grupa a III-a principală a Campionatului European masculin de handbal tineret, al cărui turneu final este găzduit de...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă pentru ziua de...
255 de cadre didactice din județul Mureș s-au înscris pentru a susține, azi, proba scrisă pentru examenul de definitivat. Dintre aceștia au...
Primăria Sfântu Gheorghe anunță o politică de toleranță zero față de distrugerea bunurilor publice, după ce mai mulți tineri au dezlegat...
Blocul Național Sindical cere retragerea imediată a proiectului de lege prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii...