Membrii confederaţiilor ''Cartel Alfa'' şi CSDR au protestat în faţa intrării Senatului. De asemenea, la intrarea în Camera Deputaţilor, au...
Cele cinci confederaţii sindicale au decis, la nivel naţional, un calendar de proteste zilnice, fie în capitală fie în teritoriu, ca urmare a...
Aşa cred reprezentanţii sindicaliştilor din învăţământul mureşean care sunt dezamăgiţi de faptul că nu au avut susţinere din partea...
Femeile au venit cu pancarte cu mesaje precum "Vrem un trai decent", "Copiii noştri vă acuză", "Opriţi genocidul social" şi "Vrem respect pentru...
Biletele de odihnă nu se vor mai acorda în acest an la preţuri subvenţionate, a declarat preşedintele Sindicatului „Spiru Haret” Mureş,...
Pachetul de măsuri legislative anticriză a făcut obiectul unor dezbateri între magistraţi în cadrul şedinţei ocazionate de Adunarea Generală...
Complexul Peştera din judeţul Dâmboviţa a găzduit, timp de patru zile, un training al angajaţilor oficiilor judeţene pentru Dezvoltare Rurală...
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocupare Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita, Tiberiu Pănescu, a declarat că rata şomajului a ajuns la 9,7 la...
Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar în urma exploziei a fost avariată magistrala pe o lungime de circa 6-7 m şi s-a produs un crater cu un...
La sfârşitul săptămânii trecute, inspectori de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov au verificat activitatea medicală în...
Este vorba de doi bărbaţi, de 37 de ani, respectiv 44 de ani, care au fost prinşi de poliţişti ieri, în jurul prânzului, după ce maşina în...
Până acum au fost vaccinate , la nivel naţional, aproximativ 60.000 de fete şi femei împotriva papilomavirusului uman. Medicii spun că...
Potrivit ordonanţei de guvern de săptămâna trecută privind descentralizarea, de la 1 iulie vor trece în subordinea autorităţilor locale 10...
În acest moment nu există o bază statistică privind numărul de cazuri de cancer de col uterin pe judeţe şi pe regiuni, motiv pentru care...
Urmaşii contelui au revendicat aproximativ 1200 de hectare în localităţile Zăbala, Bixad şi Ghelinţa, dar comisia a considerat neîntemeiată...
Direcţia de tineret Covasna a obţinut suma de un milion de lei pentru realizarea unor lucrări de investiţii în tabara de la Pădureni, prin...
Directorul Fundaţiei pentru Parteneriat, Potozky László, a declarat că arborii cu poveşti speciale sau care reprezintă un simbol pentru...
Tinerii vor prezenta şi un ghid ce include activitatea a 29 de organizaţii de tineret din judeţul Covasna, care, cu fonduri mai mici sau mai mari,...
Facultatea de Industria Lemnului din Brasov a mai dotat un laborator, de aceasta data cu sprijinul firmelor nemtesti colaboratoare. Aflati despre ce...
Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi Grupul de acţiune locală „Asociaţia Transilvană Braşov Nord” doresc accesarea unor...
Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab până la moderat. Mâine dimineaţă, izolat, la munte, se va semnala ceaţă. Temperaturile minime...
Deocamdată foarte puţini voluntari s-au înscris pentru a participa la această acţiune, dar după formarea echipei locale de coordonare a...
Fostul campion al Ungariei din 2008 la raliu, Spitzmuller Csaba, a câştigat etapa de la Târgu Mureş, care a avut loc în perioada 4-6 iunie,...
La 20 de ani de la revoluţie, legea ar urma să le interzică foştilor apropiaţi ai regimului comunist să mai ocupe funcţii publice. Unii...
Condiţia pusă însă actualei puteri este ca PNL să guverneze singur. După cum a declarat astăzi, la Galaţi, preşedintele liberal Crin...
Nu greva este însă forma de protest, spune la Radio France International Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Pivniceru....
Discuţiile au loc în contextul în care tot mai mulţi politicieni democrat-liberali şi-au exprimat nemulţumirea faţă de unele dintre măsurile...
Executivul susţine în continuare măsurile de reducere a pensiilor şi salariilor - a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului, Ioana...
Cerul va fi mai mult senin iar vântul va sufla slab. Temperaturile minime din cursul nopţii se vor incadra intre 6 si 11 gr.C, mai scazute in...
Asa a dat asigurări ministrul sănătaţii, Cseke Attila, primarilor prezenţi astăzi la Consiliul Director al Asociaţiilor Oraşelor din...
În aceeaşi zi, de la ora 16, Executivul ar urma să-şi asume răspunderea în Parlament pe cele două proiecte de lege. Potrivit calendarului...
Magistraţii sunt nemulţumiţi de tăierea salariilor cu 25%, dar şi de faptul că nu au primit salariile restante câştigate în urma unor...
În situaţia unui dezacord între soţi, cadrul legal după care va fi instrumentat divorţul va fi cel al statului unde cuplul îşi are...
Acesta este principalul mijloc prin care Naţiunile Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului şi să...
La acţiunea de ecologizare a luat parte si parte şi o firmă din Târgu Mureş specializată în activităţi de salubrizare a cursurilor...
In cursul diminetii, cele 40 de echipaje inscrise in competitie au pornit din centrul municipiului spre Praid, pe traseul Sanisor-Miercurea Nirajului...
La concursul ce s-a desfăşurat astăzi la un hypermarket din municipiu, au participat 11 echipaje de gimnaziu şi liceu din Târgu Mureş, cei mai...
Manifestările de la Gimnaziul „Romulus Guga” din Târgu Mureş au reunit peste 100 de elevi din 8 şcoli din judeţul Mureş, care s-au...
Colegii noştri au fost primiţi în această seară de oficialităţi. După 9 zile de pedalat, bicicliştii s-au reîntors...
Vântul va sufla în general slab. Izolat se va semnala ceaţă în zonele joase şi pe văile montane. Temperaturile minime se vor situa între 6...
Organizatorii evenimentului au subliniat că ziua de 4 iunie este o zi de doliu pentru membrii comunităţii maghiare din România deoarece au fost...
Surse din interiorul PD-L declară că în rândul conducerii PD-L există mai multe persoane care solicită remanierea unui număr de trei sau patru...
Declaraţia a fost făcută azi, la Tg.Mureş, într-o conferinţă de presă. 'Este o promisiune voalată pentru cei de la UNPR că, dacă vor vota...
Potrivit acestuia, este normal să existe o nemulţumire şi o preocupare a opoziţiei în legătură cu guvernarea, deoarece cetăţenii sunt...
În Focşani, peste 700 de angajaţi din sectorul public, afiliaţi la sindicatele Sanitas, CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa, au protestat două ore...
Aprecierea a fost făcută azi, la Tg.Mureş, de preşedintele PSD, Victor Ponta. Întrebat despre măsurile anunţate de premierul Emil Boc,...
Acesta a făcut referire la măsurile de austeritate anunţate de Guvern, în schimbul votării articolului din Legea educaţiei referitoare la...
Nemuţumiţi de spectrul unor noi dări, de data aceasta pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun, pensionarii braşoveni, prin vocea...