La ultima şedinţă de Consiliu Local, consilierii din Târnăveni au decis să retragă dreptul pensionarilor de a circula gratuit prin oraş,...
Salariul unui medic specialist în sistemul public de sănătate poate fi comparat cu cel al unui şofer sau al unui tehnician dintr-o companie de...
Printre instanţele unde Adunările Generale au luat deja o decizie se numără Curţile de Apel Braşov şi Târgu Mureş, precum şi Tribunalul...
Cosmin Cristian Bărbuşoiu, arestat preventiv, a luat mită de cinci ori, iar Gigel Ursu de şase ori, se arată într-un comunicat de presă de azi...
Potrivit părintelui Daniel, secretar şi muzeograf la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, este vorba despre "Învăţătura de şapte taine", datată în...
Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial din 11 mai şi în ea se arată, printre altele, că “borna de hotar semnifică faptul că...
'Aici (la Târgu Mureş ), în 2008, a fost singurul municipiu în care a existat o alianţă PSD - PDL. Niciodată în politică să nu spui...
Comisarul Ioan Necşulescu din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov a declarat că a fost vorba despre un obuz de calibru 250 de...
În acest moment există o adevărată bursă a voucherelor, care costă în jur de 1.500-1.600 de lei. Proprietarii de rable, care nu vor să...
Ultimul termen de start al programului a fost lansat astăzi, la Tg.Mureş, de ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo. Programul Casa...
Potrivit Biroului de Presă al Consiliul Judeţean Harghita, în judeţ există tradiţia târgurilor de animale organizate săptămânal, şi care...
O restanţă la Universitatea „Transilvania” din Braşov a ajuns să coste între 200 şi 400 de lei, fiind cele mai mari din ţară. Acest fapt...
“Let`s Do It, Romania!” , cel mai mare proiect de implicare socială organizat până în prezent în România, îşi propune curăţarea...
Acţiunea a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, care se sărbătoreşte în data de 5 iunie şi a avut rolul de a a proteja...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg Mureş organizează, în perioada 7-9 iunie, a cincea ediţie a Conferinţei nationale de patologie...
Comemorarea a început în faţa consulatului Ungariei la Miercurea Ciuc, la ora 16.32 de minute, oră la care s-a semnat Tratatul de la Trianon....
Aşa se intitulează campania umanitară pentru adulţii şi copiii cu cancer derulată de Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei din Braşov, în...
Direcţia pentru Sport a judeţului Mureş, Inspectoratul Şcolar, Academia Olimpică Română în colaborare cu Primăria municipiului Tîrgu-Mureş...
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, şi, local la munte şi izolat în rest, va mai ploua în averse, însoţite de descărcări electrice...
Directorul IAR Ghimbav, Neculai Banea, a propus, într-o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri braşovean, realizarea unui aeroport...
Un grup de consilierilor judeţeni va formula săptămâna viitoare solicitarea de a fi subvenţionat cu 50% serviciul de transport public de...
Astăzi, voluntari din cadrul agenţiei, reprezentanţii Composesoratului Lueta şi Primăria Lueta vor repararea gardul care împrejmuieşte...
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Local la munte şi izolat în rest se vor semnala ploi cu caracter de aversă, însoţite şi de...
La mitingurile organizate la Braşov, Ploieşti, Miercurea Ciuc şi Drobeta-Turnu Severin, precum şi la Iaşi, Deva şi Satu-Mare, au participat...
Sindicaliştii braşoveni, pensionarii şi bugetarii din toate domeniile de activitate, au protestat astăzi la orele prânzului în faţa...
Aproximativ o mie de persoane au pichetat, astăzi, sediul Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, în cel mai mare miting de protest al...
Puţini profesori mai rezistă să stea în grevă în judeţul Mureş, dar aproape toţi respectă forma de protest care se referă la netrecerea...
Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Mureş afiliat FSLI a decis ca greva generală din 31 mai să fie de o zi, urmând ca din 7 iunie să...
Liderii celor cinci mari confederaţii sindicale au mai anunţat astăzi că săptămîna viitoare vor avea loc şi alte acţiuni de protest....
Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine a anunţat, azi, că un alt motiv al protestului constă în faptul că ministrul Agriculturii,...
Parlamentarii mureşeni ai formaţiunilor politice aflate la guvernare, PD-L şi UDMR, vor fi vizitaţi sâmbătă de reprezentanţii cadrelor...
În acest moment, în statisticile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş figurează 19.700 de şomeri, dintre care 8.800...
Acesta este şi motivul pentru care senatorul PD-L de Mureş, Petru Başa, a adresat o interpelare ministrului agriculturii, Mihail Dumitru....
Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Harghita, Torok Jeno, a declarat că din cele 11 mii de hectare însămânţate cu grâu...
Consultarea populaţiei privind rămânerea în sistemul centralizat şi acceptarea branşamentelor pe orizontală a ajuns în a treia săptămână....
De când a intrat în vigoare noul contract cadru şi prevederea privind plata consultaţiilor medicale dacă se depăşeşte un anumit număr de...
De la începutul anului, distribuitori de medicamente au sistat distribuţia heparinei sodice, unul din cele mai ieftine şi de bază medicamente,...
De la începutul lunii iunie, o echipă formată din cinci inspectori ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mureş controlează o parte din...
Guvernul a decis, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea a 9.200 de paturi în spitale şi a 577 de posturi de directori, concomitent cu...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov nu mai percepe taxe pentru o parte din prestaţiile realizate la cererea cetăţenilor şi agenţilor...
Cei zece bărbaţi au fost prinşi în flagrant azi noapte, în timp ce demontau cablul electric de pe şase stâlpi aflaţi pe un şantier de lucru...
Reprezentanţii Partidului Civic Maghiar au organizat conferinţa de presă de azi în faţa Prefecturii Mureş. Civicii susţin că au cerut un...
Steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat pe mai multe primării din judeţ, în zonele cu populaţie majoritar maghiară. Subprefectul de Mureş,...
Începând cu data de 1 iunie, conducerea instituţiei a fost preluată de Acs Valeria de la UDMR. Ea l-a înlocuit din funcţie pe dr. Radu Crişan...
Acesta este Dan Mihai Mureşan, un tânăr de 28 de ani, originar din Topliţa, judeţul Harghita, dar care lucra la Biroul de Investigarea Fraudelor...
Iniţiatorul acţiunii, Maria Movilă a declarat că a numărat 170 de copaci însemnaţi cu vopsea roşie care fie vor fi tăiaţi, fie vor fi...
Tg Mureşul este primul centru din cele şase stabilite de Agenţia pentru Dezvoltare Regională „Centru” unde este lansat proiectul Comisiei...
Potrivit scenariului, doi bărbaţi cu feţele acoperite cu cagule, din care unul înarmat cu un cuţit şi celălalt cu un pistol mitralieră, au...