Potrivit surselor din prefecturã, telefonul a fost dat la cabinetul prefectului de un bãrbat care nu vorbea corect limba românã. Cei peste...
Decizia aparţine judecãtorilor Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie care obligã Agenţia pentru valorificarea activelor bancare sã...
Oficialitãţile ar putea discuta în zilele urmãtoare o majorare a tarifelor la energia electricã de circa 10 procente. Potrivit agenţiilor...
Sistemul de distribuire a apei potabile în aceste douã sate mureşene deserveşte nu mai puţin de 600 de abonaţi. Þevile sunt destul de vechi...
Poliţiştii harghiteni au confiscat marţi searã peste 160.000 de petarde, acestea fiind gãsite în urma controlului unui autoturism de...
Totul a pornit de la o ceartã în familie, iar acum, cei doi se zbat între viaţã şi moarte, pe patul de spital. Vasile Fãgãrãşan trãia în...
Un muncitor din Harghita a murit, marţi, dupã ce a cãzut sub roţile unui tractor folosit în exploatãrile forestiere El s-a dezechilibrat...
Acuzaţia este fãcutã de cãtre procurorii Parchetului de pe lângã Tribunalul Braşov, dupã ce ar fi încercat sã-şi omoare un coleg...
Completul de divergenţã care a luat în discuţie, miercuri cazul fostului preşedinte al PSD Arad, Gheorghe Medinţu, acuzat de fapte de...
Marţi dimineaţã, la un hotel din centrul capitalei ruse a avut loc explozia unei maşini capcanã . Explozia a fost provocatã de un dispozitiv...
Taberele se organizeazã în majoritatea judeţelor ţãrii şi se desfãşoarã în douã serii: între 21 şi 27 decembrie şi între 29 decembrie...
Este vorba despre construirea unei cabane şi a unei piste de schi pe muntele Scaunul Domnului din comuna Bistra. Iulia Vizi...
ªeful Inspectoratului de Regim Silvic şi Cinegetic Covasna, Dan Pandele, a declarat cã în acest an a primit un numãr mare de solicitãri din...
Cei care trebuie sã fie cu frica în sân sunt pietonii pentru cã doar trotuarele au rãmas necurãţate. Autoritãţile au stabilit încã de anul...
Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al secretarului general al ONU, Kofi Annan, în localitatea elveţianã Geneva. La...
Comisia de diabet, boli de nutriţie şi metabolice a Ministerului Sãnãtãţii s-a întrunit marţi şi a trimis comanda pentru insulinã şi...
Marţi dimineaţã, copilul de un an şi zece luni a fost transferat la Cluj-Napoca la Secţia de Chirurgie Infantilã, dupã ce s-a ales cu arsuri...
Bolnavii au asaltat marţi unitãţile farmaceutice. Potrivit conducerii CJAS Harghita, banii repartizaţi farmaciilor pentru reluarea eliberãrii...
Accidentul s-a soldat cu 6 morţi şi s-a produs pe DN 11, în afara localitãţii Moacşa din judeţul Covasna. Pe fondul oboselii, şoferul unui...
Justiţia a decis cã uzinele Roman şi Tractorul din Braşov vor plãti compensaţii câtorva zeci de angajaţi. 40 de muncitori disponibilizaţi de...
Localnicul a devenit, cu acte în regulã, proprietarul unei strãzi din Braşov. Valentin Ene a şi blocat accesul pe strada Piaţa Traian cu...
Potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare din Rusia, Partidul Rusia Unitã, care-l sprijinã pe preşedintele Vladimir Putin, a...
Un anunţ de angajare pe posturi de îngrijitor, muncitor de întreţinere, casier, instructor sportiv şi asistent medical, publicat de Primãria...
Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor a constituit un fond de despãgubire pentru victimele accidentelor în situaţia în care nu se cunoaşte...
Este vorba de bãtrânii care sunt internati la Centrul de Asistentã Socialã din Sfântu Gheorghe. Centrul, care este...
Directorul staţiei, dr. Bahner Istvan, a declarat cã s-a ajuns aici din cauza fondurilor insuficiente alocate în urma ultimei rectificãri de...
În urma agresiunii, el a fost internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc. Potrivit IJP Harghita, cãlugãrul,...
Valoarea arieratelor este, la ora actualã, de 70 de milioane de dolari, a declarat luni Ovidiu Buluc, preşedintele Asociaţiei Române a...
O delegaţie a Pentagonului şi a Departamentului de Stat soseşte marţi la Bucureşti pentru a studia la faţa locului oferta MApN. Þara...
Fostul ministru Ioan Mureşan s-a prezentat, luni la sediul Parchetului Naţional Anticorupţie fiind convocat de procurori pentru a prezenta anumite...
Microbuzul în care erau cei 9 a derapat şi s-a rãsturnat. Medicii de la Serviciul Mobil de Reanimare şi Descarcerare i-au transportat pe...
Acestea au fost difuzate vineri de mai multe posturi de televiziune americane. Imaginile au fost preluate de pe un site Internet al reţelei...
Deflagraţia s-a petrecut în centrul oraşului, la orele prânzului. ªeful poliţiei locale a anunţat cã a fost vorba despre un atac terorist....
Purtãtorul de cuvînt al Curţii de Apel Bucureşti, judecãtorul Constantin Brînzan, a declarat sâmbãtã cã instituţia pe care o reprezintã...
De sâmbãtã, iarna pare sã îşi fi intrat în drepturi, în toatã ţara. Toate regiunile ţãrii vor fi afectate, în urmãtoarele zile, de...
Aşa s-a întâmplat şi la Sf –Gheorghe. Boschetarii care s-au aciuat în gara din oraş au primit sâmbãtã câte un ceai şi un...
Sãrbãtoarea Sf. Nicolae este aşteptatã cu multã emoţie, deopotrivã de copii şi maturi, cãrora, dupã credinţele populare, le poate...
O mare parte a organizaţiilor de revoluţionari au format sâmbãtã Blocul Naţional al Revoluţionarilor, sub şefia lui Dan Iosif. Ion Iliescu,...
Organizaţia se aratã îngrijoratã de înmulţirea agresiunilor împotriva jurnaliştilor care ancheteazã corupţia din rândul clasei politice la...
Informaţia a apãrut vineri în mai multe cotidiane centrale. Preşedintele PSD, Adrian Nãstase, afirmã cã nu a avut nici o întâlnire cu...
Ministerul Economiei şi Comerţului a lansat vineri la privatizare societãţile Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud. 30 la sutã din acţiunile...
De data aceasta a fost vorba de un trunchi cãzut la pãmânt. Pompierii au fost solicitaţi sã intervinã în jurul orei 13 şi 30 de minute....
Din datele Direcţiei Generale de Evidenţã Informatizatã a Persoanei reiese cã aproape jumãtate de milion dintre români poartã numele...
Se crede cã în noaptea de Crãciun, când se deschide cerul, moş Nicolae poate fi vãzut stând la masa împãrãteascã chiar lângã...
Dintre aceştia 90 sunt copii de etnie romã, restul fiind nevoiaşi care mãnâncã zilnic la cantina socialã. Iuliu Voaideş...
Secretarul general al Guvernului, Eugen Bejinariu, spune cã Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorului va colabora în acest sens cu...
Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare Braşov, doctorul Gheorghe Puchianu, a precizat cã de la începutul acestui an şi pânã în...
Sãptãmâna trecutã în centrul oraşului Târgu-Mureş au fost tãiaţi peste 15 arbori pentru a se pava trotuarele. Asociaţiile pentru...