Jumãtate din fondurile comunitare primite de România au fost folosite în alte scopuri

Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European a audiat luni, la Bruxelles, un raport al Curtii Europene de Conturi privind felul în care au fost folosite fondurile comunitare în România şi Bulgaria începând cu anul 2000.
Raportul aratã cã mai mult de jumãtate din bani nu au fost utilizaţi în scopul în care au fost daţi şi cã existã chiar situaţii în care banii europeni solicitaţi pe proiecte au fost folosiţi cu totul în alte scopuri.
În plus, unele proiecte au înregistrat întârzieri de peste 2 ani.
Experţii Curţii europene de conturi spun cã întârzierile şi problemele în punerea în practicã a proiectelor analizate s-ar datora atât birocraţiei, cât şi întârzierii cu care au fost puse la dispoziţie resursele necesare pentru cofinanţarea proiectelor.
Curtea de Conturi criticã şi Comisia Europeanã pentru aceste nereguli, spunând cã a supra-estimat capacitatea administrativã a autoritãţilor publice din România, dar şi din Bulgaria, fiind de acord cu obiective şi termene de execuţie mult prea ambiţioase.
O altã criticã aduse Comisiei Europene se referã la neglijarea principiilor co-finanţãrii.
Sunt date şi exemple concrete – douã proiecte de infrastructurã care nu au fost realizate. Este vorba despre un pod peste râul Prut, care leagã România de Republica Moldova şi care a fost finalizat în decembrie 2004 dar care nu poate fi folosit deoarece nu a fost construit încã un drum de acces dinspre partea moldoveanã.
Un alt exemplu dat de Curtea europeanã de Conturi este proiectul centrului internaţional de expoziţii din Constanţa, întrerupt în 2004, dupã ce Consiliul Judeţean Constanţa şi-a restras autorizaţia de construire, acuzând discrepanţe tehnice.
Curtea europeanã de conturi spune cã nevoia de monitorizare a modului de cheltuire efectivã a banilor europeni a fost adusã, în mod repetat, la cunoştinţa autoritãţilor de la Bucureşti şi admite cã s-a înregistrat un anume progres.

Corina Fontu (sursa: BBC)

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

„ESTE FILM Festival” revine în perioada ...

Parteneri