Târgumureşeanca Szőcs Bernadette a pierdut în 16-imile de finală ale probei de simplu, cu 3-2, în faţa sud-coreencei Park Gahyeon şi a...
Formaţia târgumureşeană, pregătită de antrenorul Eusebiu Tudor, o are ca adversară, sâmbătă, 22 noiembrie, în deplasare, de la ora 11.00,...
Programul se întinde pe o săptămână și include expoziții, spectacole de teatru și folclor, concursuri de istorie, colinde și ceremonii...
Potrivit unui studiu al companiilor E.ON și Delgaz Grid, majoritatea românilor ar folosi economiile personale și peste 40% ar înlocui...
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă, care a câștigat un proiect finanțat de Primăria Tg. Mureș, s-a întâlnit luna aceasta, la...
O prognoză pe termen scurt, realizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita, arată că în 2026 cele mai multe...
Cum se mențin sănătoși copiii în sezonul rece? Simplu, cu fructe precum kaki, clementine, dar și cu murături, spun Sofia, Alex, Miruna și...
Decizia privind transferul Ambulatoriului de Specialitate Căi Ferate Târgu Mureș în subordinea Universității de Medicină, Farmacie, Științe...
Primăria Sfântu Gheorghe a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regionala Centru contractul de finantare pentru reabilitarea blocului situat pe...
Ne aşteaptă un weekend cu ploi importante cantitativ, precipitaţii mixte şi ninsori, intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute în...
Conducerea Spitalului județean de Urgență Miercurea Ciuc a decis să suspende, începând de luni, 24 noiembrie, programul de vizitare a...
Mercenarul Horaţiu Potra a fost dus, astăzi, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi audiat de judecători în legătură cu dosarul în care s-a...
Miercuri, 26 noiembrie (de la ora 19:00), invitatul special al Orchestrei de Cameră Radio, în dublă ipostază (dirijor şi solist)...
erapia prin artă este una dintre cele mai blânde și eficiente căi de vindecare interioară. Fie că vorbim despre desen, culori, dans, modelaj...
Primăria Sfântu Gheorghe lansează o campanie amplă de prevenire a violenţei domestice, cu scopul de a creşte nivelul de informare şi...
Banii au susținut programe sociale care au ajutat mii de persoane aflate în nevoie, iar fondurile au fost derulate prin DGASPC...
Sportivii secţiei de canotaj a clubului CS Mureşul Tg.Mureş au cucerit trei medalii, dintre care 2 de aur şi 1 de bronz, la Campionatul Naţional...
Noi restriții de circulație vor fi instituite timp de o lună pe Valea Oltului, pe DN7, anunță reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și...
În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Brașov, împreună cu structurile rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Potrivit unui anunț postat pe pagina sa de socializare, rectorul universității, prof. dr. Leonard Azamfirei, astăzi, în ședința Guvernului...
România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE și suntem foarte aproape de obiectivul major: aderarea țării noastre la această...
Cele trei echipe românești de handbal feminin și-au aflat adversarele din grupele EHF European League, după tragerea la sorți desfășurată...
Etapa a 14-a a Ligii a II-a de fotbal a început joi, 20 noiembrie, cu meciul dintre Concordia Chiajna și FC Bihor Oradea, adjudecat de gazde cu 1-0...
Etapa a 10-a din Liga Națională de baschet masculin a începe joi, 20 noiembrie, cu partida dintre CSM Galați și CSA Steaua Sharks București,...
La „TeraPlast Arena” din Bistrița a început ediția 2025 a „Trofeului Carpați” NIRO la handbal feminin, competiție amicală la care iau...
Sub genericul Caring Comunities- Comunități Grijulii, la Brașov s-au reunit, zilele acestea, reprezentanți din 9 țări din Regiunea Dunării...
Planul național pentru conștientizarea crimelor comunismului din România va fi implementat începând de anul viitor, a anunțat președintele...
În această săptămână, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș se desfășoară Stagiile de...
Club Sportiv Master Ski&Bike din Tg.Mureş organizează, sâmbătă, 22 noiembrie, la Platoul Corneşti, concursul de alergare Memorialul...
Naţionala de fotbal a României va întâlni, în deplasare, selecţionata Turciei în prima fază a barajului pentru Cupa Mondială din 2026....
În acest an, procesatorii români s-au orientat către importurile de cartofi, cu peste 50 la sută mai ieftini și de calitate superioară celor...
În scrisoarea deschisă adresată şefului statului, sindicatele susţin că abordarea este inacceptabilă, întrucât nu ţine cont de...
Primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat că lucrările la varianta ocolitoare a orașului ar putea începe curând, după o...
Fundația Comunitară Brașov în parteneriat cu Transilvania Investments anunță finaliștii celei de-a treisprezecea ediții a Cercului de...
Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care...
Nivelul de pregătire al studenţilor la medicină creşte constant de la un an la altul, iar acest lucru se vede în rezultatele deosebite, unele...
Sistemul E-Sigur este în lucru şi procesează deja sancţiuni, fiind extins gradual pe măsura conformităţii tehnice a camerelor, a transmis,...
Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel Târgu-Mureș anunță vizionarea prezentării scenice „In the Pink” de Irene Petra Zani în cadrul...
Parlamentul a adoptat marți legea din pachetul doi de măsuri fiscal-bugetare, prin care sunt prevăzute majorări ale taxelor și impozitelor...
Acestea vor fi ridicate pornind fiecare de la un concurs de proiecte lansat de municipalitate, care se adresează în principal creatorilor,...
Grădina Zoologică din Târgu Mureș și-a îmbogățit colecția cu noi locatari, anunță administrația. Peste 40 de exemplare de animale au fost...
Decizia administrației locale vine după un sondaj lansat pe pagina de facebook a Primăriei, în urma căruia peste 90 la sută dintre locuitori au...
Naționala de fotbal a României a terminat pe locul trei grupa H preliminară a Campionatului Mondial din 2026, ratând calificarea directă la...
Polițiștii anticorupție Mureș au fost sesizați telefonic, luni, de către doi agenți din cadrul IPJ Mureș - Poliția stațiunii Sovata - cu...
„TeraPlast Arena” din Bistrița va găzdui, în perioada 20-23 noiembrie, Trofeul „Carpați” NIRO la handbal feminin, ediție la care...
Până duminică, pasionaţii de călătorii pot găsi oferte pentru această iarnă, city break-uri pentru anul următor, vacanţe exotice, dar şi...
Vicecampioana României, CSM Oradea și CSM Corona Brașov au jucat în grupa C din FIBA Europe Cup la baschet masculin, alături de Aliağa...
World Rugby, forul tutelar la nivel mondial, a publicat detalii privind noua competiție, Nations Cup, care urmează să fie lansată în...