Școala din comuna mureșeană a fost premiată, alături de alte 14 școli, în cadrul concursurilor naționale „Nicio baterie la gunoi” și...
15 școli din țară au fost premiate la concursurile „Nicio baterie la gunoi” și „GreenUp my School”, în cadrul programului de educație...
Organizația a lansat ce-a de-a treia ediție a concursului „Nicio baterie la gunoi”, ce urmărește să colecteze mii de kilograme de...
Acesta este o carte electronică care tratează probleme din mai multe domenii ale ecologiei, de la reciclare, la reducerea consumului de plastic și...
Odată cu împlinirea unui deceniu de activitate, Patrula de Reciclare, inițiativă susținută de Asociația Volens și de RoRec, lansează un nou...
Peste 110 mii de elevi și profesori au reciclat deșeuri electrice în decursul celor 8 ani de existență a ”Patrulei de reciclare”, proiect...
Sunt cu 20 de unități școlare mai puține față de anul trecut și doar 6 dintre ele sunt din județul Mureș. Este vorba despre gimnaziile...
Programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare a deschis înscrierile în cea de-a VIII-a ediție, „Ediția...
S-a încheiat a șaptea ediție a programului național de educație de mediu, denumit ”ediția campionilor”, la care echipele de copii și...
Peste 125 de echipe de copii și profesori voluntari din toată țara au fost premiați la final de an școlar, în cadrul programului Patrula de...
S-au încheiat înscrierile în ediția a VII-a a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, „Ediția Campionilor” –...
Înscrierile în ediția a VII-a a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, „Ediția Campionilor” – anul echipelor...
S-au deschis înscrierile în ediția a VII-a a programului național de educație de mediu Patrula de Reciclare, „Ediția Campionilor” – anul...
Profesorii îşi pot înscrie online unitatea de învăţământ în Programul ''Patrula de reciclare'', la secţiunea special dedicată de pe...
Gestul a venit ca o recunoaștere a performanțelor celor peste 1.800 de profesori și 70.000 de copii și tineri care, în ultimii 5 ani, au...
Astăzi, de Ziua Mediului și a Învățătorului, patrula şcolii a fost declarată cea mai activă şi cea mai harnică din cele 17 şcoli...
Elevi din 18 şcoli mureşene vor începe în 15 noiembrie Patrula de Reciclare. Proiectul este coordonat de Asociaţia Română de Reciclare şi...
Asociația Română pentru Reciclare RoRec dă startul înscrierilor în noua ediție a programului național de educație pentru mediu...
Proiectul "Patrula de reciclare", desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Harghita, în şcolile din judeţ, s-a bucurat de un real...
După 13 ani de existență pe rețeaua de socializare Facebook, pagina Patrulei de Reciclare a fost spartă și eliminată de pe platformă, în...
“Patrula de reciclare”, un proiect organizat de Asociația RoRec, caută să educe în privința problemelor de mediu, elevi de toate vârstele,...
Peste 300 de copii de la mai multe grădiniţe şi şcoli din judeţ, care au câştigat în sezonul trecut locul I la nivel naţional în cadrul...
După ce Asociația Română pentru Reciclare RoRec a dat startul înscrierilor în noua ediție a programului național de educație de mediu...
Asociația Volens lansează ediția a 5-a a concursului național de educație de mediu care presupune colectarea de baterii uzate, extrem de toxice...
Asociația PlaYouth în colaborare cu OSCAR Downstream și Asociația Volens a lansat în ianuarie un proiect de educație pentru protejarea...
Evenimentul va avea loc mâine, de la ora12,00, în prezența președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului București și a...
Începe o nouă ediție a concursului național „Nicio baterie la gunoi!” organizat de Asociația Volens, deschis tuturor unităților de...
Concursul a fost organizat de Asociația Volens, cu sprijinul Siscobat, în cadrul programului național de educație climatică Patrula de...
Este vorba despre concursul „Vara Poveștilor Eco”, inițiat de Patrula de Reciclare în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și...
Patrula de Reciclare a elevilor se derulează azi și mâine în colaborare cu Serviciul Local de Colectare. Acțiunea mizează pe implicarea...
Patrula de Reciclare şi Fundaţia Telekom Romania lansează aplicația gratuită DEEECollect, prima aplicație care facilitează colectarea...
Mii de copii și elevi din peste 160 de grădinițe, școli și licee din toată țara vor începe noul an mai dotați pentru performanță, grație...
Top 3 al celor mai rapide supercomputere de pe mapamond a rămas neschimbat. Vreţi să ştiţi cine deţine supremaţia şi cu cu performanţă? Nu...