Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

ªcoalã pilot în judeţul Mureş pentru copii superdotaţi

Publicat de radiomures, 22 septembrie 2006, 00:00

Proiectul aparţine unui grup de ziarişti mureşeni la care s-au alãturat specialişti psihologi, cadre universitare, reprezentanţii unor fundaţii şi sindicalişti din învãţãmânt.
Promotorul proiectului este redactorul şef al sãptãmânalului mureşean, Punctul, Sorina Bota.
Centrul de excelenţã, care va începe chiar peste 2 luni sã-şi caute elevii se adreseazã copiilor din clasele V-VIII, copii supradotaţi, de la sate dar şi de la oraş.
Programul structurat deocamdatã pe un an, se va derula în 4 centre de excelenţã din judeţ, Tg. Mureş, Sighişoara, Reghin şi Târnãveni.
Organizatorii subliniazã cã aceastã şcoalã care e preconizat sã se deschidã din februarie, diferã de centrele de excelenţã deschise în ţarã prin ministerul educaţiei.
Asta pentru cã se va lucra cu micile genii diferit de modul de lucru la o şcoalã normalã.
Pentru acest an, vor fi aleşi 48 de elevi din tot judeţul, vor fi implicaţi activ şi pãrinţii lor, 48 de profesori şi aproape tot atâţia consilieri şcolari.
Valoarea proiectului de 100 de mii de euro va fi suportatã de organizatori, dar în cea mai mare parte de sponsori.
Sindicatul „Spiru Haret” Mureş, partener la acest proiect oferã la rândul sãu spaţiile pentru cursuri şi birouri.
Dupã un an de studiu la Centrul de Excelenţã din judeţul Mureş, miciile genii vor pleca într-un schimb de experienţã în Italia la şcoli similare.

Coralia Matea

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”