Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

ªeful IªJ alãturi de copiii din Lacu Roşu

Publicat de radiomures, 17 septembrie 2007, 00:00

ªeful Inspectoratului ªcolar Harghita, Bondor Istvan, s-a aflat în prima zi de cursuri alãturi de copiii din staţiunea Lacu Roşu care, în urmã cu câteva zile nu aveau o şcoalã unde sã înveţe.
Cazul celor şase elevi şi a celor nouã preşcolari din staţiunea harghiteanã a ajuns în atenţia presei sãptãmâna trecutã, dupã ce s-a descoperit cã micuţii nu aveau unde sã înveţe, şcoala lor fiind retrocedatã fostului proprietar. Chiar dacã primãria şi consiliul local din Gheorgheni, de care aparţine staţiunea, nu au gãsit toatã vara un spaţiu pentru şcoalã, autoritãţile judeţene s-au mobilizat imediat şi au reuşit, în cele din urmã, sã rezolve problema. Astfel, în câteva zile s-a fãcut compartimentarea şi igienizarea fostei recepţii a Staţiunii Climaterice din localitate, iar luni la prânz copii au fost întâmpinaţi, la noua şcoalã chiar de şeful Inspectoratului ªcolar Harghita.

Ioana Dima

Copil de 16 ani mort într-un incendiu, la Satu Nou
Eveniment luni, 12 ianuarie 2026, 10:57

Copil de 16 ani mort într-un incendiu, la Satu Nou

În această dimineață, pompierii de la ISU Brașov au fost anunțați despre izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Satu Nou. La...

Copil de 16 ani mort într-un incendiu, la Satu Nou
Incendiu la un autocar. 47 de persoane s-au autoevacuat
Eveniment sâmbătă, 10 ianuarie 2026, 12:59

Incendiu la un autocar. 47 de persoane s-au autoevacuat

Pompierii din cadrul Detașamentului Sighișoara au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină la un incendiu izbucnit la un autocar,...

Incendiu la un autocar. 47 de persoane s-au autoevacuat
Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii Tg. Mureș
Eveniment vineri, 9 ianuarie 2026, 11:34

Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii Tg. Mureș

Ca la fiecare început de an, orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş susţine două concerte extraordinare de Anul Nou,...

Concerte de Anul Nou ale Filarmonicii Tg. Mureș
Un cutremur slab s-a produs, în această dimineaţă, în zona seismică Vrancea
Eveniment vineri, 9 ianuarie 2026, 08:53

Un cutremur slab s-a produs, în această dimineaţă, în zona seismică Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,5, s-a produs, în această dimineaţă, în zona seismică Vrancea, în judeţul Vrancea, conform datelor...

Un cutremur slab s-a produs, în această dimineaţă, în zona seismică Vrancea
Eveniment miercuri, 31 decembrie 2025, 12:55

Accident rutier pe DN 12A, între Nicolești și Miercurea-Ciuc

La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 09:20, Poliția Municipiului Miercurea-Ciuc a fost sesizată cu privire la producerea unui accident...

Accident rutier pe DN 12A, între Nicolești și Miercurea-Ciuc
Eveniment miercuri, 31 decembrie 2025, 10:44

Accident cu doi morți pe Valea Arpașu Mare

Două persoane și-au pierdut viața în urma unui accident, pe Valea Arpașu Mare. Serviciul Județean Salvamont Brașov a fost alertat aseară,...

Accident cu doi morți pe Valea Arpașu Mare
Eveniment marți, 30 decembrie 2025, 10:54

Acoperișul unei case din localitatea Hădăreni a ars în cursul nopții

Pompierii militari au fost solicitați, în jurul orei 02:00, pentru stingerea incendiului, informează ISU Mureș. La momentul sosirii echipajelor...

Acoperișul unei case din localitatea Hădăreni a ars în cursul nopții
Eveniment marți, 30 decembrie 2025, 10:46

Patriarhul Daniel va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei, de Bobotează

DANIE’Credincioşii ortodocşi sărbătoresc, marţea viitoare, Botezul Domnului, la Catedrala Patriarhală urmând să fie distribuiţi 10.000...

Patriarhul Daniel va săvârşi Sfinţirea Mare a Apei, de Bobotează