A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Publicat de Stan Lucian, 16 octombrie 2026, 18:40
Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii viitoare, când vor fi distribuite în ţară peste 350.000 de doze.
Cantităţile de vaccinuri injectabile livrate în septembrie au fost consumate în cea mai mare parte.
În prezent, mai există stocuri limitate în unele farmacii din ţară, însumând aproximativ 45.000 de doze.
În prezent, vaccinul cu administrare intranazală destinat copiilor şi adolescenţilor, precum şi vaccinul destinat imunizării persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, sunt disponibile în stocuri suficiente atât în farmacii, cât şi la distribuitorii de medicamente.
Conform raportărilor centralizate, până la data de 11 octombrie s-au vaccinat deja 256.000 de persoane.
Sursa: AGERPRES