Accident cu 3 victime, pe DN1, în județul Brașov
Publicat de Stan Lucian, 21 august 2026, 16:43
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov intervin în acest moment la un accident rutier care a avut loc cu puțin timp în urmă pe DN 1, în zona localității Timișul de Jos, din județul Brașov.
În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma coliziunii, trei persoane au suferit leziuni și beneficiază de sprijin medical de specialitate.
Activitățile de cercetare se află în curs de desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.
Autor: Sorin Șchiopu