Acoperișul unei pensiuni din Sovata a ars aseară într-un incendiu

Publicat de Rotar Mirela, 26 august 2025, 08:51
Pompierii au fost solicitați pentru stingerea incendiului care a cuprins aproximativ 150 mp din acoperișul pensiunii.
Potrivit ISU Mureș, din clădire au fost evacuate șapte persoane, din fericire fără a fi înregistrate victime. A fost afectată și o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 10 mp.
La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri militari și voluntară, alături de un echipaj SMURD.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, precizează sursa citată.
Autor: Alina Andrei