Alexandru Dimitire Xenopol – filozof al istoriei de talie mondială
Radio România Regional vă prezintă proiectul Eu Aleg România, 100 de români pentru istoria lumii. O sută de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii şi au îmbogăţit cunoaşterea universală. Omul zilei de astăzi este Alexandru Dimitire Xenopol, AD Xenopol cum il ştie multă lume, printre realizările căruia menţionăm primul tratat major de sitorie a poporului român.
Născut la Iaşi în tulburele an 1847 a studiat intens şi a reuşit să se transfere la Viena 23 de ani mai târziu pentru a se dedica dreptului şi apoi la Berlin, filozofiei. Imediat după ce împlinise 20 de ani a debutat în Convorbiri Literare ceea ce, pe vremea respectivă, era o realizare notorie. Aprofundase tradiţiile româneşti şi instituţiile statului modern.
Până la sfârşitul secolului XIX era destul de greu pentru un învăţat apusean să aibă o bună vedere de ansamblu asupra a ceea ce se numea de câtva timp România. Abia în 1893 se încheia marea sinteză „Istoria românilor din Dacia Traiana” de A. D. Xenopol. Avea 6 volume şi a fost rezumată pentru străini în numai două, aflăm într-o consemnare din 2005 a Instuitutului European.
Alexandru Dimitrie este primul născut dintre cei şase copii ai Măriei şi ai lui Dimitrie Xenopol. Tatăl său, probabil autodidact, dar cu o remarcabilă cultură şi cunoscând câteva limbi europene, nu a avut o situaţie materială sigură, fiind, după stabilirea sa în Iaşi, dragoman la Consulatul Prusiei, proprietar de pension, preceptorul copiilor marelui ban Iordache din Bacău şi, în sfârşit, director, aproape douăzeci de ani, al penitenciarului din Iaşi, conform unei note de subsol din Istorii Regasite.
Am răsfoit cu mare plăcere prefaţa scrisă de AD Xenopol Tratatului despre Domnia lui Cuza Voda, al cărui autor este. Spune că era copil când Cuza domnea dar nu avea habar de împrejurările epocii pânăa ce nu s-a apucat să le cerceteze. Se dezbrăcase de ideile preconcepute pe care le-a intuit la alţii şi s-a apropiat de Cuza aşa cum ar fi făcut faţă de un fanariot egiptean.
Recomand prefaţa şi chiar scrierea în sine, pentru graiul autentic al românilor de altădată şi pentru consemnările faptice, fără infexiuni şi nuanţe, aşa cum şade bine unui demeres analitic de istorie scrisă.
După întoarcerea de la studii, activitatea lui Xenopol este strâns legată de Junimea. La inceputul anilor 1870 era, fie si numai pentru câteva luni, secretarul societăţii în locul lui Iacob Negruzzi. Vreme de patru ani (din 1871 pana in 1874) redactează procesele verbale ale şedinţelor junimiste. Până în anul 1880, este un pasionat conferenţiar la „prelecţiunile populare” junimiste. „Convorbirile literare” îl au colaborator mai bine de două decenii, ultima dată în 1892. Totuşi, el nu a fost niciodată un junimist. Opoziţia la ideologia grupării se manifestă din anii perioadei berlineze. Scrisorile către Iacob Negruzzi, articolele publicate în „Convorbiri literare” (Cultura naţională, Studii asupra stării noastre actuale) îl arată în dezacord mai ales cu unele idei ale lui Titu Maiorescu privind evoluţia politică şi culturală a societăţii româneşti. Din anul 1878, se desprinde şi politic de junimişti, pentru a adera la gruparea liberalilor moderaţi, împreună cu Vasile Conta, şi, ceva mai târziu, la partidul liberal. Convingerile sale îşi au rădăcinile în paşoptism. Ca orientare politică, mai ales în chestiunea naţională şi în cea ţărănească, îl precede pe Nicolae Iorga. Citeşte continuarea pe www.eualegromania.ro
