Alexandru Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutaţi din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligaţii în sănătate
Publicat de Stan Lucian, 17 septembrie 2026, 18:08
Ministerul Finanţelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III.
Banii vor fi folosiți pentru plata unor servicii medicale, dispozitive şi medicamente deja acordate sau eliberate pacienţilor, a anunţat, azi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, pe Facebook.
El a subliniat că măsura reduce presiunea imediată şi riscul unui blocaj al finanţării la începutul lunii octombrie, însă nu reprezintă o soluţie pentru problemele structurale ale finanţării sistemului de sănătate.
Sursa: AGERPRES