Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Alexandru Tomescu interpretează Fantasia-Appassionata la Sala Radio

Alexandru Tomescu interpretează Fantasia-Appassionata la Sala Radio

Publicat de radiomures, 15 martie 2016, 10:50

Miercuri, 16 martie (ora 19:00), violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, cel care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu din 1702, vă invită la un concert prezentat alături de Orchestra de Cameră Radio! În evenimentul de la Sala Radio, acesta va interpreta Fantasia-Appassionata în sol major, lucrare definitivată în 1860 de compozitorul şi violonistul belgian Henri Vieuxtemps.

Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, în prezent dirijor principal al Filarmonicii din Ploieşti şi invitat al mai multor orchestre din străinătate: Grossetto Symphonic Orchestra (Italia), Orchestra Simfonică din Douai (Franţa), Orchestra Filarmonică din Halle (Germania) ş.a. În programul serii veţi mai asculta şi Sinfonia di caccia – Antonio Rossetti, Suita St.Paul pentru orchestra de coarde – Gustav Holst şi Simfonia nr. 2 în si bemol major – Mozart.

Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia. Mai multe concerte de Mozart, Bruch sau Mendelssohn, susţinute de Alexandru Tomescu alături de cele două ansambluri, s-au materializat în înregistrări lansate de către Editura Casa Radio.

Alexandru Tomescu a concertat în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc. Violonistul român a câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs naţional organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, dreptul de a cânta pentru următorii 5 ani pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, aceasta este considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate viori Stradivarius din lume.

Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach, turneele fiind urmate de o lansare de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.

Născut la Iaşi într-o familie de muzicieni, mama sa fiind artistă lirică, iar tatăl prim-contrabasist al orchestrei simfonice, Radu Postăvaru a fost student al Conservatorului George Enescu din Iaşi, iar din 1990 s-a mutat la Bucureşti, pentru a urma cursurile clasei de compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. Printre profesorii săi se numără personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti ca Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Viorel Munteanu, Vasile Spătărelu, Cristian Misievici, Dan Constantinescu, Nicolae Beloiu, Dan Buciu, Petru Crăciun, Vasile Iliuţ, Horia Andreescu.

A participat la cursuri de măiestrie în Germania, la Academia de Muzică din Berlin. În aceeaşi perioadă a dirijat în Leipzig şi Dresda. În perioada 1992-1995 a fost regizor muzical al Studioului de Radiodifuziune din Iaşi, iar din anul 1995 a devenit asistent universitar al Universităţii de Arte George Enescu. Între anii 1999-2001 a fost profesor la Conservatorul de Muzică din Casablanca (Maroc). Colaborează cu toate filarmonicile din ţară, iar în străinătate a dirijat orchestre din Germania, Italia, Franţa, Cehia şi Spania.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna
Radio România marți, 13 octombrie 2026, 12:04

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio

Vineri, 16 octombrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio își deschide la Sala Radio stagiunea cu numărul 98 sub bagheta lui Cristian...

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Radio România luni, 12 octombrie 2026, 12:28

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România

Big Band-ul Radio România își deschide joi, 15 octombrie, la ora 19:00, noua stagiune la Sala Radio cu un eveniment special: Coltrane 100 Miles,...

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Radio România joi, 8 octombrie 2026, 17:07

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Toamna readuce muzica la Sala Radio, odată cu inaugurarea stagiunii cu numărul 98 prezentată de Orchestrele și Corurile Radio România. Miercuri,...

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio