Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Analiză în coaliţie privind o posibilă restructurare a Guvernului

Publicat de radiomures, 29 decembrie 2017, 08:30

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, că luna viitoare se va face o analiză în coaliţie privind o posibilă restructurare a Guvernului.
Într-o intervenţie televizată, el a precizat că personal, până acum, nu are niciun element care să îi spună că trebuie să fie remaniat vreun ministru.
Liviu Dragnea a adăugat că este mulţumit de activitatea premierului Mihai Tudose, pe care şi l-ar dori însă mai calm.
Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor spune că nu este de acord cu o sesiune parlamentare extraordinară, convocată pentru modificarea Codurilor Penale, şi nici cu emiterea unei ordonanţe de urgenţă pe această temă.
Liviu Dragnea crede că şi aceste iniţiative legislative trebuie adoptate după dezbateri, dar a subliniat că, până în aprilie anul viitor, trebuie transpusă în legislaţia românească directiva europeană referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la dreptul la un proces echitabil.
Alte modificări ale codurilor penale sunt generate de decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Braşov-Făgăraş, aprobaţi de Guvern
Politic joi, 24 septembrie 2026, 14:44

Indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Braşov-Făgăraş, aprobaţi de Guvern

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Braşov-Făgăraş, investiţie în valoare de 9,3 miliarde...

Indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Braşov-Făgăraş, aprobaţi de Guvern
Mureşan nu a mers la sediul PSD
Politic miercuri, 23 septembrie 2026, 19:57

Mureşan nu a mers la sediul PSD

Aşteptata întâlnire Mureşan – Grindeanu nu a avut loc, iar preşedintele PSD îi cere premierului desemnat să-şi depună mandatul, pentru...

Mureşan nu a mers la sediul PSD
Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care extinde lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat destinată crescătorilor de porci în 2026
Politic miercuri, 23 septembrie 2026, 17:35

Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care extinde lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat destinată crescătorilor de porci în 2026

Plenul Camerei Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege care extinde lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat destinată...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat un proiect de lege care extinde lista beneficiarilor schemei de ajutor de stat destinată crescătorilor de porci în 2026
Minorităţile naţionale îşi vor păstra drepturile lingvistice şi în UAT-urile în care ponderea acestora scade sub pragul de 20%
Politic miercuri, 23 septembrie 2026, 17:28

Minorităţile naţionale îşi vor păstra drepturile lingvistice şi în UAT-urile în care ponderea acestora scade sub pragul de 20%

Minorităţile naţionale îşi vor păstra drepturile lingvistice şi în unităţile administrativ-teritoriale în care ponderea acestora scade sub...

Minorităţile naţionale îşi vor păstra drepturile lingvistice şi în UAT-urile în care ponderea acestora scade sub pragul de 20%
Politic miercuri, 23 septembrie 2026, 11:44

UDMR a decis să continue negocierile cu premierul desemnat pentru programul de guvernare şi lista miniştrilor

Anunțul a fost făcut de liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, la finalul discuţiilor purtate, astăzi, cu premierul desemnat, Siegfried Mureşan....

UDMR a decis să continue negocierile cu premierul desemnat pentru programul de guvernare şi lista miniştrilor
Politic marți, 22 septembrie 2026, 12:32

Siegfried Mureşan se întâlneşte azi cu grupurile parlamentare ale PNL

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, se va întâlni cu grupurile parlamentare ale PNL, pentru a prezenta priorităţile programului de guvernare...

Siegfried Mureşan se întâlneşte azi cu grupurile parlamentare ale PNL
Politic marți, 22 septembrie 2026, 10:48

Siegfried Mureşan: Vom continua să punem ordine în finanţele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat, azi, că reducerea cheltuielilor inutile şi eficientizarea cheltuirii banului public nu...

Siegfried Mureşan: Vom continua să punem ordine în finanţele publice, să reducem risipa; asta nu înseamnă austeritate
Politic marți, 22 septembrie 2026, 08:32

Securitatea, tema dominantă a Adunării Generale a ONU de la New York

Securitatea este tema dominantă a Adunării Generale a ONU de la New York, zilele acestea, cu accent pe războiul pornit de Rusia în Ucraina şi...

Securitatea, tema dominantă a Adunării Generale a ONU de la New York