Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Angajaţii Romgaz se pregătesc de grevă

Angajaţii Romgaz se pregătesc de grevă

Publicat de radiomures, 23 noiembrie 2015, 14:49

Sindicatul Liber Romgaz Mediaş a decis declanşarea unei forme de protest sub forma grevei japoneze.
Astfel, în 2 decembrie, între orele 7 şi 15, angajaţii vor purta banderole albe, ca un semnal adresat conducerii la cererile neonorate.
Ei solicita acordarea de clase de salarizare începând cu 1 august 2015, dar sunt nemulţumiţi şi de condiţiile de muncă şi de salarizare de la sucursala Iernut.
Vicepreşedintele sindicatului, Alexandru Dâmbean:

Noi în vară am avut o negociere pentru indexarea salarială, şi atunci, la discuţia respectivă s-au făcut nişte calcule şi s-a spus, putem da o indexare de 1,5%, deci mică, la salariul de bază al fiecăruia, şi pe diferenţă până la 3%, pentru că se putea cam 3%, pentru că s-a pornit mai târziu cu indexarea, s-a făcut ceva economie primele 7-8 luni şi atunci se putea ceva mai mult, şi s-a zis că pentru diferenţă, deci până la 3%, se vor acorda clase de salarizare, la cei care au salariile mai mici, pentru că în ultimii 7-8 ani s-au mai angajat muncitori, maiştri, tehnicieni, ingineri, s-au angajat la clasa minimă din grila de salarizare. Ei şi acum nu se mai ţin de promisiune, nu mai vor să dea clase, acesta este motivul pentru care noi facem greva de avertisment .”

În această săptămână, sindicaliştii vor avea o nouă rundă de discuţii cu reprezentanţii companiei, în funcţie de care vor stabili renunţarea la protest sau alte acţiuni viitoare.

Raluca Creţ

Foto: novatv.ro

Disponibilizări colective în județul Covasna
Social luni, 26 octombrie 2026, 13:40

Disponibilizări colective în județul Covasna

Peste 200 de persoane de la fabricile de textile Secuiana și Zara s-au înregistrat luna aceasta la AJOFM Covasna. Județul a ajuns la aproape 5000...

Disponibilizări colective în județul Covasna
Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare
Social luni, 26 octombrie 2026, 13:01

Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare

La nivel național, doar Tulcea și Constanța au fost incluse în acțiunea de vaccinare a ovinelor și caprinelor, în cadrul programului de...

Județul Mureș nu este inclus în programul de vaccinare împotriva pestei și variolei la micile rumegătoare
Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş
Social luni, 26 octombrie 2026, 11:33

Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş

Primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, a invitat la discuții primarii localităţilor pe teritoriile cărora ar urma să fie...

Dezbatere publică pe marginea înfiinţării unui parc naţional în Munţii Făgăraş
Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare
Social luni, 26 octombrie 2026, 08:01

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor este în plină desfăşurare în judeţele Constanţa şi Tulcea şi va continua în alte...

Campania de vaccinare de urgenţă a oilor şi caprelor, în plină desfăşurare
Social luni, 26 octombrie 2026, 07:49

73 de sancțiuni în valoare de 49.000 de lei au fost aplicate, ieri, de polițiștii mureșeni, în 4 ore

O amplă acțiune de verificare în trafic s-a derulat pe DN15, pentru creșterea siguranței rutiere, prevenirea accidentelor și combaterea...

73 de sancțiuni în valoare de 49.000 de lei au fost aplicate, ieri, de polițiștii mureșeni, în 4 ore
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:05

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române

Astăzi au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române. De la ora 10 a fost programată ceremonia la Mormântul Ostaşului Necunoscut,...

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă