Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Anul acesta în Predeal, nu s-a reparat nici o stradã!

Publicat de radiomures, 25 mai 2009, 00:00

Predelenii, dar şi turiştii, spun cã cea mai mare problema a orasului o reprezintã strãzile pline de gropi.
Dacã în toamnã şi chiar spre iarnã utilajele lucrau de zor mãcar la „peticirea” unor artere sau la trotuare, de când au dat ghioceii în localitate aceastã activitate a încetat cu desãvârşire.
Primarul Predealului, Ionel Goidescu, a afirmat cã exista un plan de prioritãţi, dar cã nu pot fi demarate lucrãrile din cauza contestaţiilor aduse la licitaţie.
Totul a început la sfârşitul anului trecut, când s-a desfãşurat licitaţia deschisã pentru încheierea acordului cadru, pe o perioadã de patru ani, de reparaţii şi reabilitãri ale strãzilor oraşului. Ocupanta locului secund, o firmã braşoveanã, a contestat rezultatul licitaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, apoi la Curtea de Apel Braşov, dar în ambele cazuri au pierdut. Veştile bune au venit însã sãptãmâna trecutã, când s-a semnat, în sfârşit, contractul cu câştigatorul licitaţiei.
Aceasta înseamnã cã, practic, începând de luni, utilajele şi muncitorii pot lucra „din plin”, iar localnicii vor scãpa în urmãtoarea perioadã, de coşmarul hârtoapelor.
Adrian Munteanu

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 08:29

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov

25 de persoane au fost evacuate din mai multe immobile din municipiul Brașov, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament. Incidentul a avcut...

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:43

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

În cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, Radio România susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de...

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:11

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”

„Concertmaestro”, susținut de marele violinist Liviu Prunaru, debutează astăzi la Târgu Mureș. Recitalul are loc de la ora 19:00, la Sala...

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 11:37

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Mihăileni. S-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una...

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita
Eveniment marți, 14 aprilie 2026, 11:00

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, anunță că deschiderea sezonului oficial de vizitare va avea loc la...

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie
Eveniment sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:17

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov

Este la prima ediție și reunește producători locali care îi așteaptă pe brașoveni și pe turiști cu produse culinare pentru masa de Paște...

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 13:28

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție

Întâlnirea organizațiilor neguvernamentale mureșene are loc pe 9 mai și este susținută financiar, de această dată, de către participanți,...

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 12:39

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare din țară, are program normal de sărbătorile de Paște. Accesul le este permis vizitatorilor...

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș