Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

ASA Tg Mureş, la ceas aniversar

Publicat de radiomures, 7 noiembrie 2014, 18:52

Emoţii, amintiri, bucuria regăsirii, aşa s-ar putea descrie în câteva cuvinte întâlnirea de suflet a foştilor componenţi ai echipei ASA Tg.Mureş, la aniversarea celor 50 de ani de la fuziunea cu clubul Mureşul. Nume de legendă pentru fotbalul românesc, precum Bőlőni, Ispir, Hájnal, Fazekas, Czako, Kanyaro, Solyom sau Varodi, alături de alte câteva zeci de foşti jucători, antrenori sau conducători, care au contribuit, mai mult sau mai puţin, de-a lungul celor 5 decenii, la istoria clubului târgumureşean, au primit recunoştinţa comunităţii.Vedeta evenimentului, găzduit de Sala Oglinzilor de la Palatul Culturii, a fost Bőlőni Laszlo, cel mai valoros jucător mureşean din toate timpurile.

Sosit din Qatar, unde antrenează de câţiva ani, Bőlőni şi-a stăpânit cu greu emoţiile. Acesta a elogiat munca foştilor săi colegii şi a declarat că este mândru că a făcut parte din această echipă, cu jucători valoroşi. Fostul căpitan al echipei naţionale a mai spus că fostele glorii trebuie respectate, iar actuala formaţie ASA trebuie să pună accent, în viitor, pe descoperirea talentelor locale. Bőlőni şi Florea Ispir, cel mai longeviv jucător al grupării militare, au fost premiaţi special de Primăria Tg.Mureş, care le-a acordat celor doi distincţia „Amici Urbis”.

Prezent la eveniment, directorul de dezvoltare al FRF, Marcel Puşcaş, a declarat că această echipă a însemnat o stare de spirit fiindcă a reuşit să coaguleze talentele din regiune indiferent de etnie şi că datorită acestei tradiţii FRF decis ca aici să se înfiinţeze unul din primele Centre de Excelenţă în Fotbal din ţară, care a făcut deja primele selecţii.

‘Mă bucur pentru activitatea sportivă din Mureş, ASA e o stare de spirit. ASA, pentru mine cel puţin, în cei 50 de ani de activitate a însemnat o stare de spirit, a fost singurul club din Ardeal care a reuşit să coaguleze talentele din această zonă, fie din Maramureş, Cluj, Sibiu, Alba, Covasna, Harghita toţi s-au simţit bine la Târgu Mureş, toţi au dat totul la Târgu Mureş. Condiţiile au fost de asemenea natură încât la acea vreme nu se putea trece peste echipele din Bucureşti.

Cu toate acestea, ASA a fost echipa din Ardeal care a ţinut piept celor de la Steaua şi Dinamo (…) Faptul că aţi putut coabita şi aţi demonstrat 50 de ani că unguri, români, evrei, ţigani, saşi, toţi cei care au jucat la un moment dat în cadrul acestui club şi au putut să trăiască împreună este un mare lucru, este un mare merit şi tocmai de aceea am considerat că merită să începem această activitate de copii şi juniori în acest oraş’, a spus Marcel Puşcaş.

Reprezentantul FRF a spus că exemplul convieţuirii a fost un argument imbatabil în favoarea înfiinţării acestui centru la Târgu Mureş, pe lângă baza materială existentă, ‘cum rar s-a văzut în Ardeal şi în general în ţară’.

Fostul preşedinte al ASA Târgu Mureş, Cornel Cacoveanu, a arătat în cadrul festivităţii, că în data de 11 august 1964 a avut loc fuziunea echipei ASA Târgu Mureş cu echipa Mureşul, la iniţiativa Ministerului Apărării Naţionale, iar în urma fuziunii noua echipă a fost întărită cu sportivi, militari, şi a efectuat transferuri importante.

ASA Târgu Mureş a ajuns în Divizia A în 1967, în 1975 a fost vicecampioană, a evoluat de 3 ori în Cupa UEFA plus de două ori în Cupa Balcanică, iar în 1972 a fost finalistă a acestei cupe.

La festivitate au mai fost prezenţi primarul Municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, fostul internaţional Miodrag Belodedici, acum vicepreşedintele Comisiei pentru Fair-Play a FRF, reprezentanţi al Ligii Profesioniste de Fotbal şi alţii.

Ascultați un interviu cu Bőlőni Laszlo in linkul de mai jos.

Valeriu Voaideş – Agerpres

 

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal
Sport vineri, 21 august 2026, 16:38

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal

Etapa a 4-a a Ligii a II-a de fotbal va începe vineri, 21 august, cu jocul de la ora 17:30, dintre Chindia Târgoviște și CS Dinamo București....

ASA Târgu Mureș – Gloria Bistrița, în Liga a II-a de fotbal
EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament
Sport vineri, 21 august 2026, 09:07

EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament

La „Pitești Arena” din Pitești și în Sala Sporturilor din Mioveni se desfășoară, în intervalul 14-22 august, turneul final al...

EuroBasket feminin U16: semifinalele și jocurile de clasament
România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate
Sport vineri, 21 august 2026, 09:06

România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate

România a depășit ținta stabilită prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru insulele ecologice digitalizate, cu 5.091 de astfel...

România a depășit ținta din PNRR: peste 5.000 de insule ecologice au fost finalizate
Universitatea Craiova, încurcată de armeni
Sport vineri, 21 august 2026, 09:05

Universitatea Craiova, încurcată de armeni

Campioana României la fotbal, Universitatea Craiova, joacă împotriva echipei armene Ararat-Armenia Yerevan, în play-off-ul UEFA Europa League....

Universitatea Craiova, încurcată de armeni
Sport vineri, 21 august 2026, 08:05

Fotbaliștii ciucani, în grupele Cupei României

Întâlnirile din play-off-ul Cupei României Betano la fotbal s-au desfășurat într-o singură manșă, în perioada 18-20 august, iar primele...

Fotbaliștii ciucani, în grupele Cupei României
Sport joi, 20 august 2026, 16:05

Bruno Fernandes nu-i de dat…

Echipa engleză de fotbal Manchester United intenţionează să respingă orice ofertă pentru căpitanul său, Bruno Fernandes, înainte de...

Bruno Fernandes nu-i de dat…
Sport joi, 20 august 2026, 16:02

Oltenii nu vor Bancu(ri) cu Yerevan

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, va întâlni echipa armeană Ararat-Armenia Yerevan, în play-off-ul UEFA Europa League. Prima...

Oltenii nu vor Bancu(ri) cu Yerevan
Sport joi, 20 august 2026, 09:03

Seniorii tricolori la EURO masculin de gimnastică artistică

România are patru sportivi la Campionatul European masculin de gimnastică artistică, programat între 19-23 august, la Zagreb, capitala Croației....

Seniorii tricolori la EURO masculin de gimnastică artistică