Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Asociaţiile pacienţilor cronici solicită să aibă observatori în comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii

Publicat de radiomures, 9 august 2017, 15:25

Aceste comisii stabilesc, de exemplu, şi ce medicamente vor fi compensate. Un nou regulament de organizare a acestor comisii a fost pus recent în dezbatere publică.
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, Radu Gănescu, consideră că aceşti observatori cunosc cel mai bine problemele pacienţilor şi pot contribui prin exeprienţa lor la îmbunătăţirea tuturor aspectelor care îi privesc. În plus, se va mări nivelul de transparenţă al deciziilor luate de conducerea ministerului.
Proiectul de ordin privind componenţa, atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate se află în dezbatere publică şi poate fi accesat pe site-ul ministerului la secţiunea „transparenţă decizională”.
De altfel, conducerea ministerului a programat o dezbatere publică pe acest subiect, săptămâna viitoare, la cererea unor asociaţii de pacienţi.
Potrivit viitorului regulament de organizare, Ministerul Sănătăţii va avea un număr mai mult decât dublu de comisii de specialitate, 59 faţă de 28 câte sunt acum. Membrii acestora primesc o îndemnizaţie lunară de 10% din salariul unui secretar de stat.

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate
Sănătate miercuri, 24 iunie 2026, 12:11

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate

Lucrările la noul corp de clădire al Spitalului municipal Săcele, o investiţie finanţată cu fonduri PNRR în valoare de aproximativ 20 de...

Lucrările la noul Ambulatoriu al Spitalului din Săcele, o investiţie prin PNRR, au fost finalizate
Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc
Sănătate miercuri, 24 iunie 2026, 12:07

Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc

O intervenţie chirurgicală complexă din domeniul urologiei oncologice a fost realizată în premieră regională la Spitalul Municipal din...

Intervenţie chirurgicală urologică de înaltă complexitate, realizată în premieră regională la Odorheiu Secuiesc
Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș
Sănătate marți, 23 iunie 2026, 16:00

Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș

Spitalul Clinic Județean Mureș a finalizat proiectul de dotare a Serviciului de Anatomie Patologică, investiție menită să îmbunătățească...

Investiție europeană pentru diagnosticul cancerului la Spitalul Clinic Județean Mureș
Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul
Sănătate miercuri, 17 iunie 2026, 08:17

Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul

Investiția se ridică la 1,5 milioane de euro și este realizată prin proiectul „Spitale Publice din Bani Privați”, derulat de Fundația...

Încep lucrările de renovare a Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov, mutată în Staționarul Tractorul
Sănătate marți, 16 iunie 2026, 17:00

Mii de români, afectați anual de cancerele orale

Colegiul Medicilor Stomatologi din România a lansat, la finele săptămânii trecute OralONCOCheck, o platformă prin care medicii pot raporta...

Mii de români, afectați anual de cancerele orale
Sănătate marți, 16 iunie 2026, 11:55

Sanitas continuă greva japoneză și în această săptămână

La recomandarea Federației Sanitas, sindicaliștii din spitalele și unitățile DGASPC din Mureș și Harghita continuă protestul cu banderole...

Sanitas continuă greva japoneză și în această săptămână
Sănătate duminică, 14 iunie 2026, 11:39

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge este marcată astăzi iar datele oficiale arată că numărul celor care aleg să facă acest gest este în...

Ziua Mondială a Donatorului de Sânge
Sănătate vineri, 12 iunie 2026, 12:43

Deficitul de medici de familie se menține în Mureș

Situația este generală la nivel național, iar după încheierea contractărilor din luna mai nu s-au înregistrat îmbunătățiri substanțiale....

Deficitul de medici de familie se menține în Mureș