Prezent la Târgu Mureș la deschiderea Maratonului vaccinării, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, col. dr....
Consiliul Naţional al Elevilor a atras azi atenţia asupra faptului că, în cazul în care se va proceda la anularea sesiunii special din luna...
Maratonul de vaccinare organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș a...
Grecia deschide azi sezonul turistic cu măsuri de protecție pentru străini și o campanie accelerată de vaccinare a locuitorilor de pe...
Zeci de arbori de pe marginea DN 13A, pe ruta Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, care pun în pericol siguranţa rutieră sunt tăiaţi astăzi şi...
Angajamentele asumate au fost primite bine la Bruxelles, afirmă premierul Florin Câţu. Şeful Executivului susţine că planul ţării noastre...
Zilele acestea sunt organizate numeroase evenimente de vaccinare a populaţiei, la care sunt aşteptaţi cei care au peste 16 ani, cu un act de...
Poliţia Română are un nou șef, chestorul Benone Matei, care a condus până acum Direcția de Operațiuni Speciale. Decizia de numire i-a...
Etapa a 8-a a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal s-a terminat joi, 13 mai, când au avut loc ultimele două jocuri: U Craiova 1948 – AFK...
Etapa a 22-a a Ligii Naționale de handbal feminin s-a desfășurat joi, 13 mai, în Sala Liceului Energetic și în Sala Sporturilor „Traian”...
O persoană a rămas încarcerată, transmite ISU Mureș. Accidentul a avut loc pe raza localității Crăciunești. Victima a fost extrasă și...
Accidentul a avut loc pe DN1A, în zona Cheia. Este vorba despre o coliziune între două autovehicule, o cisternă și un autocamion. Cisterna...
Intervine Detașamentul de Pompieri Tg....
Ținta anunţată de autorităţi este de 5 milioane de vaccinaţi până la 1 iunie. Ieri s-a raportat, din nou, administrarea a 100 de mii de doze...
La „Casa Fotbalului” din București s-a desfășurat joi, 13 mai, tragerea la sorți a meciurilor din faza a doua a barajului de menținere /...
Polițiștii din Sighișoara au fost sesizați ieri cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiu, se află un cal , posibil rănit, legat de...
Accidentul a avut loc pe DN 13 la ieșirea din localitatea Rotbav și au fost implicate două autoturisme, anunță IPJ Brașov. Din nefericire,...
Vremea va fi uşor mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi local se vor semnala averse de...
- Este cea de-a 134-a zi a lui 2021. Au rămas 231 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:49 şi va apune la ora...
Un detașament din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, aparținând Forței Întrunite cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat (VJTF)...
România are, de astăzi, o strategie naţională şi un plan de acţiune, cu măsuri concrete, finanţări şi termene pentru Prevenirea şi...
Autorităţile devansează calendarul relaxării restricţiilor impuse de epidemia de COVID-19, în contextul evoluţiei pozitive a situaţiei din...
Ministrul sănătății a anunțat că va prezenta în parlament raportul comisiei care a analizat diferențele de raportare a deceselor la persoane...
Cel de-al treilea eveniment din cadrul campaniei de vaccinare organizată de Primăria Braşov va avea loc duminică, 16 mai, şi a fost intitulat...
În primul eșalon fotbalistic, vineri, sunt programate primele jocuri din cea de-a 8-a etapă a fazelor play-off și play-out. În prima grupă...
După încheierea sezonului regulat, Liga Națională de baschet masculin continuă cu partidele din play-off, fază la care participă primele 8...
Formația harghiteană a fost învinsă, în deplasare, de Heniu Prundu Bârgăului cu 5-3 după prelungiri, în faza sferturilor de finală ale...
Meteorologii au actualizat informarea meteo de instabilitate atmosferică în toată țara, până vineri, la ora 21:00. În intervalul menționat,...
Potrivit ultimelor modificări ale prevederilor Codului de procedură penală, prelungirea de la 30 la 120 de zile a termenului pronunțării unei...
Duminică, fațada Universității de Medicina și Farmacie din Târgu-Mureș va fi iluminată în mov pentru a atrage atenția asupra angioedemului...
Până astăzi, 13 mai, în județul Mureș au fost confirmate 23.700 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua...
Un număr de 85 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19, până joi, în cabinetele unor medici de familie din Harghita. Instituţia Prefectului –...
Faptul că unele barbarisme nu figurează în prezent în dicționarele limbii române nu e o garanție că ele nu vor fi consemnate în edițiile...
Dacă vrem să ne creadă lumea că nu avem prejudecăți, atunci n-o să ne-mpotrivim ca, în playlistul ediției, să urmeze Bebe Rexha după Bob...
Este vorba despre o campanie amplă a Fundației Zurli care, de 10 ani încearcă să ajungă în secțiile de oncopediatrie ale spitalelor din...
Contractul de finanțare cu bani europeni a fost semnat în ianuarie 2020 iar acum proiectul se află în stadiu de semnare a contractului pentru...
În urma efectuării a peste 34.500 de teste la nivel național, autoritățile au anunțat 930 de noi infectări cu SARS – CoV – 2. Tot astăzi...
Peste 5.100 de persoane au fost imunizate împotriva COVID-19 la Maratonul de vaccinare organizat în perioada 4-11 mai la Spitalul Militar de...
Autorităţile locale şi o asociaţie de vânătoare solicită relocarea unei ursoaice cu doi pui, a cărei prezenţă a fost semnalată în zona...
Concursul internațional George Enescu 2020-2021, ale cărui semifinale, finale și recitaluri sunt programate la București între 12 și 23 mai,...
La Clinica de Boli Infecțioase I din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș sunt 73 paturi dedicate bolnavilor COVID, majoritatea ocupate. Aici...
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, valabilă din această după amiază de la ora...
Un studiu realizat de cercetători români arată că în cazul a 11% dintre persoanele vaccinate fără a fi infectate anterior, anticorpii Covid-19...
Compania Națională Poșta Română a reimaginat aspectul Oficiului poștal 9 din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros în cadrul unui proiect...
Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost în martie de trei ori mai mare decât cel înregistrat în luna similară a...
ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a cucerit un nou titlu de campioană a României la baschet feminin, după ce s-a impus cu scorul general de 3-1 în...
Potrivit IJJ Harghita, în ultimele 24 de ore s-au primit trei apeluri la numărul de urgenţă 112, care semnalau prezenţa animalelor în cele...
Semifinalele Cupei României la fotbal au loc în două manșe, returul fiind planificat în zilele de 11 și 12 mai. Primul meci s-a disputat...