Duminică, 18 iunie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio vă invită la Sala Radio la ultimul său concert din această...
Federația „Solidaritatea Sanitară” continuă calendarul protestelor declanșate în data de 8 iunie din cauza nemulțumirilor salariale, în...
Vânătorii au reușit, ieri, să extragă un urs periculos care provoca temeri și îngrijorare aproape zilnic în satul Sâncraiu, comuna...
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara...
15 școli din țară au fost premiate la concursurile „Nicio baterie la gunoi” și „GreenUp my School”, în cadrul programului de educație...
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, azi, la Braşov, că în perioada următoare vor fi desemnaţi...
Astfel, în intervalul orar 12:00 - 12:30, pichetarea unităţilor sanitare se va desfăşura fără întreruperea activităţii. Tot astăzi,...
Printre cei cei 92 de elevi care au primit diplome și premii în cărți și gadgeturi la Gala performaței în biologie și geografie s-a numărat...
Compania TAROM a efectuat în această dimineaţă primul zbor cu destinaţia Aeroportul Internaţional Braşov. Potrivit unui comunicat al...
'Sunt convins că Aeroportul Internaţional Braşov va avea un trafic care să îl ducă într-o zonă de profitabilitate', a declarat, azi,...
Pasionaţii de Dacii istorice, dar nu numai, sunt aşteptaţi sâmbătă, în Piaţa Sfatului din Brașov, la "Întâlnirea Naţională Dacia...
De astăzi, timp de două săptămâni, părinţii îşi pot înscrie copiii la creşă sau grădiniţă, după ce ieri au fost anunţate locurile...
Semifinalele și finalele UEFA Nations League, prevăzute într-o singură manșă, se dispută zilele acestea, în Olanda. Prima semifinală a avut...
Se fac ultimele pregătiri pentru redeschiderea circulaţiei pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România. Compania de Drumuri a convocat...
Unul dintre cei mai mari kumiteka din istoria lumii, francezul Christophe Pinna, este prezent la Tg.Mureș, pentru al doilea an consecutiv. La...
Relațiile sănătoase, înfloritoare cu cei de aproape te ajută să te simți liber emoțional, sprijinit și înțeles. De aici poți face rost de...
La Complexul Sportiv de Natație din Otopeni continuă întrecerile turneului final al Campionatului Mondial masculin de polo pe apă pentru...
Braşovenii care beneficiază de serviciile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate sunt invitaţi de instituţie să completeze un chestionar...
Mâine începe cea de-a doua campanie de dezinsecţie şi de tratamente de combatere a căpuşelor din acest an, pe domeniul public şi privat al...
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, astăzi, pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu. Şedinţa...
Paul McCartney a declarat pentru programul Today de la BBC Radio 4 că a folosit tehnologia de învățare automată pentru a “extrapola” vocea...
Bucate savuroase din lumea largă la ceaun, un balon cu aer cald, baschet, street ball, conferințe, proiecții de filme, invitați de marcă precum...
Adrian Veştea, propus de PNL pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de...
De astăzi, braşovenii pot depune cererile pentru a închiria locuri de parcare pentru biciclete. Depunerea cererilor se poate face online sau la...
În mai puţin de 24 de ore dorinţa arzătoare a braşovenilor va deveni realitate, Aeroportul Internaţional Braşov va deveni...
Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Mureș desfășoară astăzi o colectă mobilă la o companie privată (E-ON) din Târgu Mureș...
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 iunie 2023, de la ora 12.00 - ghidaj în limba maghiară și de la ora 13.00 - ghidaj în limba română, în...
Cea mai mare scădere, de peste 13%, s-a înregistrat în cazul apartamentelor cu 3 camere construite înainte de 1977. O explicaţie ar fi scăderea...
Şoferii vor fi obligaţi de vineri, 16 iunie, să folosească luminile de întâlnire sau cele de circulaţie diurnă pe toate categoriile de...
În mai puțin de o lună începe la Tg.Mureș, undul din cele mai tari festivaluri din europa, Festivalul Vibe. A 5-a ediție are loc între 6 - 9...
Au mai rămas, mai puțin de 24 de ore, până la inaugurarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Unul ultra-modern, pentru că este...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, ieri, pe liderul PSD, Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier, după consultările pe care le-a avut cu...
La Milano vor avea loc astăzi funeralii de stat pentru fostul premier, Silviu Berlusconi, care a încetat din viaţă luni, la vârsta de 86 de...
Astfel, până pe 16 iunie vor fi recuperate orele pentru elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia...
Poliţiştii rutieri desfăşoară de astăzi, la nivel naţional, acţiunea "Alcohol & Drugs”. Aceasta este parte a Programului Operaţional...
Filarmonica Tg Mureş ne surprinde din nou! De astă dată prin invitarea la conducerea Orchestrei, în seara de joi,15 iunie 2023, a tânărului...
Complexul Sportiv de Natație din Otopeni găzduiește, între 10-17 iunie, Campionatul Mondial masculin de polo pe apă pentru jucători sub 20...
Naționala de fotbal tineret a României a efectuat, în perioada 6-13 iunie, un cantonament în Italia, la Bagno di Romagna, pregătindu-se pentru...
Premierul desemnat Marcel Ciolacu a prezentat, aseară, programul de guvernare, iar la Parlament a fost transmisă lista portofoliilor şi...
Există o mulțime de moduri prin care oamenii de știință își pot da seama ce se întâmplă în interiorul Pământului dar poate că cel mai...
Activitatea a fost reluată azi în toate unitățile de învățământ din județul Harghita, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului...
Vineri, 16 iunie (ora 19:00), pe scena Sălii Radio va urca pianista Dana Ciocârlie. Stabilită în Franța, artista a făcut parte în 2018...
Ediția a doua a unei expoziţii interactive, dedicată Zilei Inventatorilor Maghiari, poate fi vizitată timp de patru zile, începând de azi, în...
5 din cei 9 medici neurologi ai Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe vor profesa în mediul privat de luna viitoare când intră...
Kælan Mikla este o trupă post-punk islandeză cunoscută pentru amestecul său unic de sonorități stranii și ritmuri de dans. Trupa a fost...
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a fost ales preşedinte al Senatului în şedinţa de plen de astăzi. Au fost înregistrate 88 voturi 'pentru' şi 16...
Violonistul Alexandru Tomescu, cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, va concerta pentru a patra oară consecutiv în Biserica Romano-Catolică din...
Premierul Nicolae Cică a demisionat, ieri, în cadrul acordului politic al coaliţiei cu PSD de rotaţie planificată la conducerea guvernului, iar...