Măsura este valabilă și în cazul persoanelor aflate în arest la domiciliu, reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau...
Peste 1.000 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și alte structuri...
În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost solicitaţi să ridice patru arbori doborâţi pe drumul dintre Zărneşti şi Poiana Mărului,...
Liniștea din mediul rural, tradițiile și natura îi determină pe turiști să renunțe la un sejur cu SPA pentru plimbările cu căruța, vizite...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează că au reapărut mesajele false transmise în numele său, care pot conţine informaţii...
Potrivit ISU Mureș, un tren rapid a staţionat, azi noapte, pe linia curentă între Stânceni şi Topliţa, iar două trenuri interregio au rămas...
Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale a fost blocată sau îngreunată, după ce mai mulţi arbori au căzut pe carosabil, din cauza vântului...
Focul a izbucnit azi noapte, într-un apartament de la etajul 4 al imobilului, unde ardeau obiecte vestimentare şi mobilier. Potrivit...
Noul tren electric, inaugurat miercuri cu mare fast, și-a reluat circulația în această dimineață, după ce ieri, nu a mai efectuat nicio cursă...
Este un proiect finanţat cu 1,5 milioane de lei.Lucrările încep în primăvară iar în toamna anului viitor se estimează că primii turiști vor...
Joi, 28 noiembrie (de la ora 19:00), cvartetul Sebastian Burneci Secret Plan prezintă la Sala Radio un eveniment inedit - See You at...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Miercurea Ciuc au fost sesizați telefonic ieri cu privire la producerea unui accident rutier în...
Persoanele care doresc să-şi exercite dreptul la vot vor completa o Cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale,...
Candidatul independent pentru Camera Deputaților, Mihai Tîrnoveanu, vede dezvoltarea economică a județului Covasna prin sprijinirea...
O seară integral dedicată marelui Amadeus și o prezență inedită pe scena Sălii Radio! Simona Strungaru, pe care pasionații de jazz și...
Este vorba de fonduri PNRR 100% nerambursabile pe care Consiliul Județean Brașov le-a accesat pentru dotarea a trei spitale din...
Polițiștii au fost sesizați miercuri cu privire la o posibilă faptă de agresiune fizică produsă la o școală din Râciu, iar ca urmare a...
Spitalele au permanent nevoie de sânge, iar conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe a făcut un nou apel prin care îi...
Mureșeanca Szöcs Bernadette s-a calificat, vineri, în semifinalele puternicului turneu de tenis de masă de la Fukuoka, din Japonia,...
Peste 800 de elevi din învăţământul primar şi gimnazial au beneficiat de cursuri gratuite de educaţie financiară în cadrul unui program...
Staţiunea Păltiniş şi zona turistică Bâlea Lac nu au curent electric din cauza vântului puternic, iar accesul spre Păltiniş nu se poate face...
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat azi dimineaţa că 20 de localităţi din 13 judeţe - Alba, Braşov, Caraş-Severin,...
Echipa germană Füchse Berlin a învins cu 38-29 pe Dinamo București - joi, 21 noiembrie - la Berlin, în etapa a 8-a din grupa A a Ligii...
Pentru perioada următoare, în județul Mureș a fost emis o avertizare meteorologică de cod portocaliu, care prognozează intensificări ale...
Naționala masculină de baschet a României a încheiat turul al treilea al pre-calificărilor FIBA Eurobasket 2025 pe locul doi în grupa I (i),...
Naționala feminină de handbal a României participă, între 21-24 noiembrie, la turneul amical internațional Golden League, găzduit de...
Registrul Auto Român anunță că va respecta azi toate programările făcute de clienți, urmând ca documentele să fie eliberate pe măsură ce...
În contextul avertizarilor meteorologice de cod PORTOCALIU care prognozează intensificări ale vântului, vizibilitate redusă, zăpada troienită...
Autostrada A1 tronsonul Sibiu – Boița se va închide din cauza rafalelor de vânt extrem de puternice, sub incidența codului roșu emis de...
Se votează deja la Canberra, Melbourne, Sydney sau Surfers Paradise în Australia, la Auckland în Noua Zeelandă sau la Seul în Coreea de Sud. Şi...
Aproape 40 de localităţi din șase județe, cele mai multe în Brașov, Covasna și Sibiu, erau încă afectate aseară, total sau parțial, de...
Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de aproape 1.800.000 lei, pentru sprijinirea a 430 de familii și persoane...
Consiliul Judeţean (CJ) Covasna va construi, din fonduri europene, un modern refugiu montan cu observator panoramic în Munţii...
Chiar dacă suma nu e mică, depășește 250.000 de lei, edilii au constatat că este mult mai ieftin decât să cumpere manual...
Numărul de alegători din județul Covasna este de peste 172.000 de persoane, inclusiv cei care vor împlini 18 ani în data de 24...
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în județul Mureș...
Noul sediu al Serviciului de Înmatriculări Reghin este situat în clădirea Primăriei, într-un spațiu oferit de administrația locală. Mutarea...
Utilajele Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov au împrăştiat azi, în prima parte a zilei, alte aproape 1.400 de tone de material...
Potrivit măsurătorilor realizate de specialiștii de mediu din Târgu Mureș, la cele două stații fixe de monitorizare a calității aerului din...
Desfiinţarea oficiilor poştale nu este o prioritate pentru Poşta Română, ci mai degrabă o necesitate, deoarece sunt unităţi din anumite zone...
Cu ocazia aniversării a 111 ani de activitate continuă, Biblioteca Judeţeană Mureş a organizat săptămâna aceasta Zilele Bibliotecii Județene...
Echipa feminină de handbal a României participă, între 21-24 noiembrie, la turneul amical internațional Golden League, găzduit de...
Bucuria vine din belșug când ne punem în slujba celorlalți, în special a celor de care au uitat toți semenii. Acțiunile umanitare ne fac să...
Traficul feroviar este adaptat la condițiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza județelor aflate sub cod galben de vânt puternic, ploi și...
Astfel, pe parcursul zilei de azi, în Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona...
Câteva mii de locuitori din mai multe localităţi harghitene au rămas fără energie electrică, azi dimineaţa, după ce ninsoarea şi vântul au...
În județul Sibiu ninge de azi noapte și în multe zone s-a depus până acum un strat consistent de zăpadă, mai ales la munte. La Bâlea Lac,...
Sunt în vigoare două coduri galbene, unul de ninsori şi vijelii, valabil până astăzi la ora 10:00, iar altul de intensificare a vântului, care...