Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Autorităţile vor exproprierea insulei din mijlocului fostului lac din Sfântu Gheorghe

Autorităţile vor exproprierea insulei din mijlocului fostului lac din Sfântu Gheorghe
Foto: Sursa foto: www.stiripesurse.ro

Publicat de Corina Muntean, 17 noiembrie 2021, 12:34 / actualizat: 17 noiembrie 2021, 17:49

Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe iau în calcul exproprierea insulei aflate în mijlocului fostului lac din zona Gării, care va fi transformat într-un parc sportiv şi de agrement.

Viceprimarul Toth Birtan Csaba a declarat că municipalitatea a încercat să cumpere insula pentru a o integra în proiectul de reabilitate, însă nu a reuşit să se înţeleagă cu proprietarii.

Potrivit edililor, lacul de agrement aflat în zona Gării din municipiul Sfântu Gheorghe, lăsat în paragină de mai mulţi ani, va fi reabilitat şi reintrodus în circuitul public printr-un proiect cofinanţat din fonduri europene. Lucrările au început în urmă cu circa două luni, fiind efectuate de către un concern format din două firme locale.

Investiţia se ridică la aproape 18 milioane de lei, din care peste 14 milioane sunt fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Regional. Autorităţile preconizează că lucrările se vor finaliza până în decembrie 2023.

Proiectul vizează, atât refacerea lacului, cât şi reconversia şi refuncţionalizarea terenului din jurul acestuia pe o suprafaţă de circa trei hectare, unde vor fi amenajate terenuri de sport şi spaţii de petrecere a timpului liber.

‘Prin lucrările de reabilitare a lacului din zona Gării şi a împrejurimilor sale vor fi create aproape trei hectare de spaţiu verde, care vor include alei pietonale, toalete, o cafenea, dar şi o pistă de alergare acoperită cu tartan, terenuri de baschet şi de fotbal. Vor fi amenajate locuri de parcare, va fi pusă în funcţiune o reţea publică de internet wireless, iar parcul va fi iluminat cu panouri fotovoltaice şi tehnologie LED. Zona va fi monitorizată cu camere de supraveghere‘, au precizat reprezentanţii Primăriei.

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 12:02

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională

Consiliul Județean Harghita a distribuit 64 de stații radio portabile primăriilor din județ, pentru ca pompierii voluntari să poată comunica...

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională