Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Publicat de Rotar Mirela, 19 octombrie 2026, 12:02
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care propun proiecte din domenii precum stil de viaţă sănătos, dialog şi cunoaştere reciprocă, protecţia mediului, grija faţă de comunitate şi creaţie.
Proiectele pot fi înscrise până pe 10 noiembrie.
Noutatea ediţiei este extinderea programului şi în alte comune aflate în vecinătatea municipiului Sfântu Gheorghe.
Înscrierile se fac online, în limbile română sau maghiară, pe platforma www.comonsepsi.ro.
Echipele vor beneficia de sprijinul mai multor facilitatori, care le vor asista pe tot parcursul procesului, de la redactarea ideii şi pregătirea bugetului până la înscriere şi punerea în practică a proiectelor.
Autor: Cosmina Nicoară