Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei
Publicat de Rotar Mirela, 22 octombrie 2026, 14:20
CSM Tg.Mureş întâlneşte, joi, 22 octombrie, pe teren propriu, formaţia CSA Steaua Bucureşti, într-un meci din cea de-a patra etapă a Ligii Naţionale de baschet masculin.
Înaintea acestui joc, găzduit de Sala Sporturilor „Simon Ladislau”, începând cu ora 19.00, târgumureşenii ocupă cea de-a 6-a poziţie în clasament, cu 5 puncte, iar bucureştenii se află pe locul 11, cu 4 puncte.
Până acum, în actuala stagiune, CSM Tg.Mureş, pregătită de sârbul Srecko Sekulovic, are două victorii, ambele obţinute în deplasare, respectiv 78-72 cu SCM Poli Timişoara şi 91-83 cu CS Vâlcea, precum şi o înfrângere (85-91, acasă, cu CSO Voluntari).
Steaua a câştigat meciul cu Rapid (98-88) şi a pierdut partidele cu CS Vâlcea (90-97) şi Petrolul Ploieşti (68-76). CSO Voluntari este singura formaţie care a câştigat toate cele trei meciuri susţinute până acum în campionat şi conduce în clasament, cu 6 puncte.
Autor: Valeriu Voaideş