Braşov: Peste 100 de mame au participat la un protest faţă de reducerea personalului din creşe
Publicat de Stan Lucian, 24 septembrie 2026, 18:31
Peste 100 de persoane, majoritatea femei, au protestat, în această după-amiază, în faţa Prefecturii Braşov, faţă de reducerea personalului din creşele braşovene.
Locul de desfăşurare al protestului, care a fost anunţat în mediul online, a fost schimbat, iniţial participanţii fiind chemaţi în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Protestul a fost organizat în contextul în care, odată cu trecerea creşelor din subordinea Primăriei Braşov la Ministerul Educaţiei, va scădea numărul de îngrijitoare. Astfel, părinţii susţin că o îngrijitoare ar putea ajunge să aibă grijă simultan de peste 40 de copii.
Sursa: AGERPRES