Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Călătorii cu boli contagioase ar putea fi restricționați pe calea ferată

Călătorii cu boli contagioase ar putea fi restricționați pe calea ferată
Foto: CFR Călători

Publicat de Stan Lucian, 31 iulie 2024, 15:00

Potrivit unei propuneri legislative a Ministerului Transporturilor, aflată acum în dezbatere publică, ‘persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători’ nu vor mai putea călători cu trenul.

Inițiativa vine, la pachet, cu mai multe schimbări care vizează printre altele modalitatea de informare a călătorilor privind întârzierile, transportul bicicletelor sau cine poate călători gratuit.

CFR Călători nu are nici o legătură cu această inițiativă, a anunțat printr-un comunicat de presă conducerea companiei, care informează că există și în prezent o prevedere asemănătoare.

Așadar, pot fi excluse de la transport, ”persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalți călători, în afară de cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment”, se arată în prevedere.

La CFR Călători Târgu Mureș nu s-a primit nici un act oficial privind modificarea Regulamentului, în schimb există alte situații neplăcute, spune pentru Radio Târgu Mureș șeful Stației, Vasile Porumb:

Nu știu nimic… e vorba de un proiect. E posibil ca persoanele cu boli transmisibile sau contagioase să nu mai poată circula. Deocamdată, nu am primit nimic… Cu toate că, acum am întâlnit un caz.. Am fost în control cu Poliția TF Târgu Mureș și de la Luduș s-a urcat în tren o persoană cu bilet în mână dar urât mirositoare. Cunoaștem cazul dar ce putem face? Deocamdată, nu există nici o restricție privind interzicerea la transport…”

Stația CFR Târgu Mureș, cunoscută ca și ”Gara Mare”, este una din puținele stații de călători din Regională care are toate condițiile europene cerute pentru persoanele cu handicap, mai spune Vasile Porumb:

Noi avem peroane înalte, la nivelul trenurilor iar prevederea cu Mobilitate redusă există de când s-a făcut eurogara. Noi avem în dotare și lift pe peron și dotare în compunerea trenurilor cu platforme pentru a-i ajuta să coboare din tren. Avem și echipe formate care, în momentul în care aceste persoane fac astfel de cereri de transport, să putem pune la dispoziție echipa pentru a ajuta deplasarea. Pe Regionala Brașov, nu mai există astfel de condiții pentru aceste persoane decât la Alba, Sibiu, Târgu Mureș și Brașov.”

Potrivit Regulamentului actual de transport pe căile ferate din România, pot fi evacuate de la transport persoanele care perturbă ordinea publică, persoanele care insultă sau agresează operatorii CFR, în timp ce persoanele bolnave pot călători dacă au rezervat întregul compartiment.

Autor: Cristina Bulbescu

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Sănătate miercuri, 21 octombrie 2026, 14:55

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a făcut miercuri apel la calm în contextul presiunilor financiare asupra unităţilor sanitare şi a...

Alexandru Rogobete: Spitalele să nu intre în panică, în scurt timp vom aloca sumele necesare
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon