Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Canicula face ravagii

Publicat de radiomures, 29 iulie 2005, 00:00

Temperaturile care au ajuns la 36 de grade la umbrã sunt tot mai greu de suportat.
Salvãrile abia reuşesc sã rãspundã celor care au de suferit din cauza cãldurii.
Zeci de persoane au apelat serviciile ambulanţei, dar au sunat şi la apelul naţional pentru situaţii de urgenţã, 112.
În locurile aglomerate, unde este circulatie intensã şi unde este şi foarte poluat, mercurul din termometre a depãşit chiar 40 de grade.
Nu numai temperaturile, ci şi indicele de confort termic se aflã astãzi la cote ridicate.
În traducere, vom suporta mai greu decât de obicei cãldura.
În judeţul Sibiu, douã persoane şi-au pierdut viaţa dupã ce li s-a fãcut rau pe stradã.
În municipiul Sebeş, un bãtrân în vârstã de 86 de ani a murit, din cauza caniculei, în timp ce se afla pe o stradã
Cãldura a fãcut o victimã şi la Buzãu iar la Iaşi, un bãrbat a murit, la volanul maşinii unei şcoli de şoferi, cel mai probabil din cauza cãldurii.
De asermenea, cinci militari, doi români şi trei americani au fost transportaţi cu elicopterele de la Babadag la Spitalul Judeţean de Urgenţã Constanţa, în mai puţin de 24 de ore dupã ce au acuzat diverse simptome din cauza cãldurii.
La Braşov, în numai 2 zile, la dispeceratul ambulanţei s-au înregistrat 200 de solicitãri din partea persoanelor care nu au mai putut suporta cãldura

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”