Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cartea Neagră a guvernării PSD: 82% dintre promisiuni, neîndeplinite

Radio România Mureș
Foto: Sursa foto: libertatea.ro

Publicat de MIRELA ROTAR, 25 ianuarie 2018, 19:55 / actualizat: 25 ianuarie 2018, 21:37

Este o lucrare pe care specialiști liberali au elaborat-o, pe perioada ultimului an, prin care s-a evidențiat diferența dintre promisiunile programului de guvernare și realizări.
Senatorul Cristian Chirteș a argumentat că după doar 14 luni avem deja 3 guverne PSD-ALDE, iar marea majoritate a promisiunilor au fost uitate de actualii guvernanți:

Din cele 724 de măsuri asumate, neîndeplinite sunt 595. Parțial realizate, am identificat 96 de măsuri, adică 13 %, iar măsuri realizate, doar 33. Au încercat să păstreze un deficit artificial la 3 % și există riscul de a se declanșa procedura de deficit excesiv, fiindcă deficitul balanței comerciale, adică importurile, sunt cu 1 miliard de euro mai mari decât exporturile, deci în fiecare lună se adaugă acel miliard pe care noi îl consumăm.”

Guvernarea PSD –ALDE a irosit creșterea economică a țării, de circa 7%, iar inflația a crescut de la 0,2 la 3,3 %, printre cele mai mari din Uniunea Europeană.
Cristian Chirteș a mai arătat că în ultimul an, Codul fiscal a fost modificat de 216 ori, iar coaliția PSD-ALDE nu a adoptat măsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
Este vorba de creşterea salariilor din sectorul public, impozit zero pentru veniturile mai mici de 2.000 de lei pe lună, neimpozitarea veniturilor pentru medici, impozit zero pe dividende sau reducerea TVA la 18%.

Valeriu Russu

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:42

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide şi chiar să facă schimbări în componenţa propusă a...

Eugen Tomac spune că este deschis să clarifice orice problemă ridicată de partide
Nicușor Dan face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:33

Nicușor Dan face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate

Într-o declarație de presă făcută în această seară președintele a spus că face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate...

Nicușor Dan face apel la toate partidele să dea dovadă de responsabilitate
Prelungire până la finalul anului a facilităților de transport pentru veterani, văduve de război și pensionari
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 19:31

Prelungire până la finalul anului a facilităților de transport pentru veterani, văduve de război și pensionari

Deputații au adoptat proiectul de lege privind prelungirea până la finalul anului a facilităților de transport pentru veterani, văduve de...

Prelungire până la finalul anului a facilităților de transport pentru veterani, văduve de război și pensionari
Premierul desemnat, Eugen Tomac a încheiat runda de discuții în care și-a prezentat obiectivele și principalele direcții ale viitorului său guvern
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 18:07

Premierul desemnat, Eugen Tomac a încheiat runda de discuții în care și-a prezentat obiectivele și principalele direcții ale viitorului său guvern

Eugen Tomac a încheiat runda de discuții în care și-a prezentat obiectivele și principalele direcții ale viitorului său program de guvernare...

Premierul desemnat, Eugen Tomac a încheiat runda de discuții în care și-a prezentat obiectivele și principalele direcții ale viitorului său guvern
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 16:56

Plafonarea prețului la alimentele de bază se prelungește până la finalul anului

Deputaţii au adoptat astăzi proiectul de lege prin care este prelungită până la sfârşitul anului plafonarea adaosului comercial la alimentele...

Plafonarea prețului la alimentele de bază se prelungește până la finalul anului
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 12:34

Senatorii din Comisia juridică au adoptat iniţiativa legislativă care elimină obligativitatea copiei buletinului la ghişee

Senatorii din Comisia juridică au adoptat propunerea legislativă care elimină obligativitatea copiilor după actele de identitate în relaţia...

Senatorii din Comisia juridică au adoptat iniţiativa legislativă care elimină obligativitatea copiei buletinului la ghişee
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

Ministrul interimar al Muncii va deschide către societate dialogul privind Legea salarizării din sistemul bugetar

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a anunţat că va deschide către societate dialogul privind Legea salarizării din sistemul bugetar...

Ministrul interimar al Muncii va deschide către societate dialogul privind Legea salarizării din sistemul bugetar
Politic miercuri, 10 iunie 2026, 07:40

Premierul desemnat, Eugen Tomac, va avea şi astăzi o zi de negocieri politice

Premierul desemnat, Eugen Tomac, va avea şi astăzi o zi de negocieri politice în încercarea de a strânge o majoritate care să voteze noul...

Premierul desemnat, Eugen Tomac, va avea şi astăzi o zi de negocieri politice