Lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost”, regizat și produs de Bogdan Mureșanu a fost marele câștigător al serii, obținând trofeul pentru Cel...
Din 30 aprilie până pe 2 iunie 2025, Camera K’ARTE propune un solo show George Roșu, cu o temă inepuizabilă: ARTA NU TREBUIE. ,,Camera...
Muzeul Județean Mureș anunță vernisajul expoziției personale ”Splendid Solitude” a artistului plastic Részegh Botond, care va avea loc în...
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că „Săptămâna Altfel” va avea, începând cu anul școlar 2025-2026, două teme...
Preşcolarii şi elevii se întorc de mâine la ore pentru ultimul modul al acestui an şcolar. În prima săptămână vor învăţa însă doar...
Săptămâna viitoare începe examenul de titularizare în învățământ cu colectarea posturilor, etapă programată din 30 aprilie, iar în...
Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, cadrul normativ pentru organizarea concursurilor de angajare pentru circa 62.000 de posturi din...
Una dintre cele mai impresionante expoziții internaționale ajunge la Târgu-Mureș, la Muzeul Județean Mureș, pe 7 mai, la ora...
Vineri, 25 aprilie, de la ora 19:00, Cinema Victoria Cluj-Napoca găzduiește proiecția de gală a filmului „TWST / Things We Said Today”, în...
Personalitate marcantă a cinematografiei românești și a Generației '70, Dan Pița a impus o stilistică originală încă de la debutul său....
Absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice, la competiţiile sportive şi artistice internaţinoale se vor putea înscrie în perioada...
Anul acesta, Weekend la Castel, programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025) care aduce filmul și muzica...
Filme premiate sau selecționate în cele mai importante festivaluri din 2024-2025 (Cannes, Karlovy Vary, Veneția, San Sebastián, Sundance și...
Despre teatru într-un context alert: cu presiune a politicului, cu provocările prezentului, confruntarea cu barierele cenzurii, despre depășirea...
Cursurile se vor putea desfăşura în format online asincron în unităţile de învăţământ desemnate centre de examen sau din care provin...
Elevii din cele mai multe județe din țară, dar și din capitală, vor avea anul viitor așa-numita „vacanță de schi", în perioada 16-22...
Faza județeană a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă se desfășoară astăzi, la Liceul Tehnologic „Electromureș” din...
Peste 450 de table electronice, achiziţionate de către autorităţile locale din Miercurea Ciuc printr-un proiect finanţat din fonduri europene...
Mii de oameni au trecut, deja, pe la standurile prezente la eveniment - relatează Claudiu Pădurean. De la standurile amenajate în pavilioanele...
Un tezaur din argint de 550 de grame a fost descoperit, în această primăvară, de două persoane, în comuna Breaza, de lângă...
Florin Mihăilescu, unul dintre cei mai talentați și prolifici directori de imagine din cinematografia românească, va primi Premiul pentru...
În perioada 10-13 aprilie va avea loc la Universitatea de Arte Târgu Mureș atelierul susținut de regizoarea Blerta Neziraj și dramaturgul Jeton...
Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat,...
Rezultatele înregistrate la probele scrise ale simulării examenului național de bacalaureat au fost transmise fiecărei unități de...
Teatrul pentu copii și tineret Ariel prezintă sâmbătă, 12 aprilie de la ora 18, premiera spectacolului Fantezii animate. Spectacol de...
Rezultatele la simularea Bacalaureatului vor fi comunicate azi, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Simularea a...
Olimpiada Națională de Biologie, care se desfășoară la Târgu Mureș în perioada 5-10 aprilie, a debutat astăzi, cu proba practică...
Olimpiada Națională de Biologie, organizată la Târgu Mureș de Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ),...
Vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal au ocazia să vadă începând de mâine primul bust de copil realizat de Constantin Brâncuşi, sculptat...
Aproape 800 de elevi din Harghita le-au trimis scrisori persoanelor publice care i-au provocat să descopere plăcerea şi bucuria cititului, cu...
Muzeul de Istorie a Farmaciei şi Muzeul Cinegetic din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu vor mai putea fi vizitate doar de grupuri...
Liceenii români care doresc să studieze în Statele Unite se pot preînscrie în Programul FLEX 2026-2027, prin care, timp de un an, pot urma...
Astăzi are loc un nou eveniment regional dedicat profesorilor din toată țara, organizat de școlile implicate în programul LifeLab: Școala...
Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, lansează o nouă ediție a Euro Quiz, concursul național...
Elevii din clasele a VIII-a au susținut, în perioada 17-19 martie, simularea Evaluării Naționale, la limba română, matematică și limba...
Asociația studențească ESTIEM din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației a UMFST Târgu Mureș organizează, pe 15 aprilie,...
Începând de astăzi, părinții pot depune cereri pentru înscrierea elevilor în clasele pregătitoare. Se înscriu elevii care au împlinit...
De luni până pe 6 mai părinții pot completa cererile tip fie la unitatea de învățământ la care se solicită să învețe copilul, fie...
Casa Corpului Didactic Mureș organizează, în perioada 4-5 aprilie, a XII-a editie a Conferintei naționale ,,Creativitate și inovație în...
Acestea sunt organizate prin intermediul unui parteneriat încheiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş și Filarmonica de Stat. Concertele...
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au lansat, astăzi, programul educational 'Micii grădinari'. Acesta își îşi propune să apropie...
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat un ordin prin care sunt alocate inspectoratelor şcolare fonduri în valoare de un 1.550.000 de lei...
Primăria Reghin a recepţionat lucrările de modernizare, extindere și dotare cu aparatură la Cinematograful Patria. Investiția a depășit...
În urmă cu trei săptămâni, la Săcele a început construcția unei noi creșe, în cartierul Electroprecizia. Asta, după ce în urmă cu un...
Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului Francez în România se va desfășura în perioada 20-30 martie la București și în alte 11 orașe...
Elevii aflaţi în ultimul an de liceu susţin, astăzi, simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul bacalaureatului. Ei...
Săptămâna aceasta începe proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Munții Harghita”, în valoare de 500.000 de lei, câștigat...
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță înființarea a opt programe...