Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Probele scrise ale bacalaureatului au debutat fără probleme, în județul Mureș. Examenele la Matematică și Istorie se amână cu o zi din cauza caniculei

Probele scrise ale bacalaureatului au debutat fără probleme, în județul Mureș. Examenele la Matematică și Istorie se amână cu o zi din cauza caniculei
Foto: Agerpres

Publicat de Rotar Mirela, 29 iunie 2026, 14:13

Absolvenții de liceu au susținut astăzi prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat, cea la Limba și literatura română.

La nivel național, peste 130.000 de candidați au fost așteptați în centrele de examen, accesul în săli fiind permis până la ora 8:30, iar proba începând la ora 9:00.

Examenul a avut durata de trei ore, calculate din momentul distribuirii subiectelor în fiecare sală.

În județul Mureș, la examenul de astăzi au participat aproape 3.000 de absolvenți, iar 30 de elevi au lipsit. Pentru ei și pentru profesori, Ministerul Educației a dispus inspectoratelor școlare o serie de măsuri pentru a reduce disconfortul termic.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Camelia Irimie Matei.

,,Sunt avute în vedere o serie de măsuri, printre care asigurarea accesului permanent la apă potabilă pentru candidați, profesori, evaluatori și membrii comisiilor, organizarea, în măsura posibilităților, a sălilor de examen, a spațiilor destinate evaluării lucrărilor scrise și a celor pentru vizualizarea lucrărilor în încăperi cu expunere redusă la radiația solară directă, utilizarea cu prioritate a spațiilor dotate cu instalații de climatizare funcționale.”

Primele două subiecte au fost identice pentru toți candidații, indiferent de profilul urmat. Subiectul al III-lea, cotat cu 30 de puncte, a fost diferențiat în funcție de profil:

Pe de altă parte, examenul de bacalaureat la disciplinele Matematică și Istorie se amână cu o zi, din cauza codului roșu de caniculă, a anunțat în această după-amiază Ministerul Educației.

Celelalte probe se vor susține la datele stabilite în calendarul inițial. Pe 2 iulie este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 3 iulie va avea loc examenul la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 7 iulie, când candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații.

Autor: Raluca Creț

Clasă fără granițe, parteneriat între Liceul UMFST și Heukseok High School Seoul
Cultură-educaţie miercuri, 12 august 2026, 11:43

Clasă fără granițe, parteneriat între Liceul UMFST și Heukseok High School Seoul

Elevii Liceului UMFST „George Emil Palade” și cei ai Heukseok High School din Seoul, Coreea de Sud, vor transforma sala de clasă într-un...

Clasă fără granițe, parteneriat între Liceul UMFST și Heukseok High School Seoul
Luni începe a doua sesiune a examenului de bacalaureat
Cultură-educaţie duminică, 9 august 2026, 10:27

Luni începe a doua sesiune a examenului de bacalaureat

A doua sesiune a examenului de bacalaureat începe luni cu proba scrisă la limba și literatura română. Marți e programată proba obligatorie a...

Luni începe a doua sesiune a examenului de bacalaureat
Festivalul ‘Săptămâna Haferland’ continuă azi
Cultură-educaţie vineri, 7 august 2026, 10:23

Festivalul ‘Săptămâna Haferland’ continuă azi

Printre evenimentele zilei se numără un tur ghidat al Bisericii fortificate din Buneşti, spectacolul de teatru pentru copii ‘Arlecchino...

Festivalul ‘Săptămâna Haferland’ continuă azi
Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu şi va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Cultură-educaţie vineri, 7 august 2026, 09:58

Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu şi va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania

Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie şi va găzdui Muzeul Ecvestru...

Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu şi va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Cultură-educaţie miercuri, 5 august 2026, 09:52

Sesiunea a II-a a Bacalaureatului continuă

Sesiunea a II-a a Bacalaureatului continuă azi și mâine cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională....

Sesiunea a II-a a Bacalaureatului continuă
Cultură-educaţie luni, 3 august 2026, 17:40

Mureş: Primul apel deschis pentru inovatorii în sănătate şi tehnologie la Unicity Innovation Summit 2026

Mureş: Primul apel deschis pentru inovatorii în sănătate şi tehnologie la Unicity Innovation Summit 2026 Universitatea de Medicină, Farmacie,...

Mureş: Primul apel deschis pentru inovatorii în sănătate şi tehnologie la Unicity Innovation Summit 2026
Cultură-educaţie luni, 3 august 2026, 12:10

Peste 1000 de absolvenți de liceu s-au înscris la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în Mureș

Numărul candidaților diferă în funcție de proba susținută, în condițiile în care există absolvenți de liceu care au promovat deja...

Peste 1000 de absolvenți de liceu s-au înscris la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat în Mureș
Cultură-educaţie duminică, 2 august 2026, 10:20

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an începe mâine

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an începe mâine cu proba orală la limba română şi va continua pe parcursul săptămânii...

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an începe mâine