Deși la nivel național numărul vânzărilor înregistrate în luna martie a scăzut față de anul trecut, județul Mureș înregistrează o...
Vicepremierul Raluca Turcan precizează, într-o postare pe internet, că programul permite firmelor afectate de criză să îşi asigure fondurile...
Proiectul Mall Țărănesc lansat de Asociația Creștem România în parteneriat cu W3 Development este o platformă online prin care producătorii...
El s-a arătat încrezător că ea a fost supusă verificărilor, astfel încât să nu mai fie vulnerabilă la atacuri cibernetice. Este vorba de...
Printre cele mai mari probleme se numără faptul că foarte mulţi localnici au rămas fără locuri de muncă după încetarea activităţii...
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a declarat astăzi, că situaţia economică la nivelul oraşului este una bună, în...
Un studiu realizat de şase sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, arată că revenirea la puterea de...
Investiţiile ar fi soluţia cheie, potrivit primului ministru. Iar săptămâna aceasta executivul ar putea să decidă să acorde stimulente...
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu era, la finele lunii martie 2020, de 9.463. Sunt cu 175 de persoane mai mult decât în perioada...
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă că va face tot ce e posibil ca la următoarele evaluări ale agenţiilor de rating România...
Ministrul Muncii spune că se lucrează în acest sens şi că statul ar putea contribui, alături de angajator. Violeta Alexandru vorbeşte despre...
Declarația a fost făcută astăzi la Radio România Actualităţi ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş. Pentru a beneficia însă de aceste...
Pompierii militari şi civili din zona Miercurea Ciuc au stins, ieri, un incendiu de vegetaţie uscată şi pădure în localitatea Racu, pe o...
Fundaţia Comunitară Covasna a iniţiat un program de sprijinire a întreprinzătorilor locali care au fost nevoiţi să îşi suspende activitatea...
Ministrul Finanțelor Florin Câțu, spunea că vom ieși mai puternici după criză, însă analistul economic Adrian Bența se teme că multe firme...
Din 6 aprilie, toate cererile unice de plată aferente Campaniei 2020 se depun doar online, prin aplicația IPA Online și prin celelalte mijloace de...
Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, vorbește pentru prima dată despre posibilitatea de a nu se majora pensiile în septembrie la nivelul...
Ministrul finanțelor, Florin Cîțu, ar urma să anunțe astăzi data și ora la care aplicația IMM Invest va redeveni funcțională, potrivit...
Cei care și-au suspendat activitatea pe perioada crizei și-au trimis angajații în șomaj tehnic, așa cum a fost cazul companiilor Dacia și...
Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după...
Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor...
Ministrul de finanțe Florin Câțu anunţă că se va relua de la zero procedura de înregistrare pe platforma IMM Invest, destinată micilor...
Peste 900 de mii de contracte de muncă erau suspendate astazi, în scădere cu aproape 70 de mii fata de numărul anunțat ieri de Inspecţia...
Aproximativ 300 de angajați ai instituțiilor de cultură și artă din subordinea Consiliului Județean Mureș intră, total sau parțial, în...
Executivul a ţinut cont de noile date economice în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus. Cei mai mulţi bani au primit...
Acestea sunt estimările de la acest moment pe baza cărora Ministerul de Finanțe construiește rectificarea bugetară, prima din acest an impusă...
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat astăzi, în ședința de Guvern, că trebuie realizate 'urgent' achiziţiile de grâu şi porumb pentru...
Dacă în aprilie, în acest județ numărul acestor șomeri a înregistrat o creștere față de luna anterioară, de luna viitoare trendul va...
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Reglementare în Energie spun că, în pofida problemelor cauzate de pandemia de coronavirus,...
Anunțul a fost făcut de ministrul economiei, Virgil Popescu. Într-o postare pe o rețea de socializare, el a precizat că această companie va...
Guvernul dezbate, în şedinţa de astăzi, proiectul unei Ordonanţe de Urgenţă care extinde dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi asupra...
Peste 9.800 de contracte individuale de muncă sunt suspendate în judeţul Covasna, majoritatea din cauza pandemiei de coronavirus, afirmă...
În județul Mureș sunt înregistrate două ferme mari, de crescători de oi și capre, respectiv de bovine. Acestea au la rândul lor ferme în...
Numărul persoanelor disponibilizate de companiile din Brașov după declararea stării de urgenţă este mult mai redus decât cel al angajaţilor...
Cererea tot mai mare a antrenat creşterea serviciilor, a comerţului şi mai ales acoperirea producţiei necesare. De aceea, acum, în perioada de...
El a declarat, la Radio România Actualităţi, că sectorul auto, turismul, transporturile, şi aşa-numita industrie a ospitalităţii sunt cele...
După succesul răsunător al lucrării Salvator Mundi care s-a vândut la licitația casei Christie’s din New York pentru fabuloasa sumă de...
Persoanele fizice sau juridice care doresc să cumpere o mașină nouă prin programele Rabla Clasic sau Rabla Plus pot depune dosarele integral...
În România această industrie va înregistra afaceri record în 2020, în contextul cererii crescute de medicamente şi echipamente sanitare....
Premierul Ludovic Orban a avut azi o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a evalua impactul crizei COVID-19 şi pentru a...
Primii 150 de muncitori români sezonieri care au plecat spre Germania, pe fondul pandemiei şi închiderii graniţelor, au decolat astăzi, de pe...
Cererile au fost depuse la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, urmând ca dosarele să fie verificate iar cei în...
Şi odată cu ea criza alimentară. Nu pentru că nu am avea producţie agricolă şi alimente. În fapt, România s-a situat în 2019 pe primul loc...
Senatorii au adoptat, astăzi, cu unele modificări, ordonanţa guvernului care prevede amânarea plăţii ratelor la creditele bancare. Între...
Mai multe magazine au fost amendate de poliţişti pentru că au crescut nejustificat preţurile, au informat, miercuri, IPJ Harghita şi Instituţia...
Tot mai multe firme şi companii din ţara noastră îşi reorganizează fluxurile de producţie pentru a realiza materiale şi echipamente sanitare,...
Sindicaliștii sunt în agitație maximă în aceste zile, când tot mai mulți angajați intră în șomaj sau rămân fără locuri de...
Chiar şi ţările cu mai puţine cazuri şi mai puţin dependente economic vor fi afectate de efectele înregistrate în întreaga lume. Impactul...