Modificarea se va face din cauza orei târzii la care se va încheia meciul de fotbal FCM Târgu Mures - CS Mioveni, din etapa a 4-a a Ligii I, care...
Ritli Ladislau depune jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii în cadrul unei ceremonii care va avea loc, la ora...
O asociaţie din Braşov va organiza pe o perioadă de 12 luni tabere tematice destinate tinerilor între 18 şi 35 de ani cu inclinaţii spre...
Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din judeţ, Nagy Andras, apreciază că fondurile vor ajunge pentru trei luni. Acesta a menţionat că şi...
Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Balint Jozsef, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că au fost finalizate lucrările de...
Premierul Boc a subliniat că trimestrul al III-lea este decisiv în asigurarea creşterii de 1,5% pentru 2011, de aceea a solicitat miniştrilor...
Cercetarea gastronomiei tradiţionale din judeţul Sibiu a început deja, iar echipa de implementare a proiectului a vizitat localităţile Alămor...
Cei peste o sută de sindicalişti veniţi din toate judeţele au aflat dimineaţă că vor primi salariile restante cel târziu la începutul...
Invitaţia prin care Oana Badea le-a propus cercetaşilor sprijin în proiectul "Şcoala altfel" a fost lansată în deschiderea celei de-a cincea...
Suma totală a împrumuturilor acordate pensionarilor se ridică la peste 2,3 milioane de lei, mai mare cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului...
Din acest sfârşit de săptămână, când se va desfăşura cea de a patra ediţie a Zilelor Drăguşului, copiii vor avea la dispoziţie un alt...
Măsurătorile efectuate în perioada 12-14 august de unitatea mobilă de măsurare a calităţii aerului, deţinută de Agenţia de Protecţia...
Cerul va fi variabil, mai mult senin. Mâine după-amiază, în zona de munte, izolat, se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab la moderat...
În replică, preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, care este şi liderul judeţean al UDMR, a declarat că proiectul „Drumul Apelor Minerale”...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicolae...
Discuţiile vizează şi posibila subordonare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Subiectele au fost analizate şi aseară, la o reuniune...
Victor Teodorescu este acuzat de instigare la omor calificat. Avocatul l-a determinat pe Erwin Victor Preşmereanu să o ucidă pe soţia sa cu...
Producţia de grâu şi de secară de anul acesta a depăşit 7,1 milioane de tone, cu 6% mai mult faţă de cât s-a estimat pentru anul acesta....
Până în prezent au fost făcute 12 percheziţii domiciliare . Au fost găsite şi ridicate mai multe documente contabile şi extracontabile, un...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a anunţat programul şedinţelor publice în cadrul cărora se vor acoperi posturile de suplinitori în...
Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul acestora, decizia instanţei fiind definitivă. Şase tineri domiciliaţi în judeţul Mureş au fost...
Ministerul Turismului a alocat la bugetul judeţean al Braşovului suma de 3 milioane de lei pentru realizarea de modernizări la trei baze montane....
După câştigarea unui proiect european de 111 milioane de euro pentru a extinde infrastructura de apă şi canalizare şi la sate, Compania...
Pe pârâurile din comuna Viştea se lucrează intens la construcţia a două microhidrocentrale. Investiţiile sunt realizate de firme din Spania...
Iniţial, termenul dat de Primărie societăţilor care deţin sau administrează reţele aeriene sau subterane montate fără autorizaţie pentru a...
Potrivit ministrului Muncii, cei aproximativ 1,8 milioane de beneficiari care nu au nicio ocupaţie şi nici vreun handicap, trăiesc, în mare...
Potrivit primarului municipiului, George Scripcaru, vor fi reparate toate cele şapte străzi care duc la Cetăţuie, aproximativ 7 kilometri,...
Mircea Duşa a făcut referire la o declaraţie a ministrului Muncii, potrivit căreia românii primesc ilegal ajutoare sociale, iar primarii muncesc...
Ele au fost găsite de mai mulţi muncitori care lucrau la o canalizare pe un teren unde urmează să se construiască un cămin pentru persoane...
Ministerul a finalizat Campania de control privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţelor, ministrul de resort, Sebastian Lăzăroiu,...
Directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare Harghita, dr. Pusok Laszlo, a declarat că medicii veterinari şi vânătorii discută protocolul...
Totuşi, după- amiaza şi seara va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, temporar noros şi local se vor semnala averse de ploaie însoţite de...
Cele mai multe locuri de muncă sunt în municipiul Sighişoara (133), din care aproximativ 50 în domeniul confecţiilor de textile, atât pentru...
Turiştii pot beneficia de oferte speciale prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă la achiziţionarea unui sejur, potrivit unui...
După ce rata şomajului a depăşit 8% în primele luni ale lui 2010 şi s-a apropiat de acest procent şi la începutul acestui an, din luna mai a...
A IX-a ediţie a celui mai mare festival din România va reuni 70 de concerte în perioada 25-28 august, de la dj renumiţi, la trupe româneşti...
Salariaţii de la Îmbunătăţiri Funciare vor picheta sediul Ministerului Agriculturii între orele 11.00 - 15.00, la acţiune urmând să...
Festivalul este consacrat cinematografiilor ţărilor vecine cu România, din perimetrul Europei Centrale. Organizatori sunt Primăria Municipiului...
Spitalul şi alte cinci persoane, printre care şi asistenta de serviciu, au fost trimise în judecatã de procurorii Parchetului General, dupã...
La noapte şi mâine după-amiază cerul va fi temporar noros şi, local, se vor semnala ploi în averse, însoţite de descărcări electrice şi...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că de la începutul acestui an, pe raza judeţului Harghita s-au produs 89 de...
Circulaţia în centrul municipiului Târgu-Mureş a fost oprită ieri după-amiază aproximativ două ore, după ce o persoană a sunat la 112...
Încercând să fie prevăzători atunci când călătoresc peste hotare, în ţări ale Uniunii Europene, din ce în ce mai mulţi braşoveni...
Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania are încredere în faptul că se poate alia cu UDMR şi Partidul Civic Maghiar în interesul...
Timp de o săptămînă, delegaţia română a stabilit contacte atît cu oamenii de afaceri, cît şi cu autorităţile de la Beijing, pentru...