Pentru spitalele din Codlea şi Săcele, magistraţii Curţii de Apel Braşov au hotărât, la începutul lunii august, suspendarea HG...
Până sâmbătă, braşovenii pot vizita, în holul Oficiului Poştal Braşov 1, o expoziţie filatelică în cadrul căreia sunt prezentate două...
În luna iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureş a vândut 83 de registre de evidenţă privind zilierii. Chiar dacă inspectorii de muncă...
De mâine, vremea va deveni instabilă şi mult mai rece astfel că în unele zone, minimele din această noapte vor deveni maximele de mâine. În...
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş spun că de la începutul lunii mai şi până la finele lunii trecute, au fost...
„În urma reorganizării IPJ Mureş, au fost desfiinţate un număr de 27 de posturi. Până la organizarea examenelor, 11 poliţişti au ieşit...
Într-un comunicat al Consiliului Judeţean Harghita se arată că instituţia a luat deja o hotărâre în acest sens, iar în curând se va decide...
Astfel, aproape 3.900 de candidaţi au obţinut note sub cinci, restul de 4.642 primind note peste cinci. Potrivit datelor furnizate de...
Şapte dintre copiii care s-au intoxicat cu hipoclorit de sodiu au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a SMURD Târgu Mureş, starea lor fiind...
Activitatea fusese sistată joi, 4 august, după ce procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi reprezentanţi ai DGA Braşov şi...
Judeţul Braşov se plasează în topul primelor 10 judeţe, ocupând locul 7, în privinţa numărului de şomeri cu facultate, înregistrând 949...
Activitatea fusese sistată joi, 4 august, după ce procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi reprezentanţi ai DGA Braşov şi...
Directorul general al companiei Roman SA Braşov, Carol Rugacs, a declarat că societatea a vândut 60 de autobuze în decursul unui an, de la...
Avocatul braşovean Victor Teodorescu, cel care a comandat uciderea soţiei sale, Violeta Teodorescu, şi complicele său, Victor Erwin...
Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificari izolate. Temperaturile maxime de astazi vor...
Traian Igaş a făcut această declaraţie înaintea Biroului Permanent Naţional al PDL. Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, confirmă faptul...
Anunţul a fost făcut astăzi, printr-un comunicat, de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Conform...
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş vrea să introducă un serviciu separat pentru depunerea sesizărilor care vin din partea...
Deputatul partidului Jobbik a susţinut astăzi la Tîrgu-Mureş o conferinţă de presă , în care a criticat guvernul din Ungaria vizavi de...
Chiar şi aşa, numai anul trecut, mai mult de 2.300 de vieţi au fost curmate în urma a peste 9.200 de accidente....
Premierul a arătat că în perioada 1 mai-4 august au fost încheiate aproape 822 000 de contracte de muncă, dar au şi încetat peste 160.000...
La videoconferinţa cu prefecţii organizată astăzi de premierul Emil Boc au participat şi şefii instituţiilor deconcentrate din judeţul...
'De asemenea, au fost acordate credite de angajament de 1,6 miliarde de lei pentru plata medicamentelor şi a programelor naţionale de sănătate la...
Propunerea aparţine Organizaţiei UDMR Bihor şi va fi discutată mai întâi în cadrul conducerii Uniunii, după care vor fi informaţi şi...
Şi cadrele didactice vor fi pregătite după un sistem modern. Proiectul este finanţat cu bani europeni, iar valoarea lui se ridică la 9,5...
Cerul va fi variabil, mai mult senin. Vantul va sufla slab la moderat cu intensificari izolate. Temperaturile minime, la noapte, se vor incadra...
Turneul amical de handbal feminin, dotat cu ,,Cupa Municipiului Bacău”, s-a încheiat cu o spectaculoasă victorie a echipei braşovene Corona,...
Timp de două zile, în sala sporturilor din Braşov s-au desfăşurat campionatele naţionale de patinaj artistic pe role. Cu acest prilej, au...
Corona Braşov a câştigat primul meci al turneului amical de la Bacău, competiţie de verificare a pregătirii în vederea viitorului sezon al...
2 dintre copii au ajuns în grija medicilor de la SMURD Tg. Mureş, iar 4 urmează să ajungă de la Reghin la SMURD Tg. Mureş. Coordonatorul...
Totodată, Banca Centrală Europeană va ţine o teleconferinţă în această seară, unul dintre principalele puncte de discuţie fiind propunerea...
Premierul a precizat, în cadrul videoconferinţei cu prefecţii, că pieţele internaţionale confirmă că situaţia economiei româneşti este mai...
Premierul a precizat că recuperarea salarială este condiţionată de limitarea angajărilor în sectorul public, înregistrarea unei creşteri...
Primul ministru a precizat că banii au fost alocaţi şi este important ca fermierii să beneficieze de aceste fonduri cât mai repede, pentru că...
Târgul „Handmade” este organizat la terasa unui local din Tîrgu-Mureş şi reuneşte peste 20 de artişti în artă plastică. Au fost expuse...
Pregătirile pentru transferul urşilor au început deja, fiind emisă o autorizaţie pentru scoaterea lor din Elveţia. Potrivit sursei citate, mai...
Potrivit asociaţiei Litoral - Delta Dunării, acest lucru este urmare a ofertelor hotelierilor, vremii frumoase, perioadei de concedii şi...
Golurile campioanei Italiei au fost marcate de Ibrahimovici '60 şi Boateng '69, în timp ce pentru Inter a punctat Sneijder '22. A fost pentru a...
Oltchim a câştigat primul trofeu al sezonului 2011-2012, în care mai are drept obiective jucarea finalei Ligii Campionilor, câştigarea titlului...
Principalii marcatori ai echipei antrenate de Vlad Caba au fost Florea 6 goluri, Mihalcea 5, Kuzmanovski şi Orban, câte 4. HC Odorhei mai are...
Formaţia tîrgumureşeană mai caută un pivot străin, transfer cu care va încheia completarea lotului pentru sezonul 2011-2012. La finalul lunii...
Cerul va fi variabil şi doar izolat, la munte, va mai ploua în averse slabe, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la...
Conform învăţăturilor biblice, în această zi, Isus a urcat, împreună cu apostolii Petru, Ioan şi Iacob, pe muntele Taborului pentru a se...
El a declarat, azi, că, în cazul în care propunerea va deveni oficială, este tentat să decline oferta, din cauza subfinanţării domeniului...
Aşa informează, azi, ziarul Suddeutsche Zeitung, citat de agenţia EFE. Consiliul de conducere al gigantului energetic va aborda această reducere...
La sosirea echipelor de pompieri, cabana din lemn ardea în totalitate şi exista riscul ca flăcările să se extindă la trei cabane...