Biletele sunt oferite elevilor cu merite deosebite, fiind repartizate, prin intermediul inspectoratului, fiecărei şcoli, în funcţie de numărul...
Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă dată ieri de Guvern, piaţa de gaze naturale se segmentează între consumatorii casnici şi restul...
La o zi după ce reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România au acuzat Autoritatatea Naţională pentru Sport...
Efectuată la toate nivelurile, inclusiv al posturilor de conducere, aceasta va fi una dintre cele mai consistente concedieri din ultimii...
Tricourile de culoare neagră pe care sunt inscripţionate cuvintele „Sfântu Gheorghe – oraş de 550 de ani” costă 20 de lei, iar la fiecare...
Aşa a declarat, azi, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia, la finalul întâlnirii cu...
De mâine noapte cerul se va acoperi treptat de nori astfel că duminică va ploua pe arii extinse, în special după-amiaza şi în noaptea de...
Disponibilizările vizează personal de la Vamă şi Garda Financiară, a declarat, azi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Pentru angajaţii din...
Măsura se înscrie în programul de restructurare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) derulat la nivel naţional şi vizează...
Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria şi Opera Braşov au organizat ieri o ceremonie de premiere a celor 150 de elevi care au reprezentat...
Aşa afirmă vicepremierul ungar Semjen Zsolt, citat de MTI. Potrivit vicepremierului ungar, planul reaminteşte de măsurile antimaghiare din...
Referendumul a fost organizat după intrarea în vigoare a noii legi a educaţiei, potrivit căreia fiecare universitate trebuie să îşi...
Într-un comunicat de presă, conducerea Forumului menţionează că înfiinţarea unei regiuni „Tinutul Secuiesc” va adânci discriminarea...
Este vorba de cea de-a 11-a ediţie a Festivalului studenţesc cultural-sportiv organizat de Liga Studenţilor Târgu Mureş, singura manifestare de...
Mâine, participanţii la reuniunea filialei Mureş a Uniunii Social Liberale vor propune Consiliului Judeţean Mureş un proiect de hotărâre pe...
Primarul Antal Arpad a declarat astăzi că în Sfântu Gheorghe au fost realizate în ultimii ani mai multe tronsoane pentru biciclete şi că...
Ministrul Traian Igaş se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru a discuta despre o eventuală redistribuire la...
Colegii noştri au plecat astăzi din Lăzarea, judeţul Harghita şi au ajuns la Neagra, în judeţul Mureş. O etapă ceva mai uşoară , ne...
În ceea ce priveşte preluarea poliţiştilor de către Ministerul Afacerilor Externe, liderul "Pro Lex" propune ca acest lucru să se realizeze...
Cerul va fi variabil, mai mult senin, dar, cu totul izolat, după-amiaza, la munte, va ploua în averse slabe. Vântul va sufla slab până la...
Inpectoratul Teritorial de Muncă Braşov a postat ieri, pe site-ul instituţiei, lista ce cuprinde angajatorii depistaţi cu muncă nedeclarată în...
Printr-un ordin al ANAF de săptămâna trecută, administraţiile fiscale din Sărmaşu şi Iernut şi punctul de lucru al Trezoreriei din Deda au...
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, în 9 iunie, Curţii Constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei, pentru verificarea...
Numărul lor s-ar putea dubla până în ultima zi, a declarat coordonatorul de proiect din partea Fundaţiei Comunitară Mureş, Gal Sandor. Pot...
Cea mai mare dintre lucrări, în valoare totală de 6 milioane de lei, este reabilitarea străzii „Alexandru Papiu-Ilarian”. O parte din...
Europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, a precizat că Guvernul de la Bucureşti doreşte să ocolească dezbaterea publică pe tema reorganizării...
La examenul de Evaluare Naţională s-au înscris în judeţul Mureş peste 5500 elevi, dintre care: peste 3600 la secţia română, la secţia...
Directorul executiv adjunct al DSV Harghita, dr. Pusok Laszlo, a declarat că au fost examinate peste 16 mii de probe, de la cei 17 mii de cai din...
Plenul Consiliului Judeţean a fost convocat în şedinţă extraordinară pentru ziua de mâine, 17 iunie, pentru a analiza propunerea de organizare...
Conducerea Colegiului Farmaciştilor Covasna a depus astăzi un memoriu la Prefectura prin care solicită Casei Judeţene de asigurari de sănătate...
Ministerul Sănătăţii a făcut ieri publice rezultatele finale ale clasificării spitalelor. În judeţul Braşov cel mai mare rang, II, l-a...
Consumatorii industriali, ca producătorii de energie eletrică sau combinatele chimice şi siderurgice, vor plăti cu până la 30% mai...
Recomandarea vine din partea specialiştilor mureşeni, potrivit cărora tot mai multe persoane apelează la cabinetele dermatologice din...
Cadrele didactice şi reprezentanţii studenţilor în consilii şi în Senatul Universităţii Transilvania din Braşov au votat să-şi aleagă...
Compania de furnizare a gazelor naturale a luat decizia de a schimba din luna iunie formatul facturii de gaze, optimizându-l. Noul mod de...
Potrivit Prefecturii Harghita, au fost verificate lucrările de decolmatare, regularizare şi refacerea digurilor de protecţie de pe mai multe...
Conducerea Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe a lansat la începutul acestei luni o petiţie on-line prin care solicită sprijinul...
"Problema a fost discutată în şedinţa de azi a Guvernului, stabilindu-se să fie luate măsuri pentru ca acest sistem să fie aplicat în...
Directorul Societăţii de transport local Multitrans, Titesz Zoltan a declarat că în ultimii ani s-au făcut investiţii de sute de mii de euro...
După ce au asistat la prezentarea mai multor programe şi proiecte ale Consiliului Judeţean, primarii din zonă l-au întrebat pe Borboly Csaba în...
Cei mai revoltaţi sunt cei care locuiesc pe străzile lăturalnice. Ei spun că Primăria nu le-a făcut nici drumul, nu le-a introdus nici...
Întreprinderile mici şi mijlocii din judeţul Braşov vor putea primi bani pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare...
Cerul va fi variabil, cu unele innorări temporare după- amiaza si seara, cand izolat, in zona de munte, se vor semnala averse, însoţite si de...
Aşa susţine vicepreşedintele Partidului Conservator, Bogdan Diaconu. Potrivit lui Diaconu, aceste ameninţări au fost făcute 'fără nicio...
Elevii urmează să revină în clase pentru anul şcolar 2011 - 2012 în 12 septembrie. Pentru elevii din anii terminali, respectiv clasele a...