Întreruptă, din cauza gerului ce a determinat sistarea aprovizionării cu gaz metan a Azomureşului, monitorizarea va fi reluată săptămâna...
Persoanele cu handicap din Braşov se plâng că stau cu orele la coadă la ghişele Serviciului de Asistenţă Socială care se ocupă de...
Primarul Antal Arpad a dat astăzi ordin pentru începerea lucrărilor de astupare a gropilor din asfalt, în special a celor aflate în...
Un vis pe care generaţii de sportivi braşoveni l-a avut se împlineşte în această după amiază. Braşovul care a dat prima echipă campioană...
Vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, braşoveanul Nicolae Ţucunel, a anunţat rezultatele unui sondaj realizat printre...
Angajaţii Consiliului Judeţean Harghita vor colecta astăzi şi mâine aceşti cartofi care, apoi, vor ajunge apoi la copiii din sistemul de...
Directorul Direcţiei Silvice Harghita, Cătălin Mutică, a declarat că în toamna lui 2009, în prima parte a sezonului de vânătoare, s-au...
Autorităţile mureşene cercetează încă acest caz petrecut ieri după amiază. La hotelul unde s-a petrecut accidentul se fac lucrări de...
Aceştia ar trebui să presteze opt zile de muncă în folosul comunităţii ca să primească aceşti bani. Totuşi, şi în acele zile, rromii stau...
În urma incidentului au rezultat pagube materiale importante, locuinţa fiind practic distrusă. O mamă, împreună cu cei trei copii ai...
Executivul a aprobat ieri, în şedinţa de Guvern, un program al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului intitulat „Renaşterea satului...
Obişnuiţi să plătească factura la gaz în mod tradiţional, adică la ghişeele EON Gaz, numeroşi tg.mureşeni preferă să stea la coadă ore...
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că, în premieră naţională, Primăria va...
După ce a fost filmat în timp ce distribuia, în data de 12 februarie, pliculeţe de plante halucinogene unor elevi, poliţistul şi-a înaintat...
În momentul de faţă sunt în construcţie 4 amplasamente de blocuri ANL, cu 80 de apartamente, în cartierul Belvedere. Acestea au termen de...
Primarul localităţii Sânpaul, Simon Istvan, a declarat, astăzi, că decizia de renunţare la miting a fost luată într-o şedinţă cu cei care...
Benedek Kaplar Gabor a fost numit ca subprefect de Covasna la începutul acestei luni, după ce predecesorul său Gyorgy Ervin a devenit prefect....
Alţi doi tineri sunt cercetaţi după ce au furat cablu de la o staţie de electricitate. Potrivit unui comunicat de presă transmis,...
Ieri, proiectul Legii Poliţiei Locale a intrat în dezbaterile deputaţilor. Deputatul braşovean PD-L Gabriel Andronache şi colegii săi, Gheorghe...
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că în urma unei acţiuni care a avut loc aseara, ofiţerii Biroului de...
Aceasta va vizita Planul Înclinat de la Comandău, staţiunea Şugaş Băi şi va participa la învestirea în funcţii a noilor subprefecţi...
'Este vorba de o acţiune care se declanşează în toate judeţele din ţară (...). Ne-am trezit cu Ordonanţa ucigătoare 114, care ne...
Patinoarul este construit în Parcul Tractorul, în locul unui lac dezafectat şi este primul obiectiv sportiv complet din seria celor care vor fi...
În ultima săptămână, inspectorii sanitari mureşeni au efectuat 88 de controale în unităţi sanitare cu paturi, cabinete medicale individuale...
Managerul PR al echipei, Mădălin Guruianu a declarat că abonamentul va permite posesorilor să intre la toate meciurile, iar modelul a fost...
Directorul clinicii, dr. Demeter Ferenc, a declarat că împreună cu specialiştii Consiliului Judeţean Harghita a fost elaborat un proiect care a...
Cele 50 de fotografii expuse au fost realizate în perioada martie-aprilie 2009, în timpul expediţiei româneşti de trekking fotografic în...
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Mureş nu au primit nici o informare în plus faţă de comunicatul oficial postat pe site-ul...
Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. La munte va ninge. Vântul va...
Conducerea Direcţiei de Sănătate publică a precizat că judeţul a primit 25.000 de doze de vaccin, iar dacă scădem numărul celor aproape...
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat, ieri, că banii acordaţi de Guvern pentru programul „Cornul şi...
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Harghita, Rodica Biro, a lansat un apel către locuitorii judeţului să-şi respecte...
Reabilitarea totală a Cetăţii Rupea, principala lucrare de investiţie în zonă, ar fi putut începe cu mult timp înainte, dar licitaţia pe...
În ultimele trei săptămâni, numărul cazurilor de gripă de tip nou a scăzut simţitor nu numai la nivelul judeţului Mureş ci şi în...
Pe listă apare şi numele fostului colonel Aurel Agache din judeţul Covasna, iar fiul acestuia i-a adresat episcopului un memoriu prin care îi...
Consiliul Judeţean Braşov mai are de aşteptat cel puţin două săptămâni pentru a supune Bugetul pe acest an dezbaterii aleşilor. Aceasta...
Întâlnirea are loc în cadrul proiectului intitulat „Eliminarea barierelor”, derulat de Asociaţia Handicapaţilor Fizic din Harghita,...
Fundaţia „Talentum” din Târgu Mureş împreună cu Grupul Şcolar „Bocskai Istvan” din Miercurea Nirajului organizează mâine, în casa de...
Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a decis că fiecare fermier trebuie să completeze on line un formular prin care să îşi...
O mamă şi cei trei copii ai săi, de trei, şase şi opt ani, au scăpat nevătămaţi. Conform Agerpres, potrivit primelor...
Directorul Asociaţiei, Vajda Lajos a declarat că judeţul Covasna a înregistrat la Oficiul Naţional al produselor tradiţionale şi ecologice 89...
Persoanei decedate, în vârstă de 50 de ani, i-a căzut în cap o contragreutate în timp ce lucra la reabilitarea Hotelului „Transilvania” din...
Aceasta este dorinţa părinţilor ai căror copii învaţă în limba maghiară la Liceul de Artă din Târgu Mureş. Copiii sunt în pericol de...
''Operatoarea aflată în bancă a reuşit să apese butonul de panică iar tânărul a dispărut de la faţa locului fără să ia nicio sumă de...
Peste 700 de copii de clasa a IV-a, din 48 de unităţi şcolare din satele Braşovului vor participa, din martie, la un proiect menit să le...
El a fost filmat, în data de 12 februarie, în timp ce distribuia produse halucinogene în apropierea Colegiului Naţional „Al. Papiu Ilarian“...
„Nu vreau să operăm pe două planuri: unul de suprafaţă şi altul, la spate, să tragem alte sforiceli”, a declarat în plen liderul PSD...
La propunerea Prefecturii Mureş, astăzi s-au pus bazele unei acţiuni comune a tuturor factorilor responsabili de verificarea şi controlul...