Ca în fiecare an, în pragul sãrbãtorii Naşterii Domnului, poliţiştii mureşeni pun mânã de la mânã şi organizeazã activitãţi de...
Conform raportãrii medicilor de familie şi a medicilor din şcoli, în cadrul campaniei de vaccinare împotriva cancerului de col uterin, în...
ªoferii mureşeni nu sunt de acord cu noua taxã auto de primã înmatriculare şi au ieşit sã protesteze în faţa pieţei de maşini, la...
Cei mai în vârstã, dar şi cu mai multã experienţã, sunt pasionaţi de acest sport al minţii şi se bucurã de un astfel de campionat, mai...
În organizarea asociaţiei sportive Pro XXI , în sala de sport a liceului cu program sportiv din Târgu Mureş duminicã a avut loc prima ediţie...
În ciuda ploii torenţiale care a cãzut peste oraş cu jumãtate de orã înainte de festival, membrii centrului local ,,Orion" Miercurea Ciuc al...
CNS Cartel Alfa a solicitat partidelor parlamentare şi preşedintelui realizarea de urgenţã a unui astfel de acord deoarece, spun...
Social-democraţii au avut negocieri în cursul zilei cu PD-L şi PNL. PSD şi PD-L au cãzut de acord asupra prioritãţilor fiecãruia...
Nici unul dintre liderii celor trei partide nu s-a pronunţat clar în favoarea unei colaborãri. Discuţiile au fost încurajatoare cu...
Secretarul general al CNSLR Frãţia, la care este afiliat sindicatul "Alternativa 2002" din Azomureş, Maria Dãndãrãu, a declarat duminicã...
Liderul unional a afirmat cã echipa de campanie a UDMR a fãcut toate calculele şi a constatat cã Benedek Imre nu e îndreptãţit sã devinã...
Pânã atunci, toate declaraţiile şi poziţionãrile fac parte dintr-un joc de tatonare - afirmã liderul PSD Mircea Geoanã. Social-democraţii...
În urma primei consfãtuiri a senatorilor şi deputaţilor aleşi ai UDMR, desfãşuratã sâmbãtã la Târgu Mureş, preşedintele UDMR, Marko...
Vineri a avut loc prima rundã de negocieri între PD-L şi PNL, singurul punct asupra cãruia cele douã partide nu au cãzut de acord fiind cine va...
Cei trei deputaţi şi un senator ai PD-L au stat, la Prefecturã, alãturi de cei doi parlamentari ai PNL. Separat, cei trei parlamentari PSD au...
Membrii asociaţiei au decis în unanimitate contactarea unui colectiv universitar de prestigiu, specializat în drept administrativ, care sã...
Printre cei 28 de acuzaţi, zece sunt poliţişti, printre aceştia figurând şi comisarul şef Gheorghe Codruţ Vlãsceanu, de la Serviciul Public...
Sfântului Nicolae, care se serbeazã în fiecare an la data 6 decembrie, este o zi mult aşteptatã în special de copii, pentru care ajunul...
Centrul local ,,Orion" Miercurea-Ciuc al Cercetaşilor României organizeazã duminicã, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, Festivalul...
Voluntarii Crucii Roşii Harghita au luat startul, sîmbãtã dimineaţa, în „Maratonul Moşului”, acţiunea caritabilã menitã sã...
Decernarea acestor premii a ajuns la cea de-a 16-a ediţie şi se face de cãtre Fundaţia „Julianus” din Miercurea Ciuc. În afara celor...
Violenţa este o problemã de sãnãtate publicã despre care nu meritã sã pãstrezi tãcerea! Violenţa nu este un mod de viaţã! Nu rãmâneţi...
La nivel naţional, Poliţia Românã a început pe 15 noiembrie acţiunea de verificare a modului de respectare a legii privind regimul materiilor...
Printre subiectele care vor fi abordate se numãrã situaţia politicã actualã şi strategia Uniunii în cazul unei eventuale participãri la...
Întreruperile nu au durat mai mult de o orã iar în acest moment furnizarea de curent electric a fost reluatã în toate localitãţile ....
În urma proiectului vor exista patruzeci de experţi în planificare strategicã. Obiectivul general a proiectului este dezvoltarea durabilã a...
În oraş cabinele telefonice şi panourile publicitare au fost "scuturate" de vântul puternic. Pe stradã Republicii au cãzut ţigle de pe...
Filiala Braşov a Asociaţiei Pro Democraţia a organizat vineri o dezbatere publicã având ca temã „Forma şi reforma între politicã,...
Dupã orele prânzului, garda militarã care a însoţit aducerea raclelor a preluat şi a transportat raclele la Inspectoratul de Jandarmi Braşov,...
Biroul de Presã al IPJ Harghita a anunţat cã lucrãtorii Postului de Poliţie Sânsimion au prins patru tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi...
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã Harghita, la faţa locului s-au deplasat douã autospeciale ale...
Veteranul parlamentarilor aleşi în Harghita, senatorul Verestoy Attila, a vorbit la ceremonie despre criza economicã, „pe care unii vor sã...
Purtãtorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat cã trei bãrbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 39 ani, au ameninţat un...
Potrivit directorului Electrica Miercurea Ciuc, Kovacs Arthur, au rãmas total nealimentate cu energie localitãţile Voşlãbeni, Izvoru Mureşului,...
Sfântul Nicolae este cel mai popular sfânt, mai ales pentru copii, care îl aşteaptã în aceastã noapte sã le punã daruri în ghetele curate...
În perioada 9-11 decembrie, Universitatea de Artã Teatralã din Tg Mureş va organiza, pe scena Teatrului Studio, „Festivalul Studio...
Activitate va fi coordonatã de un medic specialist, care a profesat ani buni la Târgu Mureş. Totodatã, ministrul a fost de acord şi cu...
Locuinţele din acest imobil vor fi distribuite apoi, în funcţie de anchetele sociale care s-au fãcut, familiilor evacuate din casele...
Evenimentul este organizat de Fundaţia „Reporter” şi Centrul Cultural „Reduta” şi are drept scop prezentarea diferitelor...
Primarul municipiului, Antal Arpad a enumerat trei formaţiuni politice, PNG, PSD şi UDMR, care şi-au lipit afişele pe stâlpi, staţii de...
În luna noiembrie inspectorii OJPC Mureş au luat la control firmele de curierat şi cele care distribuie şi comercializeazã produse de post. Cu...
Preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presã, cã atât în viziunea sa, cât şi a...
Giurgea spune cã preferã o formulã de guvernare PDL - PSD, întrucât îi cunoaşte foarte bine pe liberali iar structurile noi ale liberalilor,...
Antal Arpad a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presã, cã prefecţii sunt apolitici, prin urmare ar trebui sã rãmânã în funcţii...
De la Târgul de Crãciun, vizitatorii pot cumpãra produse autentice de calitate, de la icoane pe lemn şi sticlã, ceramicã de Corun, obiecte de...
Conducerea Forumului a dat joi publicitãţii o scrisoare deschisã adresatã şefului statului şi preşedinţilor partidelor clasate pe primele...
Proiectul de ordonanţã prevede ca legea sã fie aplicatã începând cu 1 ianuarie 2010, cu un an mai tarziu decât stabileşte legea promulgatã...
Dozatorul a fost cumpãrat de Erdely Arpad, din comuna Ciucsângeorgiu, care s-a gândit cã în acest fel îşi poate vinde laptele mai bine şi mai...