36 de mașini parcate neregulamentar prin Brașov au fost ridicate de serviciul specializat, în minivacanța de Revelion. În total, din a doua...
Braşovenii care îşi vor face acum primul buletin sau îl înlocuiesc pe cel vechi vor primi tot formatul clasic de document, şi nu cartea de...
1.400 de bilete, pentru patru spectacole, au fost epuizate în mai puţin de două ore, după ce au fost puse în vânzare atât online, cât şi la...
Biroul pentru Tineret din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe va derula şi anul acesta programul effAct, în cadrul căruia va organiza lunar o serie...
Un bărbat de 20 de ani a decedat şi unul, în vârstă de 41 de ani, a fost transportat la spital cu o fractură la picior după ce acoperişul...
Operatorul de salubritate din oraș, EcoSal Mediaș, a anunțat că a fost stabilit programul de colectare a pomilor de Crăciun. Astfel, brazii...
Unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Mureş, Castelul Rhedey din oraşul Sângeorgiu de Pădure, a fost închis pe...
Agentul șef de poliție Manta Mihai, din cadrul Postului de Poliție Dumbrăvița, a intervenit prompt pentru a salva un bărbat aflat în pragul...
În premieră, Muzeul Naţional Brukenthal oferă intrare gratuită sibienilor, în prima joi din fiecare lună, astăzi fiind prima zi în care...
Poliţiştii harghiteni au depistat în cursul nopții un bărbat în vârstă de 28 de ani, care conducea un autovehicul pe raza localităţii...
Poliţiştii harghiteni au intervenit la peste 100 de evenimente şi au aplicat peste 230 de sancţiuni contravenţionale. 24 de şoferi au rămas...
Dintre acestea, 12 intervenţii au fost pentru stingerea incendiilor, restul pentru acordarea primului ajutor din partea echipajelor SMURD. Astfel,...
Din 8 ianuarie, luminițele sărbătorilor vor fi stinse, a anunțat purtătoruil de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin...
Patinoarul în aer liber aflat în interiorul Cetății Medievale din Târgu Mureș, cu o suprafață de 600 mp, este deschis zilnic, inclusiv în...
Pe parcursul întregii minivacanțe, inclusiv în noaptea de Revelion, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Mureș au verificat 13 operatori...
Peste 730 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost angrenate în activitățile specifice de menținere a ordinii...
Operatorii STS au preluat şi procesat, în perioada minivacanţei de Revelion peste 87.000 de apeluri la numărul de urgenţă 112, dintre care...
Este vorba de dispozitivele electronice montate în cazurile în care sunt emise ordine de protecţie împotriva presupuşilor făptuitori a faptelor...
Fundația Pentru Comunitate plătește și anul acesta școala de șoferi pentru mai multe categorii, inclusiv pentru tractoare, troleibuze și...
Noul Cod Fiscal, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, impune o creștere a cotei de TVA și pentru sălile de sport, de la 5% la 19%. De...
Reprezentanții APIA precizează că acorduri de finanțare vor putea fi obținute și după de 3 ianuarie, însă cantitățile de motorină...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de violenţă în familie, în forma...
Meteorologii de la Centrul Meteorologic Transilvania Sud avertizează că este risc însemnat, de gradul 3 - pe o scară de la 1 la 5 - de producere...
El precizează că bugetul companiei a fost de 12,7 miliarde de lei, bani cheltuiți în totalitate pentru modernizarea și întreținerea...
În județul Mureș, aproximativ 3.000 de persoane fizice sunt înregistrate în evidența Poliției ca deținători legali de arme. Ele dețin...
Aceasta este creată la nivel european prin stocarea şi actualizarea datelor transmise din 21 de state membre. În toată Europa, peste 120.000 de...
Punctul de amendă se majorează de luni, de la 145 la 165 lei. Şi tot de luni, firmele care acordă angajaţilor tichete de masă vor plăti şi...
Proiectul este derulat de Ministerul Mediului, în parteneriat cu Regia Locală a Pădurilor Kronstadt, iar aici vor fi aduși puii orfani, dar și...
Mămicile din Braşov care vor pur şi simplu să scape de stresul organizării activităţilor zilnice ale copiilor, care caută un parc, o...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a finalizat primul proiect care a sprijinit implementarea a Programului ”Regiunea...
Un bărbat de 57 de ani, din comuna Eremitu, a fost reţinut de poliţişti în noaptea de Revelion, după ce, în jurul orei 1,00, pe fondul unui...
Trei tineri au fost transportaţi, în cursul nopţii, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce au fost răniţi într-un...
Cele mai multe accidente au fost pe domeniile pe care se practică schiul şi săniuşul, dar au fost şi cazuri cu persoane rătăcite, accidente de...
Un incendiu a cuprins acoperişul unei pensiuni din zona Jigodin Băi, a anunţat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)...
Ultima zi a anului a fost una cu foarte multe intervenții pentru salvamontiștii din întreaga țară. 64 de persoane au cerut ieri intervenția de...
Alcoolul și petardele au cauzat cele mai mari probleme târgumureșenilor în noaptea dintre ani, motiv pentru care au ajuns la UPU SMURD pentru...
Ele se vor putea achiziționa de la casele de bilete și de la automatele de bilete ale CFR Călători, pe card de transport sau prin aplicația...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita a fost semnalat cu privire la faptul că o persoană, în vârstă de 17 ani, a alunecat de pe...
Grea misie, misia de primar, ca să parafrazez personajul Ghiță Pristanda. Iar când ești pus la mijloc între naștere și moarte,...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituţiei, prin...
Sistemul va aduce beneficii în special în privința reducerii fraudei TVA, după cum a explicat astăzi ministrul de finanțe, Marcel Boloș, la o...
Doi polițiști brașoveni au refuzat o mită de 1.000 de euro oferită de un șofer care a fost surprins la volan în timp ce se afla sub influența...
Cărţile electronice de identitate vor fi eliberate gratuit, în următorii cinci ani, persoanelor care împlinesc 14 ani, precum şi celor ale...
Pentru traficanții de substanțe interzise este un prilej de a câștiga mai mult pe seama victimelor, astfel că specialiștii antidrog au câteva...
Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că în ultimele 24 de ore au fost primite 61 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...
Românii sunt uşor mai optimişti cu privire la viaţa lor faţă de începutul acestui an, arată un eurobarometru dat publicităţii zilele...
Sfârşitul de an, cu multe petreceri şi distracţii, este o perioadă plină de tentaţii pentru a consuma alcool în exces şi substanţe...
Anchetatorii care se ocupă de dosarul deschis după incendiul devastator de la pensiunea prahoveană Ferma Dacilor au terminat cercetarea la fața...